Actualitate
Bucătărie de vară, cuprinsă de flăcări, la Lupeni
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/06/WhatsApp-Image-2024-06-12-at-13.32.04_a8757a2c.jpg)
Un incendiu a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din municipiul Lupeni. Flăcările au cuprins o bucătărie de vară, la fața locului intervenind de urgență pompierii.
“Un echipaj de stingere al Gărzii de Intervenție Lupeni, din cadrul Detașamentului de pompieri Petroșani, a intervenit, în jurul orei 12:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din municipiu Lupeni. Pentru această misiune, pompierii au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și cu o ambulanță SMURD. Nicio persoană nu a fost rănită, imediat după izbucnirea incendiului proprietarii ieșind din construcția folosită ca bucătărie de vară. La sosirea echipajului, incendiul se manifesta la anexă, iar flăcările amenințau să cuprindă și celelalte construcții din gospodărie, aflate în apropierea focarului. S-a acționat rapid pentru localizare și lichidare, fiind eliminat, astfel, pericolul extinderii flăcărilor”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma incendiului, au ars aproximativ 50 metri pătrați din anexa gospodărească în care se afla și mobilier din lemn.
Pompierii bănuiesc că incendiul a fost provocat de jarul provenit de la focul din soba folosită pentru gătit.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Accident cu doua victime la Călan
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/09/accident-.jpeg)
Un accident rutier a avut loc la Călan.
Accident rutier în Călan. Potrivit SAJ Hunedoara , sunt două victime încarcerate afirmativ.
Intervine SAJ cu medic de la Hunedoara și SMURD Hunedoara
Actualitate
Repopulare cu păstrăvi în bazinul superior al Văii Grădiștea de Munte. Cinci mii de puieți, eliberați în apă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/06/p-3.jpg)
Silvicultorii din cadrul Ocolului Silvic Grădiște au efectuat, și în acest an, acțiunea de repopulare cu puiet de păstrăv în bazinul superior al Văii Grădiștea de Munte. Un număr de cinci mii de puieți de păstrăv indigen au fost eliberați în apă.
Puieții de păstrăv introduși în noul habitat provin din păstrăvăria Direcției Silvice Hunedoara de la Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra.
“Au fost introduși în apele pâraielor afluente un număr de 5.000 bucăți puieți de păstrăv indigen, proveniți de la păstrăvăria Direcției Silvice Hunedoara de la Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra. Acțiunea de repopulare vine să compenseze factorii destabilizatori tot mai accentuați care perturbă viața și reproducerea păstrăvului indigen în mediul natural, respectiv fenomenele de torențialitate și prezența prădătorilor, între care cel mai activ este vidra”, au informat reprezentanții Romsilva -Ocolul Silvic Grădiște.
Actualitate
DAS Deva asigură asistență medicală permanentă în taberele pentru copii, la Centrul de Agrement „Căprioara”
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/06/448951044_800859318927137_7523975976884381234_n.jpg)
Personalul medical al Direcției de Asistență Socială Deva va asigura asistență medicală permanentă pentru copiii care participă la programul de tabere „ARC” 2024, desfășurat la Centrul de Agrement „Căprioara” Deva, în lunile iulie și august 2024.
Astfel, la solicitarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, 7 asistente medicale ale DAS Deva se vor afla în Centrul de Agrement „Căprioara” Deva, în perioada 2 iulie – 20 august 2024, după următorul program:
seria II: 2 – 9 iulie 2024
seria III: 9 – 16 iulie 2024
seria IV: 16 – 23 iulie 2024
seria V: 23 – 30 iulie 2024
seria VI: 30 iulie – 6 august 2024
seria VII: 6 – 13 august 2024
seria VIII: 13 – 20 august 2024
Centrul de Agrement „Căprioara” Deva are o capacitate de 50 de locuri, în camere de 2-6 locuri.
Direcția de Asistență Socială Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CSM Deva, în finala națională la U17!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică în județul Hunedoara, în perioada 25 – 28 iunie. Vezi localitățile afectate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Viitorul Șoimuș s-a oprit în semifinalele naționale la U19
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Grav accident de circulație
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Județul Hunedoara – sub Cod galben de caniculă și instabilitate atmosferică
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cod portocaliu de inundații pe râurile mici din bazinul hidrografic Mureș. A fost emis Ro-Alert
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Un pompier hunedorean, la competiția „Scări pe toacă”
-
Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
Absolvenții clasei a VIII-a intră în febra examenelor naționale