Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate

Bugetul general al Devei a fost aprobat. Care sunt principalele domenii de dezvoltare pentru acest an

Publicat

pe

Bugetul general al municipiului Deva, pe anul 2021, a fost astăzi votat.
Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat astăzi, 21 aprilie, în ședință extraordinară, prin HCL nr. 152/2021, bugetul general al municipiului Deva pe anul 2021 și estimarea pentru anii 2022-2024.
 Principalele domenii de dezvoltare și ponderea lor în bugetul general sunt:
• Locuințe, servicii și dezvoltare publică – 31%
• Învățământ – 21%
• Cultură, recreere și religie – 20%
• Asigurări și asistență socială – 16%
• Transporturi – 12%
 Prioritățile pentru anul 2021 aflate pe lista administrației publice locale sunt:
– Menținerea sub control a pandemiei COVID-19 și revenirea treptată la normalitate, în toate domeniile
– Dotarea cu sisteme de încălzire proprie a instituțiilor publice și de învățământ
– Susținerea investițiilor și a locurilor de muncă
– Solidaritate și incluziune socială
– Viziune și dezvoltare metropolitană integrată în domeniile fundamentale care vizează calitatea vieții cetățenilor: educație, transport, locuire (urbanism), sănătate, locuri de muncă, mediu
– Absorbția fondurilor europene
– Digitalizare
 În ceea ce privește educația și infrastructura școlară se vor reabilita și moderniza clădirile școlilor și grădinițelor din sistemul de învățământ de stat și se va avea în vedere inclusiv echiparea infrastructurii educaționale, vor fi modernizate/amenajate terenuri și săli de sport și iar prioritatea va fi dotarea cu centrale termice proprii a tuturor unităților de învățământ din municipiul Deva, aflate în administrarea Consiliului Local.
 Dezvoltarea metropolitană integrată vizează:
– Regenerare Zona Streiului şi crearea unui Centru de zi – asistenţă comunitară
– Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetăţii
– Amenajare zonă pietonală centrul istoric
– Construirea traseului pentru bicicliști pe Bulevardul Decebal, B-dul 22 Decembrie și zona adiacentă
– Amenajare grădină urbană în zona Zamfirescu
– Modernizare ascensor înclinat acces Cetate Deva
– Modernizare sistem de transport public local (reabilitare infrastructură şi achiziţionare de vehicule ecologice)
– Staţii de reîncărcare vehicule electrice
 Pe listă se află și creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe:
– Bloc. B – B-dul Decebal
– Bloc 13 A – Str. Mihai Eminescu
– Bloc 60 – Aleea Streiului
– Bloc M1 – Aleea Crizantemelor
– Bloc M2 – Aleea Crizantemelor
– Bloc 79 – Str. Bejan
– Bloc P5 – Str. Titu Maiorescu
– Bloc P3 – Aleea Moţilor
– Bloc 8 – B-dul Decebal
– Bloc D – Bd. I Maniu
– Bloc 7 – Aleea Plopilor
– Bloc A – B-dul Iuliu Maniu
Alte obiective de investiții relevante:
– Modernizare pistă de atletism la Stadion Municipal Cetate
– Amenajare, modernizare şi dotare spaţiu cu destinaţia Creşa Sântuhalm
– Alimentare cu apă şi canalizare Aleea Cascadei, Strada Primăverii, prelungire Zona Zăvoi, prelungire Strada Depozitelor, Strada Lotusului, Zona Zăvoi -terenuri atribuite veteranilor de război, drum de legătură între Strada Granitului şi Titu Maiorescu)
– Modernizare Străzile: Coziei, Granitului, Hortensiei, Viorelelor, Dricuri -sat Cristur
– Introducere gaz metan în Bârcea Mică
– Amenajare drum pe prelungire Strada Brânduşei
– Amenajare sens giratoriu în Sântuhalm
 În ceea ce pivește digitalizarea, domeniul va cuprinde:
– Portal pentru servicii electronice (obţinerea de avize, autorizaţii şi diverse documente online)
– Orice plăţi se vor putea realiza online (portal sau dispozitive de tip smartphone)
– Terminal de tip SELF SERVICE pentru depunere de documente
– Crearea unui spaţiu virtual privat pentru întreaga corespondenţă cu instituţia
– Sistem e-ticketing pentru transportul local
– Sistem bon de ordine pentru impozite şi taxe, inclusiv rezervare online
– Utilizarea certificatelor digitale calificate în relaţia cu instituţia
 Bugetul general al municipiului Deva pe anul 2021 este de 297.574.950 lei (aproximativ 60 de milioane de euro).
Advertisement

Actualitate

Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele fizice și juridice care au în proprietate/folosință terenuri agricole sau silvice, animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, utilaje și instalații agricole, construcții etc. în municipiul Deva, au obligația să le declare la Compartimentul Registrul agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva (Bld. 1 Decembrie, nr.16 A, camera 9, parter), în vederea înscrierii acestora în registrul agricol, au informat reprezentanții administrației publice locale.

Potrivit Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2024-2029 și a Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, termenele la care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

5 ianuarie – 1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosință, clădirile cu destinația de locuință, construcțiile-anexă și mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele și instalațiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale din gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale deținute, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produșilor obținuți, a morții ori sacrificării animalelor sau a altor intrări-ieșiri;

1 mai – 31 mai, pentru datele privind categoria de folosință a terenului, suprafețele cultivate, terenurile necultivate, ogoarele, numărul pomilor în anul agricol respectiv.

“În cazul persoanelor fizice sau juridice înregistrate în Registrul agricol, care nu fac declarațiile în termenele prevăzute mai sus, se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent. Înscrierea datelor în registrul agricol se face pe baza declarației date pe proprie răspundere de către capul gospodăriei sau, în absența acestuia, de către un alt membru al gospodăriei și a înscrisurilor doveditoare”, se arată într-un comunicat al Compartimentului Registrul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva.

Advertisement

Persoanele care nu declară la termenele stabilite sunt pasibile de sancțiuni. „Potrivit art. 20 alin. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, nedeclararea, la termenele stabilite și în forma solicitată, a datelor care fac obiectul registrului agricol constituie contravenție și se sancționează cu amendă: între 100 lei și 500 lei, în cazul persoanelor fizice; între 300 lei și 1.500 lei, în cazul persoanelor juridice”, se mai arată în același comunicat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

11 persoane urmărite internațional, aduse în țară de polițiști. Printre acestea, și un bărbat din județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Poliţia Română a adus în ţară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, precum şi sentinţe penale. Printre acestea se află și un bărbat din județul Hunedoara, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de doi ani, pentru infracțiuni rutiere, aduse din Germania.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), a fost adus în ţară un bărbat, de 33 de ani, din Vaslui, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbuneşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 20 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Paşcani, pe numele său, o sentinţă penală. A fost adus un bărbat, de 25 de ani, din Constanţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Constanţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 2 luni. Totodată, a fost adus în ţară o persoană, de 28 de ani, din Vaslui, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. Aceasta a fost adusă din Germania, având emis de către Judecătoria Huşi, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 7 luni.
Un tânăr, de 18 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, a fost adus în ţară, din Italia. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Călăraşi, un mandat de arestare preventivă. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 40 de ani, din Constanţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Constanţa, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 5 luni.

A fost adus un bărbat, de 46 de ani, din Hunedoara, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Orăştie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani. Totodată, a fost adus în ţară un bărbat, de 29 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, într-un penitenciar, în scopul folosirii de către deţinuţi, în forma continuată. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Roman, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.
Un bărbat, de 27 de ani, din Suceava, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost adus în ţară, din Ţările de Jos. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Gura Humorului, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 37 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 4 luni. A fost adusă o femeie, de 37 de ani, din Bucureşti, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Aceasta a fost adusă din Ţările de Jos, având emis, pe numele ei, de către Tribunalul Ilfov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 ani.

“Persoanele în cauză au fost introduse în unităţi de detenţie, în vederea executării mandatelor, respectiv a sentinţelor penale”, a informat IGPR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie

Publicat

pe

Redactat de

Cinci atracții turistice din județul Hunedoara s-au calificat în competiția „Destinația Anului”. Este vorba despre Castelul Corvinilor, Cetatea Devei – la categoria „Cultură și educație”, Țara Hațegului, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la categoria „Tărâmuri Fermecate”, și stațiunea Geoagiu – Băi, la categoria “Stațiuni Balneo-climaterice”.

În total, sunt peste 150 de destinații din toată țara calificate în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”). Destinațiile calificate vor trece printr-o etapă de selecție riguroasă bazată pe criterii cantitative. Destinațiile finaliste vor fi anunțate oficial pe 25 ianuarie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.

Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

În sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate