Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Bulevardul Dacia va fi modernizat cu fonduri europene

Publicat

pe

În cel mai scurt timp vor fi demrate lucrările în cadrul proiectului „Reabilitarea și refuncționalizarea spațiului public urban Bulevardul Dacia și zona adiacentă”. Investiția beneficiază de fonduri europene și vizează reabilitarea completă a spațiului urban din zona respectivă.

Investiția beneficiază de finanțare europeană în valoare de peste 5,6 milioane de lei. Este cel de-al treilea proiect din această primăvară în care autoritățile locale au dat ordinul de începere a lucrărilor după cele care vizează reabilitarea Pieței Arras și a zonei Ardealul din Deva, și aceste proiecte beneficiază de finanțare europeană.

Zonă de promenadă și mai multe locuri de parcare

Obiectivul specific al proiectului constă în reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului public urban Bulevardul Dacia şi zona adiacentă, din municipiul Deva. Mai precis în zonă vor fi reabilitate trotuarele, parcările dar și carosabilului. De asemenea va fi amenajată o pistă pentru biciclete și va fi dezvoltată o rețea de comunicații de tip Net City, sistemul de iluminat public va fi de asemenea modernizat. Reabilitarea şi refuncţionalizarea spatiului public urban din Bulevardul Dacia şi zona adiacentă va avea un impact pozitiv asupra ridicării standardului calităţii vieţii în municipiu prin îmbunătaţirea condiţiilor de circulatie auto și pietonală, asigurarea siguranţei pietonilor, dezvoltarea viitoare a politicii de mobilitate urbană, susțin reprezentanții municipalității. „Ne-am propus ca prin proiecte mici să modernizăm toate zonele orașului. Eu cred că este important să dăm o refuncționalizare municipiului nostru. Sper că anul viitor pe noua alocare bugetară de la Uniunea Europeană să derulăm și alte investiții importante în municipiul Deva”, a precizat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Potrivit constructorului, una din actualele benzi carosabile de pe Bulevardul Dacia, respectiv ceva din preajma magazinelor, va fi transformată într-o zonă de promenadă cu mobilier urban adecvat. Mai multe locuri de parcare vor fi amenajat, în special, pe aleeile adiacente Bulevardului Dacia.

Advertisement

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica

Publicat

pe

Redactat de

În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.

Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.

Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.

Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate