Connect with us
Data: 23/06/2024
.

Actualitate

Călin Petru Marian: ”Drumul Crucii este una dintre cele mai importante procesiuni religioase”

Publicat

pe

În cursul acestei zile, la Lupeni, a avut loc una dintre cele mai importante procesiuni din România. Este vorba despre Drumul Crucii, care îi acest an a ajuns la cea de a XXV-a procesiune.

La acest eveniment a luat parte și Călin Petru Marian, fost prefect și actual director APIA, care a ținut să îi felicite pe organizatori pentru realizarea acestei procesiuni.

”Și în acest an, cu inima deschisă, am luat parte la cea mai lungă procesiune religioasă din România care de un sfert de veac reface drumul parcurs de Mântuitorul Isus Hristos către muntele Golgota – Drumul Crucii de la Lupeni la Straja. Drumul Crucii, una dintre cele mai importante procesiuni religioase, atât din județul Hunedoara, cât și din întreaga țară, a fost condusă de Preasfinția Sa Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Procesiunea inițiată de omul de afaceri Emil Părău, pe care îl felicit din suflet pentru că duce mai departe această manifestare de credință, se desfășoară anual în Vinerea Mare și are o simbolistică aparte pentru creștinii ortodocși din România, care parcurg distanța de 10 km, din orașul Lupeni și până la schitul de la cei peste 1400 de metri altitudine din îndrăgita noastră stațiune montană”, spune Călin Petru Marian fost prefect și actual director APIA.

FOTO: FACEBOOK CĂLIN PETRU MARIAN

Actualitate

CSM Deva, în finala națională la U17!

Publicat

pe

Redactat de

Performanță de excepție realizată de echipa de fotbal de juniori U17 de la CSM Deva! Trupa pregătită de Florin Călugărița a reușit să se califice în ultimul act al turneului final național al campioanelor județene!

Pe merit

După succesul din deplasare, cu 4-2, pe terenul celor de la Luceafărul Cluj, devenii au jucat returul pe terenul principal al stadionului „Cetate” din municipiul de reședință al județului Hunedoara. Echipa vizitatoare începe meciul cu aplomb, dar cei de la CSM, din rândul cărora a lipsit, din cauza unei indisponibilități medicale, Buță, o piesă de bază a echipei, se apără exact și încearcă să răspundă ofensiv prin contraatacuri. Elanul ofensiv al clujenilor se mai temperează, însă aceștia reușesc să deschidă scorul în minutul 12, cu un gol frumos, din voleu, de la peste 20 de metri, la o fază care nu se anunța periculoasă. Băieții lui Călugărița se mobilizează imediat și, în minutul 22, reușesc egalarea prin Oancea, care profită de o gafă a portarului advers. Gazdele controlează jocul în continuare, dar nu se mai înscrie, iar la pauză se intră cu 1-1. Mitanul secund începe bine pentru CSM Deva, care trece în avantaj în minutul 57. Atunci Negru, unul dintre cei mai buni jucători de la gazde în ambele manșe ale semifinalelor, are o acțiune personală finalizată cu un șut superb, în vinclu, de la circa 22 de metri, iar Deva avea 2-1. Dar, peste doar două minute, profitând de o relaxare a fundașilor de la gazde, cei de la Luceafărul egalează. Apoi se joacă pe contre, dar fără faze care să pună vreo poartă în pericol. Însă, în minutul 85, Curcă, introdus inspirat pe teren după pauză, scapă singur pe cotraatac, intră în careul advers, în driblează pe portarul Clujului și este faultat de acesta în momentul șutului, iar CSM Deva beneficiază de lovitură de la 11 metri. Execută Drăgan, însă șutul acestuia este respins de portarul oaspeților, și scorul rămâne 2-2. Timpul trece și se intră în minutele de prelungire, iar în primul din acestea formația clujeană trece în avantaj, în urma unei nesincronizări din apărarea celor de la CSM, și preia conducerea, scor 3-2. În ultimele patru minute de joc devenii gestionează bine situația din teren, poarta lor nemaifiind pusă în pericol, și, deși pierd meciul cu 3-2, se califică în finală cu scorul general de 6-5!

Sportul Onești, ultimul adversar

În urma acestei calificări, antrenorul Florin Călugărița își depășește performanța din sezonul trecut când, aflat la cârma echipei U19 de la CSM Deva, a dus-o pe aceasta până în semifinale. „Îmi felicit băieții pentru această calificare, obținute în fața unei echipe valoroase. Chiar dacă am pierdut, după un meci echilibrat, cu cei de la Luceafărul Cluj, pe care îi felicit pentru jocul prestat, în niciun moment nu a fost pusă în pericol calificarea. În finală vom întâlni pe Sportul Onești, care, după 4-3 acasă, s-a impus, în retur, cu 3-0, pe terenul celor de la SC Popești Leordeni. După toate probabilitățile, finala se va juca vineri, 28 iunie, la București. Ne tratăm adversarul cu mare atenție și respect, dar nu ne temem de el. Mergem la finală cu multă încredere și cu convingerrea că ne vom întoarce învingători”, a declarat Florin Călugărița, antrenorul echipei CSM Deva U17. În meciul cu Luceafărul Cluj pentru CSM Deva au jucat Bereczki – Roșca, Negrilă, Grigorescu (cpt.), Stoia – Elekes (min. 62 Nagy) – Drăgan(min. 87 Blăgăilă), Bogdaniuc (min. 68 Curcă), Negru, Dimarco (min. 87 Coricovac) – Oancea, rezerve neutilizate fiind Pag, Truția, Băleanu, Nasta și Furdui.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: Program special – luni, 24 iunie 2024

Publicat

pe

Redactat de

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva aduce la cunoștința persoanelor interesate că nu va desfășura program cu publicul în ziua de luni, 24 iunie 2024.

Conform Codului muncii, prima și a doua zi de Rusalii sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Începând de marți, 25 iunie 2024, ora 8:00, Direcția de Asistență Socială Deva își va relua programul obișnuit de lucru cu publicul.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Viitorul Șoimuș s-a oprit în semifinalele naționale la U19

Publicat

pe

Redactat de

Drumul celor de la Viitorul Șoimuș în turneul final național al campioanelor județene de fotbal la categoria de vârstă U19 s-a încheiat. Cei de la Viitorul Șoimuș, deși au fost foarte aproape de un rezultat istoric, s-au oprit în semfinalele competiției.

Au pierdut la loteria penalty-urilor

Viitorul Șoimuș, campioana județului Hunedoara la fotbal U19, a jucat returul semifinalei naționale U19 în deplasare, la Crasna, cu Inter Cizer. Băieții pregătiți de Romeo Popa, |Andrei Sava și Tiberiu Hajdu au mers în sălaj cu un avantaj minim, în urma victoriei, cu 1-0, obținută în tur, la Chișcădaga. Trupa din Sălaj, una foarte bună, a deschis scorul în prima repriză, dar băieții de la Șoimuș au egalat, repede, prin Petea. Până la pauză cei de la Cizer au mai punctat într-un rând și la pauză s-a intrat cu 2-1 în favoarea sălăjenilor. Partea a doua a jocului a fost controlată de hunedoreni care, în minutele de prelungire au ratat două mari ocazii, ce le puteau aduce calificarea în finală, și, astfel, s-a ajuns la lovituri de departajare. La loteria penalty-urilor cei de Inter Cizer au avut nervii mai tari, transformând cele patru lovituri pe care le-au executat, în vreme ce pentru echipa din Șoimuș, care merită toate felicitările pentru excelentul parcurs avut, au marcat Ignat, Goldrag și Budai, în vreme ce Petea și Goia au ratat, rezultatul final fiind de 6-4 pentru echipa din Sălaj. La Crasna pentru Viitorul Șoimuș au jucat G. Popa – B. Albu, Fanaca, Vâsc (M. Popa), Goia – Junică, Petea, Ignat, Goldrag – Budai, Șponor (Pitea), în vreme ce rezerve neutilizate au fost Mihețiu, Blaga, Gorgan, Manole și D. Albu. Și cealaltă semifinală s-a decis la penalty-uri. După ce, în tur, a fost 2-2, ACS Burduca și Unirea Rugioasa au terminat la egalitate, cu același scor, returul din Dâmbovița, de pe terenul primei formații, iar la penalty-uri s-a impus echipa din Iași, scorul final fiind de 4-3 în favoarea acesteia.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate