Connect with us
Data: 02/03/2025
.

Actualitate

Campania „Detector pentru viață”, la final. Mai multe familii, inclusiv din județul Hunedoara, au primit gratuit detectoare pentru fum

Publicat

pe

Peste 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon au fost distribuite, gratuit, către familii din 20 de județe, printre care și Hunedoara, în cadrul campaniei „Detector pentru viață”, derulată în perioada martie – mai 2024, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat între E.ON, Delgaz Grid, Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.).

Detectoarele au fost donate de E.ON și Delgaz Grid și au fost distribuite în teritoriu prin intermediul inspectoratelor județene pentru situații de urgență către familii din: Alba, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

În județul Hunedoara, astfel de echipamente au fost montate în casele unor familii din 15 comune.

Pornind de la statisticile îngrijorătoare potrivit cărora în România au loc, în medie, 18 incendii pe zi, soldate cu numeroase pagube materiale, victime și chiar pierderi de vieți omenești, campania „Detector pentru viață” și-a propus să evidențieze importanța montării în locuințe a detectoarelor de fum, de monoxid de carbon și a celor de gaz.

Aceste dispozitive, simplu de montat, au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate și pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești.

Advertisement

Actualitate

Ostrov Clopotiva, inclus în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații și Desecare

Publicat

pe

Redactat de

Modificările recente aduse Hotărârii Guvernului nr. 988/2022 extind Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații și Desecare, incluzând și localitatea Ostrov Clopotiva din județul Hunedoara pe lista proiectelor prioritare. Această inițiativă reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului agricol și creșterea eficienței în utilizarea resurselor de apă.

Investiții în infrastructura agricolă

Lucrările de reabilitare vor fi finanțate conform Legii nr. 269/2015, care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2015, și vizează atât amenajările de irigații, cât și infrastructura necesară desecării și drenajului. În acest context, vor fi modernizate:

Stațiile de desecare;

Canalele principale și secundare;

Rețelele electrice și puțurile hidrogeologice.

Advertisement

Impact asupra agriculturii locale

Prin aceste investiții, capacitatea de irigare și drenaj va fi semnificativ îmbunătățită, contribuind la adaptarea agriculturii la schimbările climatice și la dezvoltarea unor practici sustenabile. Fermierii din județul Hunedoara vor avea astfel acces la o infrastructură modernă, menită să optimizeze producția agricolă.

Prin extinderea acestui program, Guvernul României își propune nu doar să modernizeze infrastructura agricolă, ci și să sprijine eficiența utilizării resurselor naturale, într-un context marcat de provocări climatice și economice.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Jiul și-a complicat situația

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara terță de fotbal Jiul Petroșani, care evoluează în seria 8, a jucat primul meci oficial al anului. Acesta a contat pentru etapa a XVI-a, antepenultima a sezonului regular.

Au scăpat victoria

Petroșănenii au jucat, pe teren propriu, cu Unirea Bascov, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off, acolo unde merg primele patru clasate. Petroșănenii aveau nevoie de victorie pentru a avea un traseu mai ușor spre play-off, și au condus la pauză cu 1-0, prin reușita lui Andrei Gogescu (12). meciul s-a încheiat, însă, la egalitate, scor 1-1, echipa vizitatoare egalând prin Ionuț Teodorescu (75).

Atenți la jocul rezultatelor

În urma remizei din Vale, dar și a succesului, de acasă, cu 3-2, a celor de la Speed Bradu cu Vulturii Fărcășești, calculele pentru play-off se refac. Astfel, cei de la Bascov (28 de puncte) sunt pe trei și mai au nevoie de un punct pentru a fi în play-off și nu pot fi ajunși de Jiul (locul 6, cu 21 de puncte), iar pe patru și cinci, cu câte 22 de puncte, sunt Bradu și Fărcășești. Pentru a mai avea șanse la primele patru locuri, Jiul trebuie să câștige ultimele două meciuri, acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, ieșită din calculele, și afară, la Gilortul Cărbunești (17 puncte), gorjenii având, acum, șanse teoretice de play-off. În plus, ar trebui ca, în penultima rundă, niciuna dintre adversarele Jiului să nu câștige, Speed în deplasarea de la a doua clasată, ACSO Filiași, calificată deja în play-off, iar Vulturii acasă, cu Viitorul Dăești (17 puncte), cu șanse teoretice pentru play-off. Dacă Speed câștigă, atunci totul se termină, pentru că argeșenii vor câștiga, cu 3-0, meciul din ultima rundă cu retrasa Sparta Horezu. Iar în cazul în care înving doar cei de la Vulturii, Jiul ar intra în play-off doar dacă gorjenii nu vor câștiga meciul de pe teren propriu cu cei de la Câmpulung, din ultima etapă. Dacă nu vor ajunge în play-off cei de la Jiul vor juca în play-out și va fi aproape imposibil să retrogradeze.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate