Connect with us
Data: 22/05/2025
.

Actualitate

Campanie de dezinsecție, la Deva. Se stropește contra țânțarilor

Publicat

pe

O campanie de dezinsecție are loc în municipiul Deva, în perioada 15-30 aprilie 2025, au anunțat reprezentanții administrației publice locale. Se stropește împotriva țânțarilor.

“Primăria Municipiului Deva în colaborare cu Societatea Comercială DD CHIM SRL, cu sediul social în Hunedoara, str. Eroilor, nr. 2bis, județul Hunedoara (telefon 0254715497), vă aduc la cunoștință faptul că în perioada 15-30.04.2025, în intervalul orar 06:00-8:00 se vor desfășura acțiuni de dezinsecție terestră (combatere larve țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva. Vor fi efectuate 3 etape, la un interval de 3-5 zile, în cadrul perioadei precizate. Produsul utilizat este Vectobac WG cu o concentrație de 500gr/Ha. Produsul se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide și este avizat pentru profilaxia sanitar – umană de către Ministerul Sănătății. Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugate să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Deva.

 

Reprezentanții administrației locale precizează că, în cazul condițiilor meteo nefavorabile, termenul de execuție a lucrărilor va fi prelungit.

Actualitate

Campanie de informare privind igiena personală în comunitățile rome din Deva: Peste 40 de persoane au participat la activități educative

Publicat

pe

Redactat de

Peste 40 de persoane – copii, părinți și bunici – din cinci comunități ale minorității rome din Deva au participat recent la o acțiune de informare și promovare a igienei personale și colective, organizată de Compartimentul Local pentru Romi din cadrul Primăriei Deva, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Deva.

Întâlnirile s-au desfășurat în zonele Carierei, Uzo Balcan, Rempes, malul Mureșului și Nicolae Grigorescu și au avut drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța igienei și a sănătății, dar și dezvoltarea unor abilități esențiale pentru menținerea curățeniei în gospodării și comunitate.

Participanții au primit informații utile despre igiena corporală, îngrijirea părului, a unghiilor, a hainelor și încălțămintei, dar și despre curățenia locuinței, pornind de la ideea fundamentală că o viață sănătoasă începe cu un mediu curat.

Copiii au fost în centrul activităților, beneficiind de explicații adaptate vârstei din partea mediatorului sanitar, care le-a prezentat importanța respectării normelor de igienă atât acasă, cât și la școală. Informațiile au fost însoțite de materiale educative atractive, menite să transforme învățarea într-o experiență plăcută și ușor de reținut.

Totodată, participanților li s-a reamintit rolul esențial al medicului de familie în monitorizarea stării de sănătate și prevenirea bolilor. Aceștia au fost încurajați să păstreze o relație constantă cu medicul de familie, care asigură îngrijirea medicală primară pentru întreaga familie.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva au subliniat că astfel de acțiuni se desfășoară periodic în comunitățile defavorizate, având ca scop integrarea socială și creșterea nivelului de educație, prin formarea de deprinderi sănătoase și utile în viața de zi cu zi. Aceste demersuri reflectă angajamentul administrației locale în sprijinirea categoriilor vulnerabile și promovarea unui stil de viață sănătos în toate cartierele orașului.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Minor prins în flagrant după două furturi din același apartament aflat în renovare, la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Un adolescent de 17 ani din Petroșani a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce comitea un furt dintr-un apartament aflat în renovare, de pe strada Avram Iancu. Tânărul este suspectat că, împreună cu un complice de 23 de ani, ar fi pătruns de două ori în locuință, de unde ar fi sustras scule electrice și materiale în valoare totală de aproape 18.000 de lei. Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru documentarea completă a faptelor.

Un minor a fost prins în flagrant de către polițiști și reținut pentru 24 de ore după ce ar fi comis două infracțiuni de furt calificat dintr-un apartament aflat în renovare.

Poliția Municipiului Petroșani desfășoară cercetări privind două infracțiuni de furt calificat comise asupra unui apartament aflat în renovare, situat pe strada Avram Iancu, din Petroșani. Prejudiciul estimat în urma celor două spargeri se ridică la aproximativ 17.800 de lei.

Primul furt a fost semnalat în data de 19 mai 2025, în jurul orei 14:00, când polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 17–19 mai, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-un apartament nelocuit, în curs de renovare. Potrivit cercetărilor, cei bănuiți de comiterea faptei ar fi forțat un geam și ar fi sustras mai multe scule electrice, printre care un ciocan rotopercutor, un flex și trei role de cablu ignifug. Bunurile aparțineau unei persoane care executa lucrările de renovare, iar valoarea prejudiciului a fost estimată la 9.800 de lei.

În urma activităților investigative și a unor date operative obținute, în seara zilei de 21 mai 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Petroșani au organizat o acțiune pentru prevenirea furturilor din locuințe, în cadrul căreia au reușit prinderea în flagrant a unui minor de 17 ani, care ar fi comis o infracțiune de furt calificat, din același apartament. Acesta a fost surprins de polițiști după ce a forțat o fereastră și a sustras un pendular și o trusă de scule electrice, pe care le-a ascuns pe balconul unei uscătorii din bloc. Valoarea prejudiciului, în cazul celui de-al doilea furt este de aproximativ 8.000 de lei.

Tânărul a fost condus la sediul poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Cercetările au stabilit că cel în cauză ar fi acționat împreună cu un alt tânăr, de 23 de ani, din Petroșani.

Advertisement

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt în desfășurare pentru documentarea completă a activității infracționale și tragerea la răspundere a celor implicați.

Citeste mai mult ...

Actualitate

CCR a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. Urmează procedura de învestire

Publicat

pe

Redactat de

CCR a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. Urmează procedura de învestire.

Judecătorii CCR au validat rezultatul alegerilor prezidențiale. Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2025 a fost validat joi de către judecătorii CCR. Aceștia s-au întâlnit în ședință solemnă de la ora 12:00 pentru validare, iar la ceremonie au fost prezenți Nicușor Dan și Ilie Bolojan.

Curtea Constituțională a României (CCR) a validat joi, 22 mai, alegerile prezidențiale din 2025, câștigate de independentul Nicușor Dan. La sediul CCR au fost prezenți atât președintele ales, Nicușor Dan, cât și președintele interimar, Ilie Bolojan.

Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului, pentru prosperitatea economică a țării, voi fi un partener al mediului de afaceri și un garant al libertăților cetățenești”, a declarat Nicușor Dan.

Luni, de la ora 12:00, Nicușor Dan va depune jurământul în Parlament.

FOTO: Captură video Ilie Bolojan

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Anunţ referitor la elaborarea unui proiect de act normativ

Astăzi, 22.05.2025, Primăria Municipiului Deva, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:

  1. Aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal ,,Zonă Rezidențială”, generat de imobilul situat în intravilan, municipiul Deva, strada Mihail Sadoveanu, nr. 28”

Documentația aferentă proiectului de hotărâre include: proiect de hotărâre, referat de aprobare, raport compartiment de specialitate,

  1. Documentaţia poate fi consultată pe site-ul Primăriei municipiului Deva: www.primariadeva.ro – Secțiunea: Ședințe de Consiliu local – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri 2025, pe Monitorul oficial local – Secțiunea – Alte documente – 6.4 – Informare asupra proiectelor de acte administrative cu caracter normativ și la sediul Primăriei municipiului Deva, Piața Unirii, nr.4.

  2. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la sediul Primăriei municipiului Deva, Compartimentul Centrul de informare a cetățenilor.

Eventualele propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională, se pot depune până la data de 02.06.2025, folosind formularul pentru colectarea de sugestii, propuneri, opinii cu valoare de recomandare, disponibil pe pagina de internet a instituţiei la linkul www.primariadeva.ro – Secțiunea: Ședințe de consiliu local – Transparență decizională – Propuneri sugestii pentru proiectele de hotărâre, pe adresa de e-mail: primar@primariadeva.ro sau la sediul Primăriei municipiului Deva – Compartimentul Centrul de informare a cetățenilor, de luni până joi, între orele 08 – 16 și vineri între orele 08 – 14.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind…………”(se va menționa titlul proiectului la care se face referire).

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul www.primariadeva.ro.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
   Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 02.06.2025.
   Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0254232310, e-mail:apl@primariadeva.ro, Compartiment administrație publică locală.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate