Connect with us
Data: 15/01/2025
.

Actualitate

Campanie: „Luna Națională de Informare despre Vaccinare”. Acoperirea vaccinală la nivelul județului Hunedoara – în procente

Publicat

pe

O acoperire vaccinală antirujeolică de aproximativ 70 la sută, la nivel urban, și circa 71 la sută, în mediul rural, în județul Hunedoara. Un procent mai ridicat de imunizare se înregistrează în cazul altor tipuri de vaccin, cum este, de exemplu, BCG, utilizat, în principal, împotriva tuberculozei. Datele au fost prezentate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, având în vedere că, în perioada 21-27 aprilie, este marcată „Săptămâna Europeană a Vaccinării”.

 

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului (DSP) Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), directorii unităților de învățământ, profesorii diriginți, medicii și asistentele medicale din cabinetele medicale școlare, medicii de familie, asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari romi, desfășoară pe parcursul lunii aprilie 2024 activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei “Luna Națională de Informare despre Vaccinare”.

“Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli, răspândită atunci când o persoană infectată respiră, tușește sau strănută. Virusul rămâne activ și contagios în aer sau pe suprafețele contaminate timp de până la 2 ore. Orice persoană care nu a fost vaccinată sau nu a trecut prin boală, la un anumit moment dat în viață se poate infecta. Erupția cutanată reprezintă cel mai vizibil simptom, în timp ce complicațiile pot include orbire, encefalită, diaree severă și deshidratare asociată, infecții ale urechii și pneumonie. Pe termen lung, o persoană care a suferit de rujeolă poate dezvolta o complicație foarte severă, panencefalita sclerozantă subacută. În plus, rujeola este o boală care slăbește sistemul imunitar și îl poate face „să uite” cum să se protejeze împotriva altor infecții comune. Sugarii, femeile însărcinate, persoanele cu boli care slăbesc sistemul imunitar sunt la risc de a dezvolta forme severe de rujeolă. Pentru a proteja inclusiv aceste persoane care nu pot fi vaccinate împotriva rujeolei, este importantă vaccinarea persoanelor din jurul lor cu atingerea unor acoperiri vaccinale înalte. Vaccinarea protejează atât persoana vaccinată, cât și persoanele din jur! Deși rujeola este o boală propusă către eliminare în majoritatea regiunilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), inclusiv în Regiunea Europeană, în prezent, Regiunea Europeană a OMS se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri și de decese prin rujeolă. În perioada ianuarie-decembrie 2023, au fost raportate 58.114 de cazuri de rujeolă de către 41 dintre cele 53 de State Membre ale regiunii (cu peste 60 de ori mai multe comparativ cu anul 2022). 10 țări, printre care se află și România au raportat 98% din numărul total de cazuri (57.111). Creșterea numărului de cazuri s-a accelerat în ultimele luni, iar această tendință este de așteptat să continue în regiune, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a preveni răspândirea în continuare. În acest context, în perioada 21 – 27 aprilie 2024, în Regiunea Europeană a OMS se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării. Scopul acestei campanii este de a crește acoperirea vaccinală prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța imunizării”, se arată într-un comunicat transmis de DSP Hunedoara.

Conform datelor oferite de DSP Hunedoara, la nivelul județului Hunedoara, acoperirea vaccinală antirujeolică era, în luna august 2023, de 70,7 la sută, în mediul urban, și de 71,05 la sută, în mediul rural. Procentul este mai mic comparativ cu luna august 2022, când acoperirea vaccinală în cazul vaccinului ROR era 74,5 la sută în mediul urban, respectiv 86,11 la sută în mediul rural.

Advertisement

“În România, în perioada 01.01.2023-05.03.2024, au fost notificate 7.243 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 8 decese. Cazurile confirmate cu rujeolă au fost raportate în 40 de județe și în Municipiul București. Cea mai mare incidență este raportată în județele Brașov, Mureș, Covasna și Giurgiu. Vaccinarea antirujeolică (cu vaccin combinat Rujeolă-Oreion-Rubeolă – ROR), este inclusă în Programul Național de Vaccinare, și se poate efectua gratuit la medicul de familie. În perioada 06.12.2023-03.03.2024, conform datelor extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), au fost vaccinați împotriva rujeolei 89.478 de copii, dintre care 14.494 în cadrul campaniei suplimentare de vaccinare antirujeolică inițiată în context epidemic (adresată copiilor cu vârste între 9 și 11 luni). Campania Națională de Informare Educare Comunicare (IEC) “Luna Națională de Informare despre Vaccinare” este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi este implementată local de Direcţia de Sănătate Publică a județului Hunedoara. Pe teritoriul național, sub sloganul: „Spune NU rujeolei, spune DA vaccinării!” se vor derula activităţi de implicare a personalului medical și de informare a populației. Se va sublinia riscul de reapariție a unor boli infecțioase (de exemplu, poliomielita, difteria) și pericolul reprezentat de epidemia de rujeolă, reamintindu-le părinților să-și vaccineze copiii și încurajând dialogul dintre părinți și personalul medical, pentru a răspunde întrebărilor sau preocupărilor legate de vaccinare”, se mai arată în comunicatul transmis de DSP Hunedoara.

Actualitate

„Ziua Culturii Naționale”: Protejarea patrimoniului cultural, o prioritate pentru polițiști. Activități investigative în 24 de dosare penale, anul trecut

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara atrage atenția, cu ocazia „Zilei Culturii Naționale” – 15 ianuarie, asupra importanței protejării și conservării valorilor culturale, care definesc identitatea noastră națională.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național – au desfășurat, pe parcursul anului trecut, mai multe acțiuni operative și preventive, în vederea combaterii infracțiunilor care vizează patrimoniul cultural.

„Pe parcursul anului trecut, polițiștii au efectuat activități investigative în 24 de dosare penale ce privesc infracțiuni contra patrimoniului cultural național (majoritatea reprezentând infracțiuni de distrugere și de acces neautorizat cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic). Într-unul din cazurile instrumentate de polițiști, aceștia au recuperat un artefact (o fibulă) susceptibil a face parte din patrimoniul național cultural. Broșa în cauză ar fi fost sustrasă de pe teritoriul României și identificată de polițiști pe o rețea de socializare, în cadrul unui grup de comercializare a obiectelor vechi. În urma activităților complexe de cercetare și recuperare a obiectului în cauză, acesta a fost transmis Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării”, a informat IPJ Hunedoara.

Deținerea și utilizarea detectoarelor de metale

Activitățile polițiștilor au vizat și persoanele fizice, care utilizează detectoare de metale, pentru a se asigura respectarea cadrului legal.

Advertisement

Conform legislației în vigoare, deținerea detectoarelor de metale este permisă doar cu autorizație eliberată de către structurile Poliției Române, utilizarea acestora fiind strict interzisă în zonele care fac parte din patrimonial cultural național.

Potrivit IPJ Hunedoara, la nivelul județului, pe parcursul anului 2024 au fost eliberate 291 de autorizații pentru deținerea unor detectoare de metale, în prezent fiind autorizate în acest sens, la nivelul județului, 912 de persoane fizice și 19 persoane juridice. „Posesorii acestor dispozitive trebuie să știe că, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic, utilizarea detectoarelor de metale în zonele arheologice protejate și fără respectarea cadrului legal constituie infracțiune și este sancționată conform legii”, precizează IPJ Hunedoara.

Polițiștii fac apel către cetățeni să contribuie activ la protejarea patrimoniului cultural național, respectând legislația și semnalând orice activitate posibil ilegală în acest domeniu.

Siturile UNESCO din Munții Orăștiei, precum cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Costești și Blidaru, precum și alte obiective mobile sau imobile aflate pe raza județului Hunedoara reprezintă un patrimoniu de o valoare universală. Protejarea acestor situri arheologice este nu doar o obligație legală, ci și o responsabilitate morală față de generațiile viitoare.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sesiune de lucru a AJF Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara organizează o importantă sesiune de lucru, una din cadrul eforturilor continue de modernizare și dezvoltare a activităților fotbalistice din județ. Această sesiune va avea loc joi, 16 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.

Subiecte importante

Această întâlnire va aborda teme de interes major. Astfel, un prim capitol este “Digitalizarea activităților de transfer, legitimare și acordare a vizelor”, prin prezentarea platformei Football Connect”, dezvoltată de Federația Română de Fotbal (FRF) în colaborare cu Departamentul de Competiții. Interesant se anunță și subiectul intitulat „Certificarea fotbalului amator”, care va cuprinde o informare privind condițiile și etapele acestui proces. De mare interes este și „Regulamentul jocurilor de baraj accedere Liga 3”, în contextul noilor reglementări ale FRF, subiect tratat pe larg în cotidianul SERVUS HUNEDOARA în ediția din 13 ianuarie 2025, acesta fiind disponibil AICI, dar și pe pagina de Facebook a ziarului nostru. În fine, ultimul capitol al sesiunii de lucru va fi „Distribuirea mingilor achiziționate, prin proiectul finanțat de Federația Română de Fotbal, intitulat „Împreună pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”, și beneficiile aduse cluburilor locale. “Prin implementarea soluțiilor digitale, ne propunem să creștem eficiența și transparența în administrarea competițiilor și să facilităm tranziția către un sistem modern, în linie cu cerințele actuale. Subliniem importanța participării dumneavoastră la această sesiune de lucru, având în vedere că operațiunile menționate vor fi realizate exclusiv prin mijloace digitale. Vă mulțumim pentru implicare și vă așteptăm cu drag să continuăm, împreună, dezvoltarea fotbalului hunedorean”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Portretul lui Mihai Eminescu, realizat pe zăpadă de un artist din Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Talentatul artist plastic Paul Șerban, din Valea Jiului, uimește, din nou. La împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, tânărul din Aninoasa a realizat portretul „Luceafărului poeziei românești”, pe un deal acoperit de zăpadă din apropierea casei sale.

Artistul Paul Șerban a creat, prin urma pașilor săi pe zăpadă, chipul „poetului nepereche”, vizibil doar de la înălțime, prin imagini preluate cu ajutorul unei drone. Pentru creația impresionantă, a muncit trei zile. “Lucrarea este urma paşilor mei pe zăpadă. Am mers până a răsărit Luceafărul poeziei noastre. Pentru mine este o plăcere să aduc acest omagiu lui Mihai Eminescu. Este poetul meu preferat, pe care l-am citit cel mai mult şi este o sursă de inspiraţie pentru mine”, a declarat artistul Paul Șerban, citat de Agerpres.

Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, Paul Șerban (29 de ani) este cunoscut pentru lucrările sale spectaculoase, realizate la scară mare, prin intermediul „Land Art”, o formă de artă ce implică folosirea elementelor naturii pentru a crea opere efemere și unice. Pasionat de artă încă din copilărie, tânărul din Aninoasa a realizat, până acum, prin „Land Art”, zeci de lucrări care mai de care mai impresionante. Creațiile sale, prezentate în mediul online, îi cuceresc pe internauți și strâng numeroase aprecieri.

Sursa foto: captură video Șerban Paul/Facebook
Citeste mai mult ...

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate