Actualitate
Campioană umilită
„Gaşca nebună” deveană le-a dat o „manita” studenţilor
CNS Cetate „a spulberat-o” pe Universitatea Petroşani, administrându-i prima înfrângere din acest sezon
Trupa lui Marius Sîrbu a făcut legea pe terenul din reşedinţa judeţului, reuşind cel mai bun joc din acest sezon. A avut şi şansa să întâlnească o campioană într-o formă extrem de slabă, petroşenenii căzând fizic în partea secundăşi cedând total ostilităţile.
Omul meciului a fost mijlocaşul devean de 22 de ani, Nicolae Cărăvan, acesta făcând un joc aproape de perfecţiune. Cel poreclit “Luţu” a încântat publicul cu driblingurile sale, marcând şi două goluri senzaţionale.
Cărăvan a deschis drumul succesului
Tânăra echipă a lui Marius Sîrbu s-a instalat încă din start la cârma jocului, primul semnal dându-l Dărăban, în minutul 4, când căpitanul devean a şutat puţin pe lângă poartă de la 16 metri. Cărăvan şi-a început recitalul cu o pasă superbă spre Medrea, dar acesta nu a reuşit decât o centrare în careul mic respinsă de oaspeţi. După o perioadă de echilibru, partida s-a animat în finalul reprizei. Mai întâi, în minutul 39, Lupşa a fost aproape de autogol, când a respins puternic spre propria poartă centrarea lui Bobină, dar Farcaş a trimis mingea în corner. Repriza nu s-a încheiat fără gol, Cărăvan reuşind să deschidă scorul, cu un şut superb de la 25 de metri, mingea “muşcând” gazonul ud şi păcălindu-l pe Kiorean.
Recital devean
Partida s-a rupt în partea secundă, căderea fizică a oaspeţilor şi jocul din ce în ce mai bun al devenilor făcând ca scorul să ia proporţii. Zaharia a majorat diferenţa în minutul 60, cu o reluare din 6 metri, mingea revenindu-i după ce Kiorean a respins lovitura de cap a lui Medrea, după o centrare a lui Doboş din lovitură liberă. Peste 3 minute, Cărăvan a lovit din nou. Coordonatorul gazdelor a reluat superb din vole de la 20 de metri o minge respinsă de oaspeţi, balonul intrând în plasă pe colţul scurt. Andrei Zaharia a realizat şi el „dubla”, în minutul 76, marcând simplu din careu, singur cu portarul, după ce i-a furat mingea lui Asan. „Cireaşa de pe tort” a pus-o căpitanul Dărăban, cu un şut puternic din careu, „assistul” venind de la cine altul decât „Luţu” Cărăvan.
Succes entuziasmant al devenilor pe fondul unei evoluţii lamentabile a Universităţii, iar duelul de peste două etape al Cetăţii cu Retezatul Haţeg se anunţă unul incendiar.
[box type=”info” head=”CNS CETATE DEVA – U. PETROŞANI 5-0 (1-0)”]
Au marcat: CĂRĂVAN (42, 63), ZAHARIA (60, 76), DĂRĂBAN (78)
CNS Cetate: Farcaş 7 – Lupşa 6, Jişcanu 6, Lăcătuş 6 (19 Zaharia 7), Doboş 7 – Dărăban (cpt) 8, M. Olariu 6, Herci 6, F Olariu 6 – Cărăvan 9 (84 I. Moldovan) – Medrea 6 (82 V. Rus). Antrenor: Marius Sîrbu
U. Petroşani: Kiorean 5 – Asan 5, Arcuşi 4 (65 Plic 5), Colţişor (cpt) 4, V. Negrea 4 (31 R. Popa 5) – Puian 4, Ştoi 4, Horvath 5, Grigoraş 5 (51 Voina 4) – Bobină 5, Soare 5. Antrenor: Gabriel Niţu
Arbitrii: Daniel Thirt – Alexandru Thirt, Andrei Serediuc (toţi din Călan)
Stadion. „Cetate”, spectatori 100
[/box]
[box type=”info”]22 de ani are Nicolae Cărăvan, cel mai bun jucător din meciul de sâmbătă[/box]
[box type=”note” head=”Liga a IV-a, etapa a V-a”]
Gloria Geoagiu – CS Vulcan 0-2
Aurul Certej – CSM Dacia Orăştie 1-2
Victoria Călan – CSA Aurul Brad 1-1
CNS Cetate Deva – „U“ Petroşani 5-0
Hercules Lupeni – CFR Simeria 5-0
Metalul Crişcior – Jiul Petroşani 0-0
Minerul Uricani – CS Inter Petrila 1-1
Şoimul Băiţa – Retezatul Haţeg 1-8
[/box]
Actualitate
Fonduri europene pentru modernizarea învățământului din Regiunea Vest: 68 de milioane de euro disponibile pentru echiparea grădinițelor și școlilor

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) au anunțat disponibilitatea unei sume impresionante de 68 de milioane de euro pentru echiparea și modernizarea unităților de învățământ din Regiunea Vest, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Aceste fonduri vor fi destinate grădinițelor, școlilor și liceelor din județele Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș, cu scopul de a asigura un sistem educațional la standarde europene.
În dorința de a sprijini accesarea eficientă a acestor fonduri și de a maximiza impactul investițiilor în educație, ADR Vest va organiza o serie de webinarii pentru potențialii beneficiari. Aceste sesiuni vor avea loc în perioada 24 februarie – 7 martie și se adresează atât administrațiilor publice locale, cât și directorilor de unități de învățământ și inspectoratelor școlare. Webinariile vor fi structurate în funcție de mediul urban și rural, iar primele sesiuni vor fi dedicate județului Arad, urmate de întâlniri în județele Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.
Printre obiectivele finanțate se numără modernizarea sălilor de clasă, amenajarea laboratoarelor digitale, renovarea bibliotecilor și a terenurilor de sport, dar și crearea de zone de învățare și recreere sigure și atractive. De asemenea, se vor acorda burse, vouchere și workshop-uri pentru elevi, în scopul de a le oferi acestora o educație de calitate.
Reprezentanții instituțiilor interesate sunt invitați să participe la aceste sesiuni de informare online, iar cei care doresc mai multe detalii pot contacta Biroul de HelpDesk ADR Vest la telefon 0256-491.923 sau pe email la helpdesk@adrvest.ro. Finanțarea acestui program promite să aducă un impact semnificativ în dezvoltarea infrastructurii educaționale din Regiunea Vest, contribuind astfel la îmbunătățirea calității educației pentru toți elevii din zonă.
FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST
Actualitate
Dragobetele – sărbătoarea iubirii și a reînnoirii în tradiția populară

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au reamintit semnificația profundă a Dragobetelui, o sărbătoare străveche a iubirii și a începutului primăverii, celebrată pe 24 februarie. Considerată echivalentul românesc al Valentine’s Day, această zi are rădăcini adânci în cultura populară, fiind asociată cu renașterea naturii și începutul unui nou ciclu agricol.
Data de 24 februarie nu a fost aleasă la întâmplare, ci marchează momentul în care întreaga natură revine la viață. Păsările își caută perechea și își construiesc cuiburi, iar, conform credințelor populare, ursul iese din bârlog, vestind schimbarea anotimpului. Totodată, Dragobetele este o celebrare a iubirii, ziua în care tinerii se întâlnesc, își mărturisesc sentimentele și, conform tradiției, își asigură norocul în dragoste pentru întregul an.
În trecut, această zi era marcată prin obiceiuri specifice, precum culesul ghioceilor sau al altor flori de primăvară, alergatul fetelor de către băieți, dar și petreceri organizate în comunitate. Se spunea că cei care nu sărbătoresc Dragobetele riscă să nu aibă parte de iubire pe tot parcursul anului.
Astăzi, deși multe dintre tradiții s-au pierdut, Dragobetele rămâne un simbol al iubirii autentice și al reînnoirii, o zi în care românii sunt încurajați să-și celebreze sentimentele într-un mod autentic, inspirat din folclorul și cultura lor.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Dragobete la Castelul Corvinilor: Iubire și istorie într-un decor de basm

Astăzi, de Dragobete, Castelul Corvinilor din Hunedoara devine locul perfect pentru a sărbători iubirea într-un cadru feeric. Cu ocazia acestei sărbători tradiționale a îndrăgostiților, muzeul invita toți îndrăgostiții să își trăiască povestea de dragoste într-un decor de basm, înconjurați de cavaleri și domnițe.
Între orele 12 și 16, în Capela Castelului Corvinilor, vor fi oficiate căsătorii de probă, iar cuplurile căsătorite pot profita de ocazia specială pentru a-și reînnoi jurămintele, în acest loc încărcat de istorie și farmec medieval.
Evenimentul promite să fie o adevărată incursiune în tradițiile și magia Dragobetelui, oferind o atmosferă romantică și un cadru de neuitat pentru toți cei care doresc să sărbătorească iubirea într-un mod inedit. Așadar, dacă sunteți îndrăgostiți sau doriți să vă reînnoiți legătura cu partenerul, nu ratați ocazia de a trăi o experiență unică la Castelul Corvinilor.
FOTO: FACEBOOK MUZEUL CASTELUL CORVINILOR
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 24 de ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri