Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Campioanele sunt „la pământ”

Publicat

pe

 Liga a V-a, etapa a IV-a

Cetate Răchitova şi Key Sistemsro Ribiţa au ajuns în coada clasamentelor, deşi în sezonul trecut făceau legea pe teren

„Moţii” din Ribiţa au fost umiliţi la Pricaz, şi au ajuns penultimii în ierarhia seriei a II-a. În schimb, Răchitova a pierdut din nou pe teren propriu, devenind o echipă banală de pluton.

Pe primele locuri se clasează formaţiile surpriză din acest început de sezon, AS Sântămărie Orlea şi Santos Boz. Ambele sunt neînvinse, câştigându-şi duelurile din ultima etapă.

Cetatea, cucerită pe propriul teren

Advertisement

Gruparea din Sântămărie Orlea nu i-a făcut nicio concesie fostei campioane, Cetate Răchitova. Echipa de lângă Haţeg nu s-a sperat de renumele fostei campioane şi a învins-o chiar pe terenul acesteia. În schimb, fostul lider, Cerna Lunca Cernii a pierdut în premieră, cedând pe propriul teren în faţa Daciei Boşorod. Vicecampioana Măgura Pui a trecut lejer de CS Ghelari, fosta echipă de Liga a IV-a ajungând penultima în clasament, iar Agrocompany Băcia a câştigat duelul cu Unirea General Berthelot şi este pe podium. „Lanterna roşie” a rămas Voinţa Sălaşu de Sus care a primit o jumătate de duzină de goluri de la Sargeţia Bretea Română.

Ribiţa, umilită la Pricaz

Pe Valea Mureşului, Santos Boz are maximum de puncte, după o nouă victorie, obţinută la limită în faţa Minerului Teliuc. Berianul Beriu a pierdut primele puncte, în derby-ul etapei cu Zarandul Crişcior, dar ambele formaţii puteau obţine victoria. Bomba etapei s-a detonat la Pricaz unde Mureşul a învins-o pe Key Sistemsro Ribiţa cu un uluitor 6-0. Gruparea din Zarand a ajuns penultima în clasament, cu un singur punct şi 13 goluri primite.

Meci spectaculos la Veţel, unde Unirea a cedat la limită în faţa Mureşului Brănişca, care a obţinut primele puncte ale sezonului. În schimb, cu zero în dreptul punctajului a rămas Victoria Dobra, aceasta pierzând fără drept de apel în faţa Ponorului Vaţa.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Publicat

pe

Redactat de

Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat de 35 de ani, din Hunedoara, cu privire la faptul că un alt bărbat, care conducea un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, i-a tamponat mașina, după care părăsit locul evenimentului rutier. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 35 de ani.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, în urma activităților întreprinse, au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, pe DJ 687, în zona Peștișu Mare, și au stabilit că acesta a fost condus de un bărbat de 59 de ani, din județul Galați. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,13 mg/litru, alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus o unitate medicală din Hunedoara, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

Din cercetări a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, iar întrucât nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului și a tamponat autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, după care a părăsit locul accidentului.

În urma probatoriului administrat, polițiștii  Biroului Rutier Hunedoara au dispus, la data de 22 februarie a.c., reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 59 de ani. Acesta a fost magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărit național, depistat de polițiștii din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii de investigații criminale din municipiul Deva au depistat un bărbat aflat în urmărire națională pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 Bărbatul de 37 de ani, domiciliat în municipiul Deva, avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele său de Judecătoria Deva, la data de 20 februarie 2025.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de  un an, 5 luni și 20 de zile în regim de detenție, fiind dat în urmărire națională. Bărbatul a fost depistat de polițiști în data de 21 februarie 2025 și depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 230 de intervenții pentru pompierii ISU Hunedoara în weekend-ul trecut

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au fost solicitați în 235 de misiuni și intervenții în perioada 21 – 23 februarie 2025. Cele mai multe dintre acestea au vizat acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor și sprijinirea comunității.

Intervenții medicale și incendii în locuințe

Echipajele SMURD au intervenit în 168 de cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în 13 situații au oferit sprijin Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Pe lângă aceste misiuni, pompierii au fost solicitați pentru stingerea a opt incendii izbucnite la proprietăți private.

Unul dintre cele mai grave incidente s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Poienița Tomii, comuna Cerbăl, unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului provenit de la sistemul de încălzire. Intervenția rapidă a pompierilor militari din Deva a împiedicat extinderea incendiului. Tot duminică, la orele după-amiezii, un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din Simeria, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric.

Zeci de hectare afectate de incendiile de vegetație

În cele trei zile, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a 12 incendii de vegetație care au mistuit aproximativ 50 de hectare de teren. Cauza principală a acestor incendii a fost focul deschis în spații necontrolate.

Advertisement

Acțiuni pentru protejarea persoanelor fără adăpost

Pe lângă misiunile de stingere a incendiilor și intervențiile medicale, pompierii au efectuat 19 acțiuni de căutare a persoanelor fără adăpost, în contextul temperaturilor scăzute. De asemenea, s-au desfășurat 10 activități de recunoaștere în teren pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

Sprijin pentru comunitate

Salvatorii hunedoreni au participat și la cinci misiuni de sprijin în folosul comunității.

ISU Hunedoara reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și a utilizării responsabile a focului deschis. Pompierii militari rămân la datorie, 24 de ore din 24, pregătiți să intervină pentru protejarea vieților și bunurilor.

Advertisement

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate