Actualitate - Eveniment
Carambol pe DN 7, în apropiere de Săcămaș
O tânără în vârstă de 22 de ani, din județul Arad, a scăpat ca prin minune, numai cu câteva răni ușoare, după ce a intrat cu autoturismul pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară, care a fost proiectată în alt autotutism. Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 7 a fost restricţionat aproximativ o oră și jumătate. Potrivit polițiștilor, tânăra în vârstă de 22 de ani, din judeţul Arad, conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Arad înspre Deva, iar între localităţile Leşnic şi Săcămaş, a pătruns pe contrasens şi a lovit o autoutilitară al cărei conducător auto circula regulamentar.Mai mult, în urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în autoturismul care rula în spatele acesteia. În urma accidentului rutier, tânăra arădeancă a fost ușor rănită, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea
Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.
La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.
La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.
După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.
Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Actualitate
Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție
Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.
În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o zi in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu 2 zile in urma
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea