Personalul medical al SALVITAL Hunedoara este prezent în Comuna Toplița pentru a evalua starea de sănătate a populației.
Sunt efectuate mai multe investigații medicale și teleconsultații.
”Caravana SALVITAL prezentă, astăzi începând cu orele 09.00, în comuna Toplița pentru evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, în cadrul proiectului susținut de Consiliul Județean Hunedoara. În cadrul caravanei de evaluare a stării de sănătate prin telemedicină și teleconsultații, locuitorilor din județul Hunedoara le sunt oferite gratuit următoarele consultații: măsurarea glicemiei; măsurarea temperaturii corporale; măsurarea tensiunii arteriale; efectuare spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare; efectuare electrocardiogramă EKG pentru identificarea problemelor cardio; efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante; determinare indice braț-gleznă pentru identificarea unei boli arteriale periferice (BAP); hemoglobină glicozilată – evaluare și monitorizare a controlului glicemic, după caz”, informează reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Caravanele inițiate de Salvital cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara vor continua pe întreg parcursul acestui an și vizează, în special, categoriile vulnerabile de populație din județul Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA
