Connect with us
Data: 04/01/2025
.

Actualitate

Carla’s Dreams și Taxi, vor petrece alături de deveni noaptea dintre ani

Publicat

pe

Devenii vor petrece noaptea dintre ani alături de cea mai în vogă trupă din țară, respectiv Carla’s Dreams, care va susține un mega concert de Revelion. Pe scena din reședința de județ va mai urca și Trupa Taxi, dar și altele.

Carla‘s Dreams va încheia acest an cu un concert extraordinar pe care îl va susține în municipiul Deva. Trupa este din Republica Moldova, ai cărei membri se maschează la fiecare apariție publică și care a cucerit publicul din România, creând o adevărată isterie generală. Reprezentanții primăriei susțin că și contractele au fost deja semnate cu vedetele, urmând a se mai stabili doar unele mici detalii. Astfel, în data de 31 decembrie, începând cu ora 20:00 devenii, și nu numai, sunt așteptați la o mega-petrecere. În deschiderea spectacolului va cânta trupa Voxis, din Timișoara, după care pe scenă vor urca cei de la Carlas Dreams. Vor cânta și trupele Topaz și Quas, Adrian Sărmășan, iar în încheiere cei de la Taxi. Evenimentul se va încheia în jurul orei 01:00, iar la miezul nopții cei prezenți se vor putea bucura de un minunat foc de artificii.

Devenii au ales

Câteva sute de persoane au participat la un sondaj de opinie lansat pe site-ul Primăriei Deva, în urmă cu câteva săptămâni, pentru ca reprezentanții urbei să afle preferinţele locuitorilor cu privire la artiştii pe care aceștia vor să-i vadă pe scena din centrul oraşului în noaptea de Revelion. Peste 80 la sută dintre devenii care și-au exprimat opțiunea în cadrul acestui sondaj de opinie au afirmat că preferă muzica pop şi folk, în noaptea dintre ani. De asemenea, peste 80 de artişti şi trupe au apărut în preferinţele participanţilor la sondaj. Pe primul loc, în topul preferințelor devenilor, s-a aflat Andra, însă, până la urmă Carlas Dreams, care se afla pe locul al doilea, va cânta la Deva. Sondajul „Cu ce artişti doriţi să petreceţi noaptea de Revelion?”, realizat de Primăria Municipiului Deva, s-a desfășurat în perioada 10 – 19 octombrie.

Advertisement

Actualitate

Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua

Publicat

pe

Redactat de

Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.

Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.

Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut

Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:

  • AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
  • Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
  • Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
  • Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
  • Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.

Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.

Mai mult decât o competiție

FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.

Obiectivele FIRST includ:

  • Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
  • Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
  • Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.

Un proiect susținut de comunitate

Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.

Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului

Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Restricții de circulație pe Valea Oltului, în perioada 5 – 7 ianuarie

Publicat

pe

Redactat de

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricții de circulație pe Valea Oltului, în perioada 5 -7 ianuarie 2025, pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane.

„CNAIR anunță participanţii la trafic că potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de duminică, 05 ianuarie 2025 (ziua premergătoare zilei de sărbătoare legală), luni, 06 ianuarie 2025 (Boboteaza), marți, 07 ianuarie 2025 (Sfântul Ioan Botezătorul, conform Anexei nr. 1 la Ordin”, precizează CNAIR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva distribuie tichetele sociale pentru grădiniţă – miercuri, 8 ianuarie 2025

Publicat

pe

Redactat de

Preșcolarii care nu au absențe nemotivate la grădiniță vor primi, miercuri, 8 ianuarie 2025, tichetele sociale pentru grădiniță aferente lunii noiembrie 2024.

De stimulentul educațional beneficiază 10 copii, cu vârste între 3 ani şi 6 ani, care provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune.

Tichetele sociale pentru grădiniţă pot fi ridicate de la casieria DAS Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), miercuri, 8 ianuarie 2025, între orele 12:30 – 15:00.

Tichetul pentru grădiniţă are o valoare nominală de 132 de lei/lună/copil şi poate fi folosit pentru achiziţionarea de produse alimentare şi de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite.

Stimulentul educaţional se acordă lunar, pe tot parcursul anului şcolar şi este condiţionat de frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor, cu excepţia absenţelor din motive medicale, motivate.

Advertisement

Preşcolarii care au două absenţe nemotivate nu mai pot beneficia de tichete pentru grădiniţă în luna monitorizată.

Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt finanţate de la bugetul de stat şi se acordă în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului acestora la educaţie.

 

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate