Actualitate
Casa Vulcanilor din Geoparcul Țara Hațegului, un deceniu de existență

Unul dintre cele mai de succes proiecte de educație și voluntariat de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, sărbătorește un deceniu de existență. Coordonat de Asociația Drag de Hațeg, obiectivul de vizitare Casa Vulcanilor contribuie semnificativ la dezvoltarea turismului și educației în Țara Hațegului.
Vizitatorii care trec pragul Casei Vulcanilor sunt transportați într-o lume fascinantă, cu 70 de milioane de ani în urmă. În acea vreme, pe o insulă tropicală, înconjurată de apele Oceanului Tethys și populată de dinozauri pitici, erupțiile vulcanilor aruncau la suprafață lavă și bombe vulcanice.
Povestea vulcanilor este o parte importantă a trecutului geologic unic al Țării Hațegului, iar tinerii voluntari ai Geoparcului au ales să spună această poveste într-un mod care să atragă atenția și asupra prezentului și a unui viitor sustenabil. Cu sprijinul programului Spații Verzi derulat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, ei au ridicat o construcție ecologică din cob – un amestec de lut, paie și apă. La realizarea Casei Vulcanilor din Densuș au contribuit 300 de voluntari, în majoritate tineri din Țara Hațegului, dornici să contribuie la atractivitatea zonei în care locuiesc. Au avut nevoie de 200 de zile pentru a finaliza construcția și au folosit 20 m3 de pământ galben, 15 m3 de nisip și 5.000 de litri de apă. Pentru a obține cei 30 de m3 de cob, utilizați la pereții casei, voluntarii au trebuit să amestece lutul, paiele și apa cu picioarele goale. Casa Vulcanilor nu este atrăgătoare doar la interior, ci și la exterior pentru că este decorată creativ cu diverse simboluri ce spun povestea Geoparcului și a Țării Hațegului.
Alina Ciobanu, președinta Asociației Drag de Hațeg spune că pe parcursul celor 10 ani, de când spune povestea vulcanilor din vremea dinozaurilor la obiectivul de vizitare, a învățat trei lecții foarte importante:
1. Tinerii sunt cu adevărat resurse pentru comunitate. Casa Vulcanilor a fost proiectul care a ajutat la crearea unei echipe de tineri implicați al căror exemplu a fost preluat de generațiile ulterioare și care astăzi iau parte la aproape toate proiectele Geoparcului, naționale sau internaționale.
2. Patrimoniul geologic și cel natural reprezintă resurse pentru dezvoltarea locală. Pornind de la zero, doar cu această idee în minte, Casa Vulcanilor s-a materializat într-un catalizator pentru dezvoltarea locală.
3. Știința este accesibilă tuturor. Evenimentele și experiențele educaționale care au implicat comunicarea științei într-o formă accesibilă tuturor vârstelor, au contribuit la dezvoltarea turismului durabil în zonă.
Cei 10 ani de existență a Casei Vulcanilor sunt marcați prin o mulțime de activități și de ateliere de educație dedicate atât voluntarilor cât și elevilor de la școlile partenere, iar voluntarii seniori sunt invitați să împărtășească din experiența lor, printr-o serie de ateliere, celor care deprind acum plăcerea voluntariatului. O expoziție de fotografie cu tema „Casa Vulcanilor – 10 ani de nota 10” celebrează momentele cheie din construcția și activitatea acestui obiectiv. Tot cu această ocazie va fi lansat un nou program educațional dedicat adolescenților și adulților, iar în luna august va fi organizată cea de a șasea ediție a evenimentului „Ziua Vulcanilor”, o celebrare a descoperirilor geologice din Țara Hațegului.
Proiectul „Casa Vulcanilor 10 ani. 10 lecții de nota zece oferite de un proiect de mediu în comunitate” este derulat de Asociația Drag de Hațeg și este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL Romania prin Programul Spații Verzi. Parteneri în proiect sunt Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Asociația de Turism Retezat, Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea și Școala Gimnazială Densuș.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 213 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.
Sursa: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Actualitate
Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Investițiile în domeniul energiei, un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”

Bugetul Ministerului Energiei este mai mare comparativ cu anul trecut, iar majoritatea fondurilor este alocată pentru investiții. Senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian a subliniat însemnătatea investițiilor în domeniul energiei, „un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”.
„Investițiile în domeniul energiei reprezintă un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României și îl felicit pe ministrul liberal Sebastian Burduja nu doar că a înțeles pe deplin acest aspect, ci mai ales pentru că îl aplică! Într-o perioadă în care viitorul energetic al României este esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, 85% din bugetul Ministerului Energiei este alocat pentru investiții. Banii provin din fonduri naționale și europene, iar direcția este de a crește siguranța energetică a țării și de a sprijini producția de energie mai curată și mai eficientă. Acest buget este un semnal clar că investițiile sunt fundamentul dezvoltării. Față de anul trecut, bugetul este cu 150% mai mare, demonstrând implicarea față de un viitor energetic sustenabil, axat pe dezvoltare”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.
Acesta a adăugat că fiecare megawatt în plus în sistemul energetic național contribuie la independența energetică a țării și înseamnă, totodată, și șansa unor facturi mai mici pentru români și companiile românești. “Cu fiecare megawatt nou adăugat în sistemul energetic național, nu doar că creștem eficiența producției de energie, dar oferim românilor și companiilor românești șansa unor facturi mai mici și mai predictibile. Energia nu este doar un sector, ci un motor al economiei naționale. Astăzi, mai mult ca niciodată, viitorul nostru energetic este un pilon al dezvoltării economice sustenabile!”, a mai declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.
Actualitate
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi, în valoare de 80.000 de lei, pentru 18 tone de trufe recoltate ilegal.
Garda Naţională de Mediu, în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Direcția Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.), a verificat două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor și fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.
“Verificările comisarilor au scos în evidență faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizație de recoltare/achiziție și comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecției mediului. Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de față reprezintă un risc de supraexploatare a potențialului biologic de regenerare. În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei”, a informat Garda Națională de Mediu.
Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook
Actualitate
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.
„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.
Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.
În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare în Hunedoara și în alte două localități ale județului. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă
- Actualitatecu o zi in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Recital de excepție, oferit publicului din Deva de soprana Leontina Văduva şi pianistul Cătălin Răducanu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Au început înscrierile la preselecția Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Târgul Mărțișorului” la Deva, în Piața Unirii și Piața Victoriei – din 25 februarie
- Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în județele Hunedoara și Gorj, într-un dosar de trafic de droguri