
Gazdă dublă pentru un festival de excepţie
Wagner, Verdi sau Donizetti vor fi unii dintre compozitorii ale căror arii vor fi puse în scenă la Hunedoara şi Deva
Unul din cele mai ample proiecte culturale organizat în judeţ se va desfăşura în această vară. Este vorba despre cea de-a treia ediţie a Festivalului „Opera Nights” ce revine într-o formulă dublă.
Acesta se va desfăşura atât la Castelul Corvinilor din Hunedoara, cât şi în spaţiul convenţional numit Esplanada Lapidarium, situat în spatele clădirii renascentiste Magna Curia din Deva. Festivalul va dura nu mai puţin de 6 zile, în perioada 10-15 iulie.
„Oleg Danovscki” şi oaspeţi străini
Orchestra, corul și soliștii Teatrului Național de Operăși Balet „Oleg Danovski” din Constanța, împreună cu artiști de la Opera Națională București, dar și din Japonia, Spania, Ungaria, Serbia și Republica Moldova, pregătesc un program divers, ce va include arii memorabile. Spectacolele vor avea loc alternativ, primul fiind organizat la Deva unde va avea loc Gala Verdi-Wagner, coruri, duete şi arii. Va urma „Trubadurul” de Giuseppe Verdi ( la Hunedoara) şi „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti (la Deva). Acelaşi autor, însă cu „Elixirul dragostei” va fi prezentat la Hunedoara în seara următoare.. În ultimele două seri, publicul va putea asista la „My Fair Lady” de Frederick Loewe şi Balul Operei, ambele spectacole având loc la Deva.
Potrivit organizatorilor, biletele vor fi disponibile la casieriile celor două locaţii ce vor găzdui evenimentul şi online, nu mai târziu de 1 iunie. Toate spectacolele vor începe de la ora 21:00, preţul unui bilet fiind 50 de lei, iar abonamentele pentru toate cele cinci seri va costa 200 de lei.