Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Câteva sute de spectatori au asistat la primul meci oficial al echipei de fotbal senioare de la CSM Deva. Acest joc a contat pentru primul tur al Cupei României la fotbal feminin.

Publicat

pe

Nu au jucat rău
Echipa de fotbal feminin de la CSM Deva a jucat, duminică după-amiază, pe stadionul Cetate din reședința de județ, primul său meci oficial. Fetele pregătite de Alina Mardare au înfruntat, în primul tur al Cupei României, pe mai experimentatele jucătoare de la AFC UTA Arad. Deși nu au jucat rău, fetele noastre au trebuit să se recunoască învinse, formația arădeană câștigând cu 3-0 (1-0). Partida a avut o desfășurare aproape simetrică. Arădencele au deschis scorul în minutul 3, prin Estera Prunar, câteva finalizat un contraatac, iar apoi jocul s-a echilibrat. În partea secundă, tot după aproape 180 de secunde (minutul 48), UTA își dublează avantajul, tot în urma unui contaatac, la finalizare fiind Alexandra Guțu. Devencele au încercat să înscrie golul de onoare, dar, deși nu au jucat rău, nu au reușit, iar cele care au înscris au fost tot oaspetele, în ultimul minut de joc, prin Alexia Roz, care a marcat din corner.
Înfrângere la un scor prea sever
Deși echipa sa a pierdut, la un scor mult prea sever, Alina Mardare, antrenorul principal de la CSM Deva, a fost mulțumită de jocul practicat de elevele sale. Totodată, tehnicianul de la CSM Deva speră ca, în curând, să vină și rezultatele, o primă ocazie fiind următorul meci oficial, tot cu UTA, dar în campionat. „A fost o înfrângere cam severă după evoluția scorului. Cu toate acestea, sunt mulțumită de jocul prestat. Chiar sunt mândră de evoluția fetelor, pentru unele dintre ele fiind primul meci oficial pe care l-au jucat. Normal, mai sunt multe lucruri de îmbunătățit în joc, și sper ca acest lucru să se vadă în meciul următor, pe care îl vom juca tot cu UTA, din nou acasă, dar în campionat”, a declarat Alina Mardare. În celelalte meciuri din prima fază a Cupei României s-au mai înregistrat rezultatele: Academia de Fotfal Florești – Student Sport Alba Iulia 3-2, Prahova Ploiești – Petrolul Ploiești 0-5, Concordia Chiajna – SC Dinamo 1948 SA 20-0 și KSE Târgu Secuiesc – Chindia Târgoviște 2-3, în vreme ce meciul Olimpia Satu Mare – CFR Cluj a fost amânat.
Se reîntâlnesc și în campionat
CSM Deva și UTA se vor reîntâlni, în etapa a doua din seria A a Ligii 3 de fotbal feminin, peste circa două săptămâni. În prima etapă din campionat CSM Deva, care evoluează în seria A, va sta, meciurile rundei de debut fiind Academia de Fotbal Florești – Olimpia Satu Mare și UTA Arad – CFR Cluj. În Liga 3 de fotbal feminin sunt patru serii de câte cinci echipe fiecare, urmând a se juca două tururi și două retururi. La finalul campionatului, câștigătoarele celor patru serii vor promova în Liga 2.
CSM Deva: Amalia Săndulescu (51 Teodora Narița) – Alexandra Brătean, Andreea Marina, Diana Nemțuc (Erika Csiszmadia), Monica Tomesc (cpt.), Maria Jurj, Roxana Antemie, Sarah David, Ioana Chiriac – Mădălina Crișan, Emanuela Duca; Lavinia Gherman. Antrenor: Alina Mardare.
AFC UTA Arad: Valentina Calalb – Cristina Cladovan (89 Orsolya Anghel), Marina Dreucean (cpt.), Larisa Pocioian, Anamaria Covaciu – Irina Botnar (87 Laura Pârv), Giulia Picu, Alexia Roz, Estera Prunar (87 Nahia Nuhaiu) – Alexandra Guțu, Cristiana Bârz (46 Laura Mihăieș); Mariana Mihuțiu. Antrenor: Ioan Herman.
Advertisement

Actualitate

CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.

“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;

– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;

– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.

Advertisement

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ale AJF Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara este activitate intensă. AJF Hunedoara desfășoară acțiuni interesante în zilele următoare.

Campionatul județean de futsal

În ordine cronologică, prima este Campionatul Județean de futsal, la masculin și feminin. La masculin se vor organiza campionate pentru seniori și juniori U17, iar la feminin vor fi două grupe valorice. Data limită de înscriere pentru echipele doritoare este 15 decembrie.

Gala fotbalului hunedorean

Pe 19 decembrie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, AJF va organiza “Gala fotbalului hunedorean”, manifestare ajunsă la cea de-a doua sa ediție. “Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere Talente, Antrenorul Anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și ssperanță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate