Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională au votat în ședința de CDR alocarea financiară pentru Programul Operațional Vest 2021-2027, inclusiv sumele pe care le pot accesa UAT-urile din mediul urban, pentru dezvoltarea urbană durabilă.
Cele mai mari sume vor putea fi accesate de reședințele de județ. Timișoara va putea accesa peste 91 de milioane de euro. Aradul are alocat peste 65 de milioane, Reșița – 56 de milioane, iar Deva – 47 de milioane de euro.
Spre celelalte municipii din regiune vor ajunge peste 111 milioane de euro pentru dezvoltarea urbană durabilă, după cum urmează: Hunedoara – 21 milioane de euro, Lugoj și Petroșani – 15 milioane de euro, Caransebeș – 13 milioane, Vulcan și Lupeni – 12 milioane, Orăștie – 11 milioane, Brad – aproape 10 milioane de euro.
Tot în acest scop, orașele din regiune au alocate 124 de milioane de euro.
Sumele vor putea fi accesate pentru proiecte de eficiență energentică – blocuri, respectiv clădiri publice, mobilitate urbană, educație, revitalizare și regenerare urbană.
În cadrul întrunirii a fost numit și noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) – organism ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. Astfel, în fruntea CDR se va afla, timp de un an, Alin Nica, președintele CJ Timiș. El îl succede pe Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin. Tot pentru o perioadă de un an, vicepreședintele CDR va fi Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Sursa foto: ADR Vest
Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Cele două funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.
Tot la ședința CDR au fost aleși reprezentanții unităților administrativ-teritoriale în Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021 – 2027. Este vorba de Ioan Popa – primarul municipiului Reşiţa, Dan Bobouţanu – primarul municipiului Hunedoara, Petru Antal – primarul oraşului Pecica și Dănuţ Groza – primarul oraşului Sânnicolau Mare.