Actualitate
Ce fac autoritățile? Calamitățile din Petroșani se produc în același loc
Calamitățile din Cartierul Aeroport, care s-au produs și în urmă cu opt ani, și acum din nou, i-au pus „pe jar” pe cei din Petroșani. Apele Române spun că au deja, de o lună, în licitație o lucrare prin care vor amenaja mai multe cursuri care adună torenții de pe munți. Pe de altă parte, Apa Serv susține că acolo canalizarea nu a mai făcut față și nici nu avea cum, la debitul impresionant al Jiului. Oamenii, însă, sunt singurii care au de suferit, doar pentru că locuiesc în Șerpărie, un loc construit într-o groapă, care cândva era mlaștină.
Canalizarea din Cartierul Aeroport din Petroșani a fost pur și simplu depășită, deși acolo, după inundațiile din urmă cu opt ani s-a investit în sistemul de colectare al apelor. Specialiștii spun, însă, că nu avea cum să preia debitul uriaș, chiar dacă ar fi fost de dimensiunea unui tunel. „Nivelul crescut al Jiului a permis cu greu deversarea acestei rețele de canalizare. Canalizarea menajeră din Valea Jiului a funcționat și funcționează”, a spus Florin Donisă, director tehnic SC Apa Serv Valea Jiului.
În urmă cu opt ani canalizarea a fost refăcută
În 2008, în baza unui proiect, canalizarea pluvială în cartierul Aeroport din Municipiul Petroșani a fost refăcută de S.C. CONSMIN S.A., valoarea lucrărilor fiind atunci de 837.795 lei, banii fiind de la Consiliul Județean Hunedoara. Asta nu i-a scutit acum pe oameni de noi inundații și, mai mult, canalizarea nici nu poate fi refăcută din banii de la Apa Serv, pentru că rețelele pluviale sunt administrate de primărie. „Fondurile de coeziune pe care noi le-am obținut de la Ministerul Mediului nu sunt eligibile pentru canalizările meteorice. Acestea cad în sarcina autorităților publice locale. Noi putem investi în rețele de alimentare cu apă și canalizare menajeră”, a mai spus Florin Donisă, director tehnic SC Apa Serv Valea Jiului.
Se pregătesc investiții
Vestea bună vine, în parte, de la Apele Române, care vor reabilita pâraiele din Cartierul Aeroport. Sunt zone sensibile, iar câteva cursuri, care au ieșit în anumite părți din albii, vor fi reabilitate, lucrările urmând să se întindă pe mai mulți ani. „De vreo 30 de zile am început. Urmează licitația electronică și sper să avem un câștigător, fără contestații și, în cel mult 30 de zile, să aflăm constructorul și să demarăm lucrările. Sunt lucrări mai ample și nu se vor finaliza într-un an”, a spus Sorin Corici, șef al Sistemului Hidrotehnic din Valea Jiului.
Birocrația ține în loc lucările de vreo lună, însă, acestea au fost inițiate în urmă cu opt ani. Acum s-au găsit banii necesari prin Ministerul Mediului și cuprinde mai multe investiții. Proiectul întreg este evaluat la 10.000 000 de lei și urmează să se stabilească doar constructorul. „Acest proiect cuprinde Jiul de Est și afluenții săi Staicului și Sălătrucul. E o amenajare mai complexă, cu mărirea capacității de transport a apei, în caz de inundații, în așa fel încât să nu se mai deverseze malurile acestor pâraie”, a mai completat Corici.
Cartierul de blocuri așezate în formă de careu, în zona Șerpărie, nu are nicio șansă, în cazul în care plouă foarte mult, iar duminică noaptea debitele au trecut de 40 de litri pe metru pătrat. Soluția tehnică deocamdată nu există, ci doar certitudinea că oamenii au rămas din nou fără agoniseală, privind cum apa, mâlul și puhoaiele le mătură din nou casele.
Actualitate
Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud
Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint, prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei.
Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 7 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Hidrocentralele din Defileul Jiului, dezvoltare energetică sau sacrificiu ecologic?