Actualitate
Ce machiaje să încerci în sezonul rece pentru a avea un look în tendințe

Pe măsură ce zilele cu temperaturi negative apar tot mai des, iar vremea impune schimbări în garderobă, este momentul să faci mici ajustări și în colecția de machiaje. Renunță la produsele vechi și găsește unele noi care te vor ajuta să arăți cât mai bine în acest sezon.
Lunile mai reci îți ofera scuza perfectă să experimentezi noi machiaje, fie că le vei purta la eveniment festive, fie pur și simplu la ieșiri cu prietenii. De la culori îndrăznețe pentru buze la look-uri strălucitoare pentru ochi, iată care sunt cele mai importante tendințe de machiaj pe care să le adopți în acest sezon rece.
Buze în culori puternice
Ieși din zona de confort în sezonul rece și poartă pe buze nuanțe mai puternice. Roșu aprins, burgundy sau mov prună. Aceste culori nu numai că se potrivesc cu diferite tonuri de piele, dar adaugă și o notă de rafinament oricărui look. Mate sau lucioase, alege un finisaj care se potrivește stilului tău și poartă rujuri care îți vor schimba complet înfățișarea, dar și starea de spirit.
Piele strălucitoare
În timp ce vremea rece poate face ca pielea să se simtă uscată și ternă, este esențial să încerci să menții un ten radiant. Optează pentru fonduri de ten hidratante sau CC cream care oferă acoperire, menținându-ți în același timp pielea hrănită. Un highlighter marca Fenty Beauty poate fi cel mai bun prieten al tău în timpul lunilor de iarnă – adaugă o notă de strălucire pe pomeți, pe podul nasului și pe arcul lui Cupidon pentru a atrage toate privirile.
Machiaje cu smokey eyes
Machiajul smokey clasic primește o actualizare de sezon cu accente metalice sau strălucitoare. Experimentează cu diferite tonuri și culori închise, adăugând și pigmenți metalici. Amestecă nuanțele fără probleme pentru o privire senzuală și captivantă, perfectă pentru serile reci.
Obraji roz
Zona obrajilor se înroșește cel mai repede iarna, iar aspectul lor nu trebuie să te deranjeze, din contră. Poți recrea acest look jucăuș cu fardul de obraz. Optează pentru tonuri subtile de roz sau piersică pentru a imita o culoare naturală. Aplică fardul de obraz pe zona cea mai proeminentă pentru un aspect sănătos și fresh.
Accente metalice în machiaje
Încorporează elemente metalice în rutina ta de machiaj pentru un aer festiv. Fie că este vorba de un fard de ochi metalic, de un iluminator strălucitor sau de un eyeliner argintiu sau auriu, aceste detalii adaugă o notă de strălucire și farmec, perfectă pentru petrecerile și întâlnirile de sărbători.
Machiaje cu sclipici
Iarna este sezonul în care poți experimenta și te poți distra cu machiajul. Adaugă însă sclipiciul cu moderație, de exemplu doar pe pleoape sau în colțurile interioare ale ochilor. Aplicat în zonele potrivite, el îți poate transforma instantaneu privirea și aduce un aer festiv, de sărbătoare.
Buzele glossy
Dacă în ultimii ani buzele mate, cu aspect de catifea, erau în tendințe, anul acesta este bine să ai mereu în geantă un luciu de buze. Vei găsi o mulțime de variante, atât cu particule strălucitoare, cât și fără, în diferite nuanțe sau incolore. În plus, unele produse au și ingrediente care fac ca buzele să își mărească subtil dimensiunea în timp ce porți acel luciu de buze.
Cea mai bună combinație pentru buze în tendințe este să aplici un creion de buze pentru contur, apoi un ruj și, la final, un gloss. În felul acesta, te bucuri de culoarea preferată, oferind și volum buzelor tale.
Îngrijirea pielii în sezonul rece
În cele din urmă, nu uita că îngrijirea pielii este baza unui machiaj impecabil. Investește în produse hidratante de îngrijire a pielii pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă pe tot parcursul sezonului rece. Exfoliază ușor prin produse cu acizi și aplică măști hrănitoare săptămânal. Nu uita să aplici pe timpul zilei crema de protecție solară, pas important chiar și iarna.
Sezonul rece ne invită să experimentăm cu culori îndrăznețe, strălucire și texturi glossy. De la buzele roșiatice la accentele strălucitoare, aceste machiaje oferă o oportunitate de a te exprima și de a surprinde într-un mod diferit spiritul festiv. Așadar, dă frâu liber creativității, joacă-te cu diferite texturi și ai curajul de a face noi alegeri în colecția ta de produse de machiaj.
Actualitate
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Actualitate
Atenționare pentru turiști: Drumețiile în Parcul Național Retezat, mai dificile iarna

Reprezentanții Parcului Național Retezat avertizează turiștii că, deși peisajele montane acoperite de zăpadă sunt spectaculoase, drumețiile pe timp de iarnă necesită o pregătire atentă și o evaluare riguroasă a condițiilor de traseu.
Pentru siguranța celor care aleg să exploreze Retezatul în sezonul rece, administratorii parcului recomandă:
Informarea prealabilă despre starea traseelor și dificultatea acestora.
Verificarea permisiunii de acces pe traseele dorite, fie prin consultarea descrierilor oficiale, fie prin contactarea echipelor Salvamont, a jandarmilor montani sau a personalului Parcului Național Retezat.
Alegerea traseelor mai scurte, având în vedere că durata unei drumeții se poate dubla din cauza zăpezii și că zilele sunt mai scurte.
Respectarea traseelor marcate pentru a evita pericolele, inclusiv declanșarea unor avalanșe.
Adaptarea echipamentului la condițiile de iarnă: bocanci adecvați, parazăpezi, mănuși, bețe de trekking, lanternă frontală cu baterii de rezervă, termos cu ceai și alimente energizante.
Evitarea aventurării singure și includerea în grup a cel puțin unei persoane experimentate în drumeții de iarnă.
Oficialii Parcului Național Retezat încurajează turiștii să se bucure de frumusețea munților, dar să o facă responsabil, cu respect față de natură și siguranța proprie.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
Restaurarea Castelului Corvinilor merge mai departe

Lucrările de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor, unul dintre cele mai importante monumente medievale din România, continuă. Până când temperaturile vor reveni la valori mai prielnice, acestea se derulează în spaţii interioare, în această perioadă fiind vizate, cu prioritate, podul Capelei şi podul Sălii Dietei, potrivit reprezentanților municipalității hunedorene.
Lucrările sunt derulate în cadrul celui de-al doilea mare proiect de restaurare-conservare pentru care Primăria Municipiului Hunedoara a câştigat o finanţare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiect de circa șase milioane de euro
Aproximativ șase milioane de euro este valoarea totală a proiectului de restaurare-conservare, iar acesta vizează zonele şi elementele importante ale Castelului Corvinilor care nu au putut fi incluse în primul proiect, derulat în ultimii ani, în valoare de alte cinci milioane de euro nerambursabili, obţinuţi de administraţia oraşului prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
„Am fi dorit de la bun început să avem un buget suficient pentru a restaura integral Castelul Corvinilor dar, la acea vreme, când s-au deschis apelurile de finanţare europeană prin vechiul POR pentru astfel de obiective, limita maximă era de 5 milioane de euro. Atunci ne-am adaptat condiţiilor existente, ne-am gândit la ce e mai urgent de făcut pentru Castel, am întocmit proiectul, am câştigat finanţarea apoi s-au făcut lucrările. A apărut această oportunitate, prin PNRR, de a continua demersul nostru general care vizează acest obiectiv, am scris un nou proiect, am obţinut o nouă finanţare şi suntem deja de luni bune în faza execuţiei lucrărilor efective. Cumulând rezultatele celor două proiecte, putem vorbi despre cea mai amplă restaurare a Castelului Corvinilor din ultimul secol. Sunt încrezător că administraţia obiectivului turistic şi constructorul vor reuşi să găsească soluţii pentru ca lucrările să se deruleze, şi de această dată, fără a fi afectate prea mult nici programul şi nici traseele de vizitare”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Reamintim faptul că, cea de-a doua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor vizează nu mai puţin de 27 de obiective de lucrări printre care se regăsesc restaurarea frescelor din mai multe zone ale edificiului medieval, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor, refacerea podurilor de acces, curăţarea fântânii din curtea interioară, restaurarea „Cavalerului” din vârful Turnului Buzdugan, precum şi lucrări necesare pentru deschiderea spre vizitare a mai multor spaţii din impozantul monument medieval. De asemenea, acest proiect mai prevede ample reabilitări ale acoperişurilor, refaceri de instalaţii electrice, implementarea unui sistem de supraveghere video şi realizarea un planşeu din lemn pe Terasa de Artilerie.
Considerat cel mai frumos din Transilvania, Castelul Corvinilor este renumit nu doar pentru arhitectura sa gotică impresionantă, ci și pentru istoria sa fascinantă, atrăgând anual mii de turiști din întreaga lume.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 22 de ore in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal