Connect with us
Data: 10/09/2024
.

Actualitate

Ceferiştii hunedoreni au mãrşãluit pe strãzile Devei

Publicat

pe

Miting de protest

Pensionari şi angajaţi ai Căilor Ferate Române şi-au prezentat nemulţumirile şi reprezentanţilor prefecturii din judeţ

Aproximativ 30 de foşti şi actuali angajaţi ai CFR din judeţul Hunedoara au mãrşãluit vineri pe strãzile municipiului Deva, exprimându-şi astfel nemulţumirile legate de diminuarea unor drepturi şi situaţia în care se gãseşte compania. Marşul acestora s-a încheiat în faţa sediului Prefecturii Hunedoara unde participanţii la miting i-au transmis nemulţumirile reprezentatului guvernului. Protestatarii, în mare parte personal activ din cadrul CFR, considerã cã privatizarea companiei este o „dedicaţie cu strigare cãtre firme obscure cu intenţii neserioase”.

Protestatarii au traversat centrul oraşului şi s-au oprit la prefectură

Protestatarii au traversat centrul oraşului şi s-au oprit la prefectură

Mai mult, zvonurile privind iminenţa unor disponibilizãri în masã în rândul angajaţilor i-a determinat pe protestatari sã anunţe cã vor contina protestele şi în aceastã sãptãmânã. „Marţi vom avea o întâlnire cu prefectul judeţului Hunedoara şi este posibil ca pânã vineri sã organizãm o nouã acţiune de protest”, a declarat Barbu Bãrbulescu unul dintre participanţii la miting. La acţiunea de protest au luat parte şi pensionari CFR din judeţ. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că Guvernul le-a „tăiat” 75 la sută din tichetele anuale pentru călătoriile gratuite cu trenul.

Vândută „pe nimic”

Privatizarea CFR Marfã aprobatã de Guvernul Ponta este contestatã vehement de ceferiştii hunedoreni. Ei considerã cã modul în care s-a decis vânzarea acestei companii şi preţul cerut aratã cã şi de aceastã datã asistãm la o „privatizare cu dedicaţie”. Acesta a fost unul din motivele pentru care aproximativ 30 de ceferişti hunedoreni au organizat vineri, un miting de protest care s-a desfãşurat în faţa sediului Prefecturii Hunedoara. „Modul în care se doreşte a fi realizatã privatizarea CFR Marfã ridicã mari semne de întrebare. Constatãm cã firmele care au fãcut evaluarea companiei sunt acelaşi care în urmã cu câţiva ani vroiau sã vândã CFR-ul pe nimic. Şi valoarea locomotivelor vândute la preţ de fier vechi este mai mare decât suma cu care vor sã vândã CFR-ul. Cu siguranţã aceastã privatizare nu va aduce nimic bun pentru angajaţi”, spune Bãrbulescu.

Advertisement

Se preconizeazã concedieri

Mai mult, în opinia protestatarilor modul în care se face privatizarea CFR va duce la disponibilizãri în masã şi pierderi uriaşe în cadrul companiei. De aceea, participanţii la miting au declarat cã protestul început sãptãmâna trecutã va continua pe parcursul întregii luni. Mai exact, şi în cursul acestei sãptãmâni, ceferiştii hunedoreni vor fi prezenţi în faţa sediului prefecturii pentru a-şi striga nemulţumirile. „Vom continua sã protestãm pentru cã aceastã privatizare nu este deloc favorabilã angajaţilor. Ne-am bucura ca aceastã companie sã fie preluatã de un investitor serios, dar, din pãcate, lucrurile nu stau deloc aşa. Tocmai de aceea împreunã cu pensionarii din CFR am convenit sã continuãm seria protestelor. Vom veni şi cu familiile noastre pentru a atrage atenţia guvernanţilor cã deciziile pe care le iau nu îi afecteazã doar pe angajaţi ci pe toţi membrii unei familii”, a declarat Bãrbulescu.

Actualitate

Spectacol impresionant, la Țebea. Regal folcloric oferit publicului numeros de nume consacrate ale muzicii populare și tineri interpreți

Publicat

pe

Redactat de

Publicul numeros prezent, duminică, la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, s-a bucurat de frumoasele cântece românești. Spectacolul, organizat în a doua parte a zilei, a fost unul impresionant. Nume consacrate ale muzicii populare alături de tineri interpreți au urcat pe scenă, oferind un adevărat regal folcloric. A fost o ediție cu totul specială, prin care s-a marcat împlinirea a două secole de la nașterea “Crăișorului Munților”.

Serbările Naționale de la Țebea au reunit, și în acest an, mii de oameni veniți din toate colțurile țării. După manifestările comemorative din Panteonul Moților, acolo unde își doarme somnul de veci marele erou național Avram Iancu, lângă Gorunul lui Horea, în a doua parte a zilei, pe scena amplasată în imediata vecinătate, a avut loc un spectacol extraordinar de muzică populară.

Cei mai de seamă interpreți de folclor au bucurat publicul cu cântecele lor

Nume mari ale folclorului românesc, dar și tineri interpreți, au urcat pe scenă, în cadrul spectacolului din cadrul Serbărilor Naționale de la Țebea, oferit de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul „Crai Nou”, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Constantin Enceanu, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuță, Cornel Borza, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Ovidiu Homorodean au adus, cu multă emoție, în fața publicului prezent, cântecele care i-au însoțit pe români prin istorie. Alături de aceste nume consacrate ale folclorului românesc, pe scenă au urcat și tineri interpreți de muzică populară, precum Vlad Lință, Claudia Colniceanu, Delia Gandore, Roberta Selagea, Ionuț Cocoș, Daniel Breban și Ștefan Țîrdea. Acompaniamentul a fost asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” (dirijor: prof. George Cîlțea, coregrafia Cătălin Bălan și Mircea Resiga).

Advertisement

Și în acest an, spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor, iar cei care nu au putut să fie prezenți la Țebea, l-au putut urmări la TVR 1, în direct.

Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara: „Un public cald și numeros, care a susținut toți artiștii”

A fost o ediție specială, cu participare numeroasă. Un public extraordinar, care a participat într-un număr mult mai mare comparativ cu anii anteriori, și care a susținut toți artiștii. Spectacolul a fost transmis în direct pe TVR. Au fost aproximativ trei ore de transmisiune în direct, ceea ce a presupus o organizare foarte riguroasă. Toți artiștii au fost la înălțime și și-au ales repertoriile foarte bine. Anul acesta, au fost și opt tineri artiști, laureați ai unor festivaluri mari din țară. Ne-am gândit că, anul acesta, fiind o ediție specială la Țebea, să invităm laureați ai festivalurilor mari din țară, să fie pe o scenă extraordinară, cum este cea de la Țebea, alături de generația de aur. Spectacolul a fost impresionant, un spectacol frumos, extraordinar de reușit. Publicul prezent s-a bucurat de frumoasele cântece românești (…) Am avut invitați din diverse zone ale țării (…) Sibiu, Bihor, Moldova, Oltenia, Ialomița și alți interpreți, alături de hunedoreni consacrați. Spectacolul a fost prezentat de doamna Iuliana Tudor, care a avut o prestație extraordinară”, a declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Un spectacol pregătit din timp, cu minuțiozitate, de o întreagă echipă

Timp de mai bine de trei ore, participanții s-au bucurat de momente frumoase în cadrul spectacolului folcloric, a cărui pregătire a fost lungă și complexă. „Pregătirea unui astfel de spectacol durează câteva luni (…) Sunt foarte multe lucruri care trebuie puse la punct. În plus, este o locație atipică, pentru că, una este să organizezi un eveniment în piața unui oraș sau într-o sală de spectacole, și alta, într-un câmp gol, unde nu prea ai nimic la dispoziție. Organizarea este dificilă, dar merită. O citez pe doamna Iuliana Tudor, care spunea că, la Țebea, este singurul eveniment cu caracter istoric care se mai organizează în țară la un asemenea nivel. Aducem mulțumiri publicului minunat prezent, în fiecare an, la Țebea. Mulțumim Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijin, finanțare, pentru tot. Începând de la domnul președinte Laurențiu Nistor, toți cei din Consiliul Județean Hunedoara au fost acolo și ne-au susținut, chiar am avut o echipă puternică, o echipă a Consiliului Județean Hunedoara și a celorlalte instituții implicate în organizarea acestor manifestări cu o deosebită importanță. A fost un efort comun și acest lucru trebuie subliniat pentru că, într-adevăr, chiar așa a fost”, a mai declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Advertisement
Sursa foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Asfaltarea drumurilor din comuna Densuș, finalizată

Publicat

pe

Redactat de

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

Recepție cu mult înainte de termen

Reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Densuș continuă acțiunile de modernizare și dezvoltare a așezării, chiar dacă, la alegerile din iunie, nu au fost reconfirmați în funcție. „În cursul lunii martie au început lucrările din cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”. Durata prevăzută pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, iar după încheierea acestora, există o perioadă de trei ani în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Proiectul are o valoare de 10.107.615 lei și prevede reparații la suprafața drumurilor, asigurarea unui drenaj corespunzător și alte lucrări necesare pentru a asigura durabilitatea și calitatea investiției. Acest proiect, care se desfășoară prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny” și vizează Drumul Comunal Densuș- Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni, vine în continuarea altuia, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări. Lucrările efective din cadrul acestui proiect s-au încheiat cu patru luni înainte de termen și, în perioada imediat următoare, vom face recepția acestora”, a declarat primarul în funcție al comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.

Eficientizarea energetică a școlii, în plină desfășurare

Un alt proiect amplu pe care îl are în derulare administrația în funcție din comuna hunedoreană Densuș este cel privind eficientizarea energetică a școlii din localitatea de reședință. „Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem semnate contracte de finanțare pentru proiecte depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Este vorba despre «Reabilitarea moderată a construcției Școală Densuș», valoarea totală a proiectului fiind de 2.914.827,93 lei, «Reabilitarea moderata a Scolii Ștei», în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii, valoarea totală a investiției fiind de 795.766,77 lei, «Digitalizarea Comunei Densuș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC», în valoare de 1.611.006,29 lei și “Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Densuș”, de 566.032,58 lei. Digitalizarea și dotarea unitășilor de învățământ au fost finalizate, fiind în lucru proiectele privind eficientizarea energetică a școlilor. Elevii vor face cursuri la căminul cultural și la Centrul de Informare Turistică din Densuș, precum și la școala primară din Peștenița. Transportul elevilor spre aceste locații se va face cu cele două microbuze școlare pe care le avem în dotare. Conform contractului, lucrările de eficientizare energetică vor fi finalizate până la finele anului în curs. Menționez că elevii de la școala din Peșteana vor face cursurile în această locație”, a precizat Adrian Ioan Vîrtopean, primarul în exercițiu al comunei hunedorene Densuș.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Depistat de polițiști, cu substanțe interzise asupra sa

Publicat

pe

Redactat de

Pe 8 septembrie 2024, în jurul orei 00:20, polițiștii din Deva au descoperit asupra unui tânăr de 22 de ani, pasager într-un autoturism, o cantitate de substanță vegetală verde, ambalată în folie de aluminiu.

A fost întocmit un dosar penal, iar cercetările au fost preluate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

”La data de 08 septembrie 2024, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, au depistat un tânăr de 22 de ani, care se afla în calitate de pasager într-un autoturism, condus de către un bărbat de 34 de ani, care în urma controlului corporal efectuat de către polițiști, asupra tânărului, a fost găsită o cantitate de substanță vegetală uscată, de culoare verde, ambalată în folie din aluminiu. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, conform competenței”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate