Connect with us
Data: 09/02/2025
.

Actualitate

Cei mai buni arcași din țară s-au întrecut la Aninoasa

Publicat

pe

Centrul Național de Pregătire pentru Tir cu Arcul ANENA din Aninoasa a găzduit Campionatul Național Indoor pentru seniori și U21. Practicanții de tir cu arcul s-au întrecut la trei divizii, respectiv Olimpic, Compound și Barebow.

Șapte titluri naționale pentru SCM Deva

La întrecerea de la Aninoasa, una extrem de puternică, în care s-a concurat în 31 dintre cele 42 de probe posibile, au luat startul 143 de arcași de la 26 de cluburi din țară. Printre cluburile care au înscris sportivi la competiție au fost SCM Deva și CSO Aninoasa. Conform așteptărilor, cei de la SCM Deva au avut o evoluție consistentă, aceasta însumând șapte titluri naționale, trei locuri doi și cinci clasări pe poziția a treia. În probele individuale ale seniorilor Mirel Junea a devenit campion național la compound, iar Beatrice Miklos și Mario Țîmpu au cucerit medaliile de bronz la Olimpic, atât în întrecerea feminină, cât și în cea masculină. La individual U21 Marco Tănăsescu a devenit vicecampion național la Olimpic, iar Andreea Savastița, la Olimpic, Stana Erdely, la Compound, și Alesia Nagy, la Barebow, au cucerit medaliile de bronz. Arcașii de la SCM Deva au excelat în probele pe echipe. Astfel, la seniorii devenii au cucerit aurul la mixt Olimpic, prin Beatrice Miklos și Mario Țîmpu, precum și titlurile de vicecampioni naționali atât la feminin, prin Beatrice Miklos, Andreea Savastița și Alexia Dreghici, cât și la masculin, prin Mario Țîmpu, Daniel Călin și Marco Tănăsescu. De asemenea, SCM Deva, în componența Gheorghe Popescu, Mirel Judea și Flavius Tănăsescu, a cucerit titlul național al seniorilor la Compound. Totodată, arcașii de la Deva au mai cucerit patru medalii de aur în concursul pe echipe U21. Acestea au fost obținute la Olimpic mixt, prin Andreea Savastița și Marco Tănăsescu, la Olimpic feminin, prin Daria Graur, Andreea Savastița și Alexia Dreghici, la Compound mixt, prin Ioana Pușcă și Mirel Judea, și la Compound masculin, prin Mirel Judea, Flavius Tănăsescu și Levi Bebeșelea.

Evoluție apreciată a gazdelor

Rezultate bune au avut și practicanții cu tir cu arcul legitimați la CSO Aninoasa, în condițiile în care majoritatea sportivilor de clubul gazdă al competiției care s-au înscris la start sunt din categoria de vârstă U18 și chiar și U15. Cu toate acestea, arcașii de la Aninoasa au avut o comportare remarcabilă, reușind cucerirea a patru medalii naționale, dintre care una de argint și trei de bronz. Astfel, au devenit vicecampioni naționali sub culorile celor de la CSO Aninoasa Cristian Georgescu, Dragoș Botoi și Ianis Boros la olimpic masculin U21. Alte două medalii de bronz au fost câștigate de aninoseni tot la U21, la Olimpic mixt, prin Adriana Pop și Cristian Georgescu, precum și la Olimpic feminin, prin Adriana Pop, Delia Badea și Teodora Corlan. De asemenea, a mai cucerit o medalie de bronz pentru CSO Aninoasa și Gheorghe Iurescu, la Compound, categoria Master. Ar mai fi de remarcat că la Campionatul Național Indoor de Tir cu Arcul pentru seniori și U21 de la Aninoasa s-au înregistrat și patru noi recorduri ale țării.

Advertisement

Actualitate

De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă a fost o zi plină de intervenții ale salvatorilor montani din Straja. Salvamontiștii din stațiune au fost solicitați să intervină în 24 de cazuri. În nouă, dintre acestea, a fost necesar transportul la spital.

A fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, sâmbătă, 112 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, cele mai multe dintre acestea pentru Salvamont Lupeni.

Astăzi, salvatorii montani din cadrul SP Salvamont Lupeni au intervenit la 24 de solicitări, dintre care nouă cazuri au fost predate echipajelor SMURD și SAJ”, a informat, aseară, Serviciul Public de Salvare Montan Lupeni.

Salvamontiștii din Straja fac, din nou, un apel către turiști să respecte regulile pe pârtii.

Siguranța pe pârtiile de schi nu înseamnă doar asumarea unei zile de distracție pe domeniile amenajate, ci și respectarea regulilor și a bunului simț. Din păcate, unii ignoră aceste aspecte, punându-se în pericol atât pe ei, cât și pe cei din jur. (…) Eforturile echipei au fost considerabile, iar aceste cifre subliniază importanța responsabilității fiecărui schior sau snowboarder pe pârtii. Respectarea regulilor de siguranță și a celorlalți participanți la sporturile de iarnă poate face diferența dintre o zi reușită și un accident nedorit”, au mai transmis reprezentanții Serviciului Public de Salvare Montană Lupeni.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrare în regim de urgență la fundația unui bloc din Brad. Risca să se prăbușească în cazul unui cutremur major

Publicat

pe

Redactat de

S-a intervenit în regim de urgență pentru consolidarea fundației unui bloc din municipiul Brad, pentru siguranța locatarilor. Este vorba despre blocul CX 31, de pe strada Libertății, din localitate. În urma unei expertize tehnice, specialiștii au ajuns la concluzia că exista un risc de prăbușire în cazul unui seism major.

“Lucrările complexe de consolidare, stabilite în urma unei expertize tehnice, au fost executate în regim de urgență având în vedere concluzia specialiștilor privind existența unui risc de prăbușire în cazul înregistrării unui cutremur major în zona noastră! Primele fisuri au fost sesizate în urma unor cutremure din ultimii ani care s-au resimțit și la Brad. Asociația de proprietari nu a reușit sa execute lucrările necesare, de mai mare complexitate, la momentul respectiv și a fost necesară monitorizarea clădirii și intervenția urgență a administrației publice locale. Sperăm ca, în urma finalizării lucrărilor, să fie consolidată corespunzător fundația blocului, să nu mai continue tasarea acesteia și să fie oprită fisurarea pereților la apartamentele din bloc. Lucrările va trebui să fie continuate pentru sporirea siguranței clădirii! Am încercat, ca prin aceste lucrări, să redăm locatarilor din bloc siguranța privind viața lor de zi și noapte în propria locuință”, a anunțat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

 

Sursa foto: Florin Cazacu/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate

O nouă victorie pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara se află în cantonament la Mogoșoaia. Acolo trupa pregătită se Florin Maxim a susținut primul dintre cele trei jocuri amicale programate în stagiul de pregătire centralizată.

Au trecut de juniorii Farului

În acest meci Corvinul a jucat cu Farul U19, echipă care a jucat în UEFA Youth League, și a câștigat cu 1-0, unicul gol al meciului fiind înscris de Hergheligiu, din penalty, în minutul 37. Hunedorenii au început cu Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Maria – Cărăuș, Zanc (junior de la Viitorul Cluj), Neacșa, Bradu – Gîrbiță, Hergheligiu, iar pe parcurs au mai intrat Blaga – Predică, Lică, Loughrey, Velisar, Ackovski, Grigore, Lehaire, Bordea, Apur, Pîrvulescu, Vladic. Este cel de-al treilea joc de verificare susținut în acest an de Corvinul și încheiat cu victorie, după 2-0 la Simeria cu ACS Mediaș și un alt 2-0, la Cluj, cu Gloria Bistrița, echipe din seria 7 din Liga 2 și ca și calificate în play-off.

Maxim mulțumit

Antrenorul Corvinului, Florin Maxim s-a arătat mulțumit de evoluția jucătorilor săi, chiar dacă nu i-a putut folosi pe toți, unii acuzând răceli. Pe de altă parte, tehnicianul hunedorean a anunțat că juniorii aflați în probe, Radu Maria, de la Rapid, și Denis Zanc, de la Viitorul Cluj, vor rămâne la Corvinul, sub formă de împrumut. „După o săptămână cu antrenamente mai intense a venit un joc foarte bun. S-a jucat în viteză, pe construcţie, un joc mai elaborat, având în vedere că am evoluat şi pe suprafaţă sintetică. Am avut patru sau cinci bare, şi ei au ţintit barele de două ori, chiar a fost un joc deschis, plăcut. Se vede de ce evoluează în Youth League, au un joc bine organizat, s-a alergat foarte mult şi, sincer, am şi căutat lucrul acesta. Sunt foarte mulţumit de cum ne-am mişcat, am avut suficiente oportunităţi de a marca şi, la fel de important, e al treilea joc în care nu luăm gol, ceea ce mă bucură în egală măsură. Dacă mai e să adaug şi faptul că, de câteva zile, avem destui jucători răciţi, unii chiar aşa au şi jucat, alţii, cum e cazul lui Câmpan, nici n-au putut. Chiar sunt satisfăcut şi tot ce îmi doresc e să rămânem feriţi de accidentări, pentru că această pregătire ne va ajuta foarte mult în meciurile ce au mai rămas de disputat. Denis Zanc şi Radu Maria rămân alături de noi, sub formă de împrumut. Sunt doi tineri foarte talentaţi, care ne vor ajuta. Fireşte, ca în cazul oricărui junior, trebuie să avem răbdare, dar mă bucur că au ajuns la noi!”, a declarat Florin Maxim pe pagina ofoicială a clubulului de pe malurile Cernei.

Încă două meciuri la Mogoșoaia

Advertisement

Cel de-al doilea meci al Corvinului din cantonamentul de la Mogoșoaia, locația fiind baza de pregătire a Federației Române de Fotbal (FRF) se va juca luni, 10 februarie, adversara hunedorenilor urmând a fi Progresul Spartac. În ultimul joc de pregătire din stagiul de pregătire centralizată din sudul țării hunedorenii vor întâlni, pe 13 februarie, pe LPS Clinceni, echipă care, ca și Progresul Spartac, evoluează în seria 4 din Liga 3. Cei de la Progresul sunt ca și calificați în play-off, în vreme ce Clinceniul va evolua în play-out.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate