Actualitate
Cele două noi blocuri ANL din Călan au fost recepționate
Cele două noi blocuri ANL din orașul Călan au fost recepționate, astăzi, în prezența directorului general al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), Ionel Emanuel Oproiu. Este vorba despre 40 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuinţele (apartamente cu două camere) au fost construite în amplasamentul din strada Lucian Blaga nr. 28, pe un regim de înălţime St+P+3E (subsol tehnic+parter+3 etaje), iar valoarea investiţiei a fost, potrivit reprezentanților ANL, de circa 14,9 milioane de lei (inclusiv TVA).
Primarului orașului Călan, Adrian Filip Iovănesc, a declarat că noile locuințe urmează să fie date în folosință celor 40 de familii beneficiare. “Am participat, astăzi, alături de domnul director al Agenției Naționale pentru Locuințe, Ionel Emanuel Oproiu, alături de o mare echipă de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe, ingineri proiectați, arhitecți, și specialiști din cadrul Primăriei Călan la recepția celor două blocuri noi ANL care au fost finalizate de curând în orașul nostru. Mulțumim constructorilor, inginerilor, arhitecților și tuturor celor implicați în acest proiect pentru profesionalismul de care au dat dovadă. În cel mai scurt timp vom încerca să dăm în folosință celor 40 de familii beneficiare apartamentele din aceste două blocuri, și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne dorim începerea unui nou proiect ANL datorită cererii mari de apartamente pentru tinerii din Călan”, a transmis Adrian Filip Iovănesc, primarul orașului Călan.
Sursa foto: Iovănesc Filip Adrian -primarul orașului Călan
Peste o mie de unități locative au fost finalizate, până acum, în județ
Până în prezent, în judeţul Hunedoara, ANL, instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizat, în cadrul aceluiaşi program, 1.086 de unităţi locative, situate în localităţile: Deva (210), Petrila (119), Brad (88), Hunedoara (188), Uricani (47), Orăştie (80), Călan (60), Petroşani (16), Haţeg (40), Lupeni (136), Băcia (12), Geoagiu (30), Baru (24), Simeria (36).
Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituţii financiare autorizate, inclusiv cu garanţia statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanţării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite.
Actualitate
Vandalism la „Vaporașul” din Șoimuș. Sunt căutați făptașii
Într-un act de vandalism șocant, picturile de sub podul peste râul Mureș, de la Vaporaș, din comuna Șoimuș au fost distruse, în noaptea trecută.
Incidentul a fost confirmat de primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, care a declarat că picturile, care erau o parte importantă a peisajului local și un simbol cultural, au fost grav deteriorate.
Mai grav, atacatorii nu s-au oprit doar la distrugerea picturilor. Aceștia au furat și lămpile solare care iluminau stâlpii de sub pod, lăsând zona în întuneric și fără protecție.
Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că va depune o plângere oficială la poliție pentru distrugere și furt și face apel la cetățeni să ofere orice informație relevantă.
„Azi noapte au distrus picturile de sub pod de la Vaporaș Șoimuș, azi merg la Poliție să fac plângere pentru distrugere și furt! Au furat și lămpile solare care luminau acei stalpi! Chiar nu înțeleg cu ce i-au deranjat acele desene de pe stâlpii de sub pod! Oare când ne revenim? Dacă aveți ceva informații sau ați văzut ceva, vă rog să ne scrieți!”, spune Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.
Comunitatea locală este profund afectată de acest incident, iar autoritățile fac apel la cooperare pentru a aduce autorii în fața justiției și pentru a restaura zona cât mai curând posibil.
FOTO: Mihai Gabriel Irimie
Actualitate
Altercație în zona unui casino din Petroșani. Polițiști îmbrânciți, după ce au intervenit pentru a aplana conflictul
Altercație cu îmbrânceli în zona unui casino din municipiul Petroșani. Doi bărbați s-au luat la bătaie. Polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului au fost și ei îmbrânciți.
Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază. „La data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 16:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani, din Petroșani, ca urmare a unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, de 32 de ani, din municipiului Petroșani, în zona unui casino, din localitate. Cu ocazia intervenției la fața locului, bărbatul de 39 de ani ar fi agresat fizic (îmbrâncind) agenții de poliție care au intervenit pentru prinderea acestuia. Față de bărbat, după folosirea forței pentru a fi încătușat și condus la sediul subunității, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul a fost prezentat, în cursul zilei de astăzi, în fața magistraților care au dispus, în cazul său, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Actualitate
Bărbat prădat de două de ori, în zona gării din Deva
Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a rămas fără banii pe care îi avea în buzunarul din spate al pantalonilor, după ce a fost abordat de un tânăr. Acesta a intrat în vorbă cu el și i-ar fi sustras aproximativ 300 de lei. Apoi, l-a urmărit, luându-i și telefonul mobil.
S-a întâmplat în zona gării din Deva, iar suspect este un minor în vârstă de 17 ani.
“La data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 23:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 55 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în zona gării din Deva, a fost abordat de un tânăr care i-a sustras aproximativ 300 de lei din buzunarul din spate al pantalonilor. Ulterior, tânărul l-a urmărit pe bărbat și a profitat din nou de neatenția acestuia și i-a sustras și telefonul mobil, care se afla, de asemenea, în buzunarul pantalonilor persoanei vătămate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat, cel bănuit de comiterea faptei fiind un minor în vârstă de 17 ani, din Deva”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
A început implementarea proiectului pentru o școală ecologică în comuna Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Zăpada s-a așternut, la mijloc de septembrie, în zonele montane înalte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 76, în apropiere de Vălișoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vetuța Stănescu: ”PSD este în epoca isteriei politice, după ce și-a dinamitat electoratul fidel din județul Hunedoara”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Universitatea din Petroșani, printre instituțiile acreditate pentru formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 16 – 20 septembrie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Traficul feroviar a fost oprit temporar pe secțiunea Deva – Ilteu. Șase trenuri de călători, afectate
-
Actualitatecu o zi in urma
Sensul giratoriu de pe DN 66, din Hațeg, ar putea fi finalizat luna aceasta