Connect with us
Data: 08/01/2025
.

Actualitate

Cele mai importante străzi din centrul comunei, asfaltate

Publicat

pe

La Ghelari, continuă investițiile începute, dar, în același timp, se pregătesc și altele noi, toate în beneficiul locuitorilor frumoasei comune din Ținutul Pădurenilor. Aflat la al patrulea mandat consecutiv, primarul Ioan Bulbucan duce mai departe misiunile pe care le are, de 16 ani, decând se află în fruntea localității.

Primar-GhelariIntrată, din nou, în pâine”, după învestire, conducerea administrației publice locale din Ghelari vrea acum să ducă la bun sfârșit lucrările neterminate încă, dar mai are pe „listămulte alte planuri pentru schimbarea în (și) mai bine a așezării. „Avem multe proiecte, dar prefer, deocamdată, să nu le lăudăm cu ele până când nu vom avea ceva concret”, spune primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan, referitor la programul de investiții.

Străzile Mărului și Poiana, modernizate

Până una alta, la ora actuală, în comună sunt derulate mai multe lucrări importante începute mai demult. Zeci de familii care locuiesc pe străzile Mărului și Poiana, din centrul Ghelariului, au motive de bucurie pentru că, în curând, vor beneficia de condiții optime în ceea ce privește infrastructura rutieră. Cele două străzi, cele mai lungi, tranzitate și utilizate din centrul de comună (ambele având o lungime totală de aproximativ cinci kilometri), sunt, în momentul de față, băgate într-un amplu proces de modernizare. Asfaltul a fost turnat deja, iar, în prezent, muncitorii lucrează la rigole și la șanțurile de susținere. Lucrările sunt desfășurate cu fonduri obținute, de Primăria Ghelari, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, finanțarea ridicându-se la peste 800.000 de euro. Primarul Ioan Bulbucan spune că această investiție este foarte importantă, întrucât pe cele două străzi, care traversează centrul de comună, locuiesc zeci de familii, iar pe acolo se află amplasate, de asemenea, și mai multe pensiuni agroturistice. În plus, una dintre ele duce către mai multe atracții turistice din zonă, așa cum este Grota Biserica Fetelor sau Pădurea cu castani comestibili, aflată între Ghelari și cătunul Mănăstire. „Reabilitarea acestor două străzi era necesară și suntem bucuroși că am reușit să obținem finanțarea. Sunt cele mai lungi străzi din comună, iar înainte de a se turna asfaltul erau pline de noroi și praf. Una dintre ele duce spre mai multe obiective turistice, iar alta spre baraj”, a precizat primarul din Ghelari.

Clădirea primăriei reabilitată în proporție de 80 la sută

Pe de altă parte, la Ghelari continuă și lucrările de reabilitare a clădirii primăriei. Acestea sunt realizate din fonduri proprii și se apropie cu pași repeze de final. Stadiul lucrărilor, în momentul de față, este de aproximativ 80 la sută. Echipele de muncitori au desfășurat, până acum, atât reparații interioare, cât și exterioare ale imobilului. Administrația publică locală din comună estimează că toate operațiunile se vor finaliza prin toamna acestui an.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud

Publicat

pe

Redactat de

Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint,  prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei. 

Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Arestați preventiv pentru 30 de zile

Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Advertisement

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.

Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.

„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara  (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

Advertisement

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi

Publicat

pe

Redactat de

Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.

„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate