Connect with us
Data: 25/03/2025
.

Actualitate

Centru de Excelenţă pentru tinerii fotbalişti la Deva

Publicat

pe

Miercuri, 9 martie, vor avea loc selecţiile pentru Centrul de Excelenţă la fotbal juniori care va funcţiona din acest an la Deva.

Centrul a fost deschis la iniţiativa Primăriei Deva şi va fi coordonat de Federaţia Română de Fotbal (FRF).

Nume mari

Cu acest prilej, la Deva vor fi prezenţi din partea Federaţiei de specialitate, Marcel Puşcaş – director executiv, Miodrag Belodedici – consilier principal al preşedintelui FRF pe probleme de juniori, Aurel Ţicleanu – director responsabil juniori şi Ioan Petcu – referent zonal pentru judeţele Hunedoara şi Arad. Cei patru sunt membri în comisia tehnică a Centrului de Excelenţă de la Deva. Acţiunea va debuta la ora 13.00, cu o conferinţă de presă, la Colegiul Naţional Sportiv (CNS) „Cetate” Deva, la care vor participa reprezentanţi ai şcolii şi ai primăriei. Acţiunea de selecţie propriu – zisă va începe la ora 14:00, la Stadionul „Cetate” din reşedinţa de judeţ.

Contacte mai vechi

Advertisement

În noiembrie 2015, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, venea la Deva, pentru a doua oară, să discute cu reprezentanţii primăriei despre posibilitatea deschiderii unui Centru de Excelenţă pentru juniori în municipiul de la poalele Cetăţii. Respectivul centru ar urma să funcţioneze pe modelul „Luceafărul”, care a adus bune rezultate în fotbalul românesc. “Cu siguranță cei care au o medie de vârstă în jur de 45 – 50 de ani își aduc aminte foarte bine de rezultatele obținute ca urmare a proiectului “Luceafărul” de dinainte de Revoluție. Rezultatele pe care sportul românesc, fotbalul românesc, le-au obținut, au fost ca urmare a unui sistem centralizat de pregătire. Acesta este sistemul în care vrem să intrăm. În 2015, s-au deschis primele două Centre de excelență, la Târgu Mureș și la Timișoara. Dacă Deva nu ar fi fost în interesul nostru nu am fi fost aici. Colegi de-ai domnului primar și colegi de-ai mei au avut mai multe discuții în ceea ce privește această formulă, astfel încât de la începutul lui 2016 să ne putem apuca de treabă. Selecția se face Est – Vest. Prin urmare, dacă acest Centru se va deschide la Deva, înseamnă că Deva va fi soluția pe care am identificat-o pentru zona de vest a țării. Cei mai talentați 28 de copii din vestul țării vor fi aici”, spunea, în urmă cu câteva luni în urmă, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Demersuri începute din 2014

Administraţia locală din Deva a făcut primele demersuri pentru înfiinţarea Centrului de Excelenţă din 2014, înainte de deschiderea celor de la Timişoara şi Târgu Mureş. Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, declara, tot în noiembrie anul trecut, următoarele: “Am stabilit, la CNS „Cetate”, cu domnul director Liga, cu juriști și economiști din cadrul Primăriei, să promovăm un proiect de hotărâre, pentru a crea acest Centru de excelență la Deva. Trebuie să vedem cum e din punct de vedere juridic și cum putem bugeta acest proiect. Nu sunt niște sume mari. Sunt investiții care trebuie făcute și de către noi, cu susținerea CNS „Cetate”, dar și de către FRF. Vrem ca, existând acest CNS, existând clasă de fotbal, existând performanță și în alte domenii ale sportului românesc, să avem acești 28 de copii, din anul școlar 2016 – 2017, în municipiul Deva ”. Proiectul FRF prevede deschiderea, până în 2018, a opt Centre regionale de excelență în întreaga țară.

Advertisement

Actualitate

Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.

Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).

 

Advertisement

Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.

Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: Ce riscă asociațiile de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală – cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.

Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).

Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.

Advertisement

Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.

În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.

Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.

Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Apariție neobișnuită pe cer, în noaptea de luni spre marți. O spirală luminoasă de culoare albastră a fost observată în mai multe zone din România. Specialiștii spun că ar fi vorba despre un fenomen optic, cauzat după lansarea unei rachete Space X.

 

Pe rețelele de socializare au fost distribuite mai multe fotografii cu spirala spectaculoasă observată pe cer. Profesorul universitar Silviu Gurlui spune că, de fapt, spirala luminoasă observată pe cerul din România are o explicație științifică, fiind un fenomen optic de împrăștiere a luminii, cauzat de eliberarea controlată a combustibilului rămas în treapta a doua a unei rachete SpaceX Falcon 9, lansată la ora 19:48 (ora României) de la Cape Canaveral, Florida.

Advertisement

 

„Spirala nu e un OZN. Nu e armă. Nu e magie. E știință. Și transparență. Pe 24 martie 2025, o spirală spectaculoasă a fost observată pe cerul din județul Neamț și alte zone din România. Același fenomen a fost vizibil și din alte țări europene: Ungaria, Polonia, Croația, Germania, Italia, UK. Evenimente similare: Noua Zeelandă – 2022 Alaska – 2023 Hawaii – 2024 Toate cauzate de lansări SpaceX Falcon 9. Ce a fost, de fapt? Un fenomen optic de împrăștiere a luminii, cauzat de eliberarea controlată a combustibilului rămas în treapta a doua a unei rachete SpaceX Falcon 9, lansată la ora 19:48 (ora României) de la Cape Canaveral, Florida. Racheta deja plasase un satelit pe orbită. Spirala nu este satelitul, ci este creată de cristalele înghețate de combustibil rămas, eliberate în spațiu de treapta superioară a rachetei”, menționează prof. univ. dr. Silviu Gurlui, pe pagina sa de Facebook.  Acesta a explicat cum se formează spirala luminoasă. “După separarea satelitului, treapta a doua este introdusă într-o rotație lentă (controlată prin duze cu azot comprimat). Se evacuează până la 300 kg de combustibil rezidual (~1% din total). La altitudini de 200–500 km, în vid aproape complet: combustibilul îngheață instantaneu formând cristale microscopice (1–10 microni), aceste particule se răspândesc în spirală din cauza rotației, lumina se reflectă și difractă pe aceste cristale, formând o spirală vizibilă de pe sol. Fenomen optic – ce vedem de fapt? Spirala împrăștie lumina Soarelui, deși la sol este deja noapte. În acele altitudini mari, obiectele din spațiu încă sunt iluminate direct de Soare. Cristalele împrăștie lumina (Mie scattering), mai ales în direcții specifice. Sunt reflectate în special lungimi de undă scurte – albastru, albăstrui, dar efectul combinat dă o culoare difuză, alb-lăptoasă, cu nuanțe albastre sau verzui”.

Fenomenul a fost observabil timp de aproximativ un sfert de oră, fiind vizibil și în mai multe părți ale Europei.

 

Sursa foto: Meteo & Radar România
Advertisement
Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate