Actualitate
Cereri multe pentru pașapoarte. Instituția Prefectului – lămuriri privind funcționarea punctului de lucru mobil de la Petroșani
Cererile pentru eliberarea pașapoartelor au crescut vertiginos, iar la punctul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Hunedoara din Petroșani programările sunt ocupate în totalitate până în data de 24 august, fapt care stârnește nemulțumire din partea solicitanților.
“În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public, dorim să vă informam faptul că la Petroșani funcționează un punct de lucru MOBIL, unde se deplasează în fiecare zi de joi a săptămânii pentru preluarea cererilor de pașaport electronic doi lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Hunedoara cu sediul în Deva. Programările pentru punctul mobil au fost deschise și sunt ocupate în totalitate pana în data de 24.08.2023. Schema personalului este de 15 persoane, dar la momentul actual există un total de nouă angajați care trebuie să asigure toate compartimentele serviciului, ghișeele din sediul principal, compartimentul restricții, compartimentul emitere, evidență și probleme migrări. În prezent, pentru a veni în sprijinul solicitanților, termenul de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de cinci zile lucrătoare, pentru cererile depuse în țară. În funcție de volumul cererilor aflate în curs de soluționare termenul poate să scadă. De asemenea, menționăm că există posibilitatea de a verifica în timp real statusul cerererii de emitere a pașaportului simplu electronic accesând link-ul disponibil pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro). Timpul de procesare al cererilor la ghișee este de șapte minute pentru fiecare cetățean programat”, arată într-un comunicat reprezentanții Instituției Prefectului -Județul Hunedoara, în subordinea căreia se află Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte.
Peste trei mii de cereri, aprobate în cursul lunii iunie
Potrivit sursei citate, în cursul lunii iunie au fost aprobate peste 3.000 de cereri de pașaport.
Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Hunedoara menționează că, pentru cetățenii români care locuiesc în străinătate există posibilitatea depunerii actelor pentru obținerea unui document de călătorie la ambasadele sau consulatele României.
Actualitate
Stranierii Hunedoarei iau lecții de limba română
Jucătorii străini sosiţi în această vară la Corvinul Hunedoara, respectiv croatul Predrag Vladic, nord – macedoneanul Kristijan Ackovski, belgianul Mehdi Lehaire și nigerienii Goodnews Chuku, Jimmy Otega și Odejobi Babatunde, au început, în această săptămână, cursuri de limba română.
Acest lucru se face pentru ca acomodarea lor să decurgă mult mai repede şi mult mai bine şi pentru ca ei, stranierii Corvinului, să se simtă, realmente, #AcasălaHunedoara. “Prilej cu care le mulţumim pentru deschidere şi disponibilitate doamnei directoare Dana Vişovan şi colectivului de profesori de la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Aceştia se vor asigura că Predrag, Kristijan, Mehdi, Chukwu, Jimmy şi Odejobi vor comunica mult mai uşor şi, sperăm noi, cât mai fluent, în limba română. Spor băieţi”, au scris, pe pagina lor oficială de Facebook, cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.
Foto: Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara
Actualitate
37 de trenuri electrice noi vor intra în circulație. Vor deservi și rute din județ
Un număr de 37 de trenuri electrice vor intra în circulație, începând din noiembrie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Noile trenuri electrice vor circula și pe rute din județul Hunedoara.
ARF a anunțat că a semnat un act adițional ce modifică prevederile contractului aferent proiectului care prevede achiziționarea a 37 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte, și Alstom Ferroviaria S.p.A., în calitate de furnizor, pe de altă parte.
“Documentul în cauză modifică elementele legate de durata contractului și prevede unele clauze contractuale care să permită punerea, temporară, în funcțiune cu călători a RE-IR TS3, ce va fi livrată de Alstom și face obiectul CSP aprobat prin HG nr.1328/28.12.2023, în vederea circulației temporare cu călători pe calea ferată din România. Astfel, trenurile livrate de Alstom sunt preconizate a intra în circulația cu călători, în baza livrării întregului lot de 37 de trenuri și obținerii autorizațiilor de tip și de introducere pe piața din România, în perioada noiembrie 2024 – decembrie 2025”, se arată într-o informare a ARF.
Serviciile de mentenanță vor fi prestate pe o durată de 15 ani începând cu data recepției fiecărei rame electrice.
Contract de 1,7 miliarde de lei
ARF reamintește că valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează: 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Pe ce rute vor circula
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027.
Sursa foto: Autoritatea pentru Reformă Feroviară – ARF/Facebook
Actualitate
Cod galben de vânt în sudul județului. Ploi, în următoarele zile
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt. Avertizarea, care vizează și zona de sud a județului Hunedoara, intră în vigoare la noapte, la ora 23:00, și este valabilă până mâine seară (4 octombrie), la ora 21:00.
„Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h”, a informat ANM.
Meteorologii anunță și ploi, în următoarele zile. „Până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp. În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h”, a mai informat ANM.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Podiumuri la un concurs național pentru dansatorii deveni
-
Actualitatecu o zi in urma
Liga 5 de fotbal Hunedoara are un nou lider
-
Actualitatecu o zi in urma
Tentativă de înscenare a unui viol, dejucată de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat găsit căzut pe marginea drumului, la Cristur. Ar fi fost lovit de o mașină – șoferul vinovat, căutat de poliție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări programate. Se sistează apa pe mai multe străzi din Deva, în noaptea de 2 spre 3 octombrie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Peste 4000 de pensionari au ieșit din categoria celor care beneficiau de indemnizația socială minimă
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Predare de ștafetă” la Biroul de Presă al IPJ Hunedoara