Actualitate
Cetatea Devei atrage tot mai mulţi turişti
Tot mai mulţi turişti, atât români, cât şi străini, vin să viziteze Cetatea Devei, cel puţin acest lucru reiese din ultimele statistice ale administraţiei publice a oraşului. Potrivit autorităţilor locale, numai luna trecută, fortăreaţa a avut aproape 13.000 de „oaspeţi”, numărul acestora fiind dublu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.
Mai mult de jumătate dintre vizitatorii care au urcat, ]n octombrie, pe Cetatea Devei au fost adulţi, o treime dintre aceştia, 33 la sută copii, 9 la sută pensionari şi mai puţin de 1 la sută persoane cu dizabilităţi, mai spun reprezentanţii primăriei.
Recordul de vizitatori, în acest an, a fost înregistrat în luna august, când 38.418 persoane au vizitat monumentul istoric. Aceleaşi statistici mai arată că, de la redeschiderea ei, aproape 170.000 de persoane au vizitat Cetatea Devei. Cifrele includ doar turiştii care au folosit telecabina pentru cel puţin una dintre călătorii.
Considerată o emblemă a municipiului reşedinţă de judeţ, Cetatea Devei este una dintre cele mai spectaculoase fortăreţe din ţară. Monumentul istoric a fost redeschis pentru turişti la 1 aprilie 2016, după ce, timp de trei ani, s-a aflat în şantier, pentru restaurare. Festivitatea de redeschidere a edificiului a fost una fastuoasă şi s-a făcut în zgomotul salvelor de tun, dar şi cu o impresionantă paradă medievală.
Prezentată la Târgul de Turism al României
Primăria Deva va participa, alături de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, la cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului. Cetatea Deva se află pe lista celor mai importante obiective turistice din judeţ care vor fi promovate la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, ce va avea loc în perioada 17-20 noiembrie, la Centrul Expoziţional Romexpo din Capitală.
Ajuns la cea de-a XXXVI-a ediţie, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare atât a celor mai interesante oferte şi atracţii turistice din ţară şi din străinătate, cât şi a accesoriilor şi gadget-urilor necesare în orice vacanţă.
Actualitate
Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud
Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint, prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei.
Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Stiri nationalecu 18 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei