Connect with us
Data: 18/05/2025
.

Actualitate

CEVJ recrutează director general

Publicat

pe

CEVJ recrutează director general.

Complexul Energetic Valea Jiului caută servicii de recrutare și selecție pentru postul de director general. 

Complexul Energetic Valea Jiului SA (CEVJ SA) a anunțat recent demararea unei achiziții directe pentru servicii de recrutare și selecție a candidaților pentru funcția de Director General. Conform prevederilor art. 12, alin (4) din Legea privind achizițiile sectoriale nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, societatea caută oferte pentru aceste servicii esențiale.

Anunțul de participare a fost publicat pe SEAP sub codul ADV 1440705/09.08.2024 și include caietul de sarcini, modele de formulare și proiectul de contract necesare pentru participare. Companiile interesate sunt invitate să trimită ofertele de preț la adresa de email achizitii@cenhd.ro până pe 14 august 2024, ora 23:30.

Complexul Energetic Valea Jiului este condus de Adrian Drăghina. Acesta a fost numit director general după ce Eusebiu Durbacă, cel care a fost numit în această funcție pe baza ordonanței corporatiste și-a înaintat demisia ca urmare a perchezițiilor care au avut loc la socitatea energetică.

„Am luat această decizie după o perioadă de reflecţie atentă şi analiză a direcţiei mele profesionale şi a priorităţilor personale. În ciuda speculaţiilor care ţin să asocieze lipsa vizibilităţii mele ca fiind generată de ultimele evenimente din cadrul CEVJ, vă asigur că motivul retragerii mele este datorat problemelor de sănătate cu care mă confrunt şi din cauza cărora am fost supus, pe 7 iulie a.c., unei intervenţii chirurgicale de bypass femuro-tibial, complicaţii post-operatorii făcând necesară internarea mea. Restabilirea sănătăţii mele a devenit prioritatea numărul unu, urmând ca, ulterior, să mă concentrez pe clarificarea aspectelor legate de activitatea profesională. Am convingerea că echipa managerială a Complexului Energetic Valea Jiului va lua cele mai bune decizii pentru viitorul Societăţii”, a declarat Eusebiu Durbacă, citat într-un comunicat al CEVJ.

Advertisement

Actualitate

Accident pe DN7, la intrare în Deva: șofer de 76 de ani rănit în urma unei coliziuni cu un camion condus de un cetățean polonez

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 18 mai a.c., în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că pe DN 7, la intrare în municipiul Deva, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că evenimentul rutier s-a înregistrat pe sensul de mers Arad – Sibiu.

Un conducător auto de 28 de ani, de cetățenie poloneză, aflat la volanul unui autocamion prevăzut cu semiremorcă, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea” la o intersecție dirijată prin indicatoare rutiere, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 76 ani, din municipiul Deva.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celui de-al doilea conducător auto, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vot fără incidente majore în Hunedoara. Poliția investighează filmări suspecte din diaspora

Publicat

pe

Redactat de

Până la acest moment nu au fost înregistrate incidente deosebite în legătură cu procesul de vot.

Polițiștii au făcut însă verificări.

Polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că, în mediul on-line, au fost postate de către două persoane din județul Hunedoara, imagini video care par a fi realizate în cabina de votare, cu ocazia derulării procesului electoral în diaspora, imagini care ilustrează aplicarea ștampilei pe buletinul de vot.

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor aspectelor ce contravin prevederilor legale privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot.

Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul județului Hunedoara, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale, turul 2. Până la ora 19:00, au votat peste 177.000 de hunedoreni. Prezența la urne, în judeţ – aproape 50 la sută

Publicat

pe

Redactat de

 

Au mai rămas două ore până la închiderea urnelor, prezenţa la vot la nivelul judeţului Hunedoara fiind, la ora 19:00, de 49,03 la sută.

Un număr de 177.491 de persoane, dintre cele 362.006 înscrise pe listele electorale, au votat până la ora menţionată, dintre care 155.215 pe listele permanente, iar 20.229 pe listele suplimentare. Urna mobilă a fost utilizată de 2.047 cetăţeni, conform datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

La nivel național, au ieșit la vot, până la aceeași oră, respectiv 19:00, 50,91 % dintre cei aproape 18 milioane de români cu drept de vot, adică circa 9,1 milioane de persoane.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate