
Protest în Valea Jiului
Principalele revendicări ale minerilor sunt legate de „criza cărbunelui”dintre CEH şi SNÎMVJ
Liderii Sindicatului „Huila” vor organiza astăzi în faţa Teatrului „I.D. Sârbu” din Petroşani o acţiune de protest la care vor participa în principal ortaci de la <inele Paroşeni, Uricani şi Petrila, considerate neviabile şi care fac parte din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ).
Cauzele care îi scot pe mineri în stradă sunt mai multe, însă scânteia care a „aprins focul” este lipsa locului de depozitare a cărbunelui extras din subteran. Şi asta datorită faptului că de mai multe săptămâni Complexul Energetic Hunedoara (CEH), nu a mai achiziţionat de la cele trei mine nici măcar un bulgăre de cărbune, din cauya cererii mici de energie electrică de pe piaţă.
Exploatare întreruptă la Paroşeni
Fără cerere de cărbune şi cu silozurile pline, conducerea Minei Paroşeni a fost obligată să înceteze activităţile de extracţie din subteran încă de săptămâna trecut. Iar, în acest moment, acolo se desfăşoară doar activităţi de întreţinere a abatajelor şi de asigurare a frontului de lucru. „Până în luna aprilie a acestui an nu ne-am confruntat cu probleme de desfacere a cărbunelui. Dar începând cu luna mai, am tot avut situaţii în care ne-am trezit că nu ne ia nimeni cărbunele şi nu mai avem unde să îl depozităm. De miercurea trecută am fost nevoiţi să întrerupem extracţia la Mina Paroşeni, iar dacă situaţia nu se va debloca acelaşi lucru se va întâmpla şi cu celelate două mine, pentru că cei de la Uricani deja astăzi (n.r. – ieri) au depozitat cărbunele extras în curte nemaifiind loc în silozuri. Nu este normală această situaţie, şi sperăm ca prin acţiunea noastră de protest care va fi una paşinică să reuşim să tragem un semnal de alarmă asupra situaţiei grave în care ne află în acest moment”, a precizat liderul Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos. Potrivit liderului ortacilor se pare că CEH a achiziţionat în cursul zilei de ieri aproximativ 10 mii de tone de cărbune, însă cantitatea este una infimă faţă de stocul de care dispun cele trei mine neviabile din Valea Jiului.
Apel la solidaritate
Potrivit organizatorilor, la acţiunea de protest sunt aşteptaţi să participe un număr de aproape o mie de ortaci din Valea Jiului. Aceştia fac un apel şi către minerii de la celelalte exploatări din Valea Jiului să li se alăture acţiunii. „Pe autorizaţia care am solicitat-o autorităţilor am precizat că vom fi aproximativ o mie de persoane în faţa teatrului din Petroşani. Pentru ca acţiunea noastră să fie una demnă de băgat în seamă am făcut apel şi către minerii de la celelalte unităţi miniere din Vale să ni se alăture că nici situaţia lor nu este una mai bună. Ba mai mult, am solicitat sprijinul şi organizaţiei pensionarilor care ni se vor alătura. Pentru că şi aceştia din urmă au motive de supărare având în vedere că anul 2014 este ultimul în care li se vor mai acorda beneficii de gratuitate pentru energia termică şi cea electrică”, a precizat Domokos.