
Instruiţi pentru a-şi face treaba mai bine
Aproape 130 de poliţişti locali şi subofiţeri pompieri au început, de ieri, cursurile de iniţieră în carieră la Centrul de Formare Iniţialăşi Continuă al M.A.I. din Orăştie. Cursurile se desfăşoară pe parcursul a trei luni, participanţii fiind instruiţi pe mai multe module şi competenţe. La final, după promovarea examenelor, aceştia vor primi certificate de absolvire.
Potrivit comisarului şef de poliţie Dumitru Marius Moş, purtătorul de cuvânt al instituţiei, la cursul de iniţieră în carieră pentru specialitatea pompieri şi protecţie civilă iau parte circa 90 de subofiţeri, majoritatea din unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti, precum şi din 16 judeţe ale ţării. Alături de aceştia, mai participă la cursuri de formare iniţialăşi aproximativ 40 de poliţişti locali, cu atribuţii în domeniile ordinii şi liniştii publice şi circulaţiei rutiere, atât din judeţul Hunedoara, cât şi din Alba.
În alocuţiunea de deschidere a cursurilor, directorul centrului din Orăştie, comisarul şef Ion Bogdan, le-a cerut participanţilor să depună eforturi pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe teoretice şi practice, iar instructorilor profesionalism şi exigenţă în activitatea didactică.
Cei circa 40 de poliţişti locali care, în această perioadă, urmează cursuri de perfecţionare în carieră în cadrul acestei instituţii, sunt din Deva, Orăştie, Simeria, Turdaş, precum şi din Alba Iulia.
Pe parcursul anului trecut, un număr de peste 600 de poliţişti locali, dar şi subofiţeri pompieri s-au perfecţionat în carieră la Centrul de Formare Iniţialăşi Continuă al M.A.I. din Orăştie.