
Facilităţi la călătorii prin oraş
Aceştia sunt invitaţi, de săptămâna viitoare, să-şi ridice tichetele aferente trimestrului trei
Pensionari cu venituri de până la 1.000 de lei, locuitori fără niciun venit, revoluţionari, deportaţi, persoane cu handicap, însoţitori sau asistenţi personali ai acestora, toţi din municipiul Hunedoara, sunt aşteptaţi, începând de luni, 17 iunie, la sediul primăriei, să-şi ridice biletele gratuite de călătorie pentru transportul local aferente celui de-al treilea trimestru al acestui an.

Distribuirea acestor tichete se va face în ordine alfabetică şi pe baza actelor doveditoare şi a legitimaţiei de călătorie, începând de luni, 17 iunie şi până în 31 iulie, între orele 08:00 şi 14:00, în sediul nou al municipalităţii. Potrivit Primăriei Hunedoara, în total, de aceste bilete vor beneficia circa 4.350 de beneficiari.
Între 8 şi 16 călătorii
Potrivit legii, de aceste facilităţi vor beneficia persoanele cu handicap, însoţitorii şi asistenţii personali ai acestora (948), vârstnicii cu pensii de până la1.000 de lei, văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele fără venit cu vârsta de peste 55 de ani (3.397) din Hunedoara.
Conform hotărârii Consiliului Local (CL) Hunedoara, pensionarii cu venituri mai mici de 700 lei/lună, inclusiv, persoanele fără venituri în vârstă de peste 55 ani şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război cu domiciliul în municipiu vor primi bilete pentru 16 călătorii gratuite/lună. Tichete doar pentru opt călătorii gratuite/lună vor fi eliberate vârstnicilor cu pensii între 701 şi 1.000 de lei inclusiv. Toate aceste tichete sunt valabile pe mijloacele de transport în comun care circulă prin Hunedoara doar însoţite de legitimaţia de călătorie a beneficiarului.
Pentru a-şi ridica aceste bilete, beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul nou al Primăriei Hunedoara cu legitimaţia de călătorie, actul de identitate şi copii sau originale ale documentelor doveditoare pe baza cărora au fost incluşi printre cei care vor primi tichetele (talon de pensie, certificate, adeverinţe sau legitimaţii).