Meteorologii au emis un COD PORTOCALIU instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, cantități însemnate de apă și disconfort termic. Acesta a inrat în vigoare la ora 10 și va persista până la orele 23.
Vizate sunt vestul, nord-vestul, estul, sud-estul și local centrul țării. În intervalul menționat, la început în Carpații Orientali, estul Carpaților Meridionali și în Moldova, iar apoi și în nordul Banatului, Crișana, Maramureș, vestul, nord-vestul și estul Transilvaniei, estul Munteniei și în sud-vestul Dobrogei, vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (îndeosebi în estul și sud-estul țării – rafale de până la 75-90 km/h) și izolat* grindină de medii și posibil MARI* dimensiuni (diametrul maxim ~ 2-4 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local* 30-40 l/mp, iar punctiform* 50-60 l/mp.
Mai mult decât atât a fost emis și un COD GALBEN pentru perioada 30 august, ora 10 – 31 august, ora 09. În intervalul menționat, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat pe arii extinse în majoritatea regiunilor și se va manifesta prin perioade cu averse – ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului – pe alocuri cu aspect de vijelie (rafale de până la 55-75 km/h) și izolat* grindină de mici sau medii dimensiuni (diametrul maxim ~ 1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local* 15-25 l/mp și punctiform* 30-35 l/mp.
FOTO: FACEBOOK SEVERE WEATHER ALERT-ROMÂNIA
