Doi ani de la tragedia din 2011
Lacrimi, suflete triste şi lumânări. Aşa a fost ziua de ieri în sala de apel a Minei Uricani, unde ortacii au intrat sfioşi cu gândul la cei cinci colegi răpiţi de explozia din 5 februarie 2011.
Ieri, ortacii şi întreaga „suflare” a minei au aprins o lumânare, s-au rugat, iar toţi şi-au amintit de cumplita zi de 5 februarie 2011, când, o parte dintre ei, fără săştie, şi-a salutat prietenii pentru ultima oară.
Moartea nu a schimbat nimic
După doi ani de la tragedia de la Uricani, minerii spun că viaţa lor e la fel de grea şi că niciun eveniment nu a făcut ca lucrurile să se îndrepte. Îşi joacă viaţa la ruleta rusească zilnic şi intră sub pământ, unde mereu sunt aceleaşi lipsuri. „În doi ani s-a schimbat în mai rău viaţa la mină. Nu avem materiale, condiţii, ne lipsesc scule, plasă, lemn. Lucrăm mai rău ca acum doi ani”, spune un miner care stătea cu o lumânare în mâini şi lampa aprinsă în memoria ortacilor morţi. „Nu s-a schimbat nimic. Am venit azi, aici, să-mi plâng colegii mei, fraţii mei. Am lucrat cu ei. Nu ştim ce a fost atunci de vină, dar se ştie cum se lucrează acum în mină”, spunea un ortac, care, deşi a ieşit la pensie, a fost ieri în sala de apel a minei cu o lumânare aprinsă.
Nimeni nu a uitat acea zi de 5 februarie 2011, când toţi s-au curemurat la auzul veştii că mina şi-a cerut din nou tributul în vieţi omeneşti.
Vinovatul aşteaptă sentinţa
Tot despre lipsuri a vorbit, înecat de lacrimi şi amărăciune, şi Florinel Moldovan, cel care este, acum, tras la răspundere în procesul intentat de familiile victimelor contra şefilor Minei Uricani de la acea vreme. Un bec a fost sursa de iniţiere, au spus cei care au anchetat accidentul colectiv mortal, iar acel corp de iluminat era în grija sa. Acum, omul recunoaşte că abia mai poate trăi cu gândul că e vinovat şi îşi aşteaptă sentinţa. „A fost foarte rău atunci şi acum e şi mai rău. În noaptea aceea s-au promis multe, multe. S-a zis că ne-ar fi dat, dar n-au ştiut. Acum ştiu ce ne trebuie şi nu ne dau. Nu mai suntem mineri, suntem supravieţuitori. Atâta tot! Totul e cu semnul întrebării. Cercetarea nu a scos nimic concret şi, de doi ani de zile, pot să zic că doar sunt viu, nu că mai trăiesc!”, a spus cu lacrimi în ochi, abia stăpânându-şi emoţia, Florin Moldovan, unul dintre cei anchetaţi pentru tragedie.
Lipsuri multe, condiţii grele
Nimeni nu a învăţat nimic din tragedia de acum doi ani, iar lucrurile, spun cei care ştiu cum e la mină, stau la fel şi acum. „Nu s-a schimbat nimic în bine, pentru că, în ultima perioadă, asistăm la aceleaşi greşeli pe care le facem în continuare, din punct de vedere al modalităţii prin care ministerul şi Guvernul văd să pună accent pe resursele enregetice. Suntem într-o societate nouă, pe închidere, dar nu avem nici ajutorul de stat reglementat prin documente oficiale prin care să se spună că putem continua activitatea. E un pericol pentru toţi salariaţii. Condiţiile de muncă sunt acum mult mai proaste, pentru că neavând bani şi forma financiară să-i plătim, asta se reflectă în lipsurile din subteran”, a declarat Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ)..
Cinci electricieni şi-au pierdut viaţa acum doi ani pe galeria principală a minei, în timp ce lucrau la un transformator de curent defect. Alţi patru oameni sunt acum traşi la răspundere. Aceştia sunt Dragoş Aurelian Ciucă, Claudiu Lucian Butari, Nicuşor Florin Moga şi Florinel Moldovan.
