Actualitate
Comemorarea lui Michael Klein va fi altfel, anul acesta

Pe 2 februarie se împlinesc 32 de ani de când Michael Klein, emblema Hunedoarei fotbalistice, nu mai este printre noi. În acest an, ceremonia de comemorare a “unicului căpitan” al Corvinului va fi altfel.
Ceremonie discretă și fără depuneri de coroane, la solicitarea familiei
Dacă în trecut se organizau acțiuni ample, în prezent manifestarea de comemorare a lui Mișa va fi una mai discretă, ca urmare a dorinței familiei acestuia. „Ca urmare a dorinţelor exprimate de moştenitoarele regretatului Michael Klein, ceremonia de comemorare a acestuia programată pentru duminică, 2 februarie 2025 – ora 12.30, nu va mai cuprinde o serie de elemente devenite obişnuite până acum. Din dorinţa de a evita alte neînţelegeri şi situaţii neplăcute, de genul celor apărute anul trecut, când am fost înştiinţaţi de către moştenitoarele marelui fotbalist hunedorean asupra faptului că au înregistrat numele acestuia ca marcă la OSIM, înainte de a demara procedurile pentru organizarea comemorării din acest an, Primăria Hunedoara le-a solicitat moştenitoarelor, oficial, un punct de vedere. Ca răspuns, moştenitoarele ne-au informat că îşi doresc ca manifestarea să nu mai cuprindă momentul religios, motivând că acţiunile religioase se cuvin exclusiv familiei, să nu se depună coroane de flori la statuie, și, în cazul în care acestea au fost deja comandate, să se depună la mormântul lui Michael Klein în mod discret, „fără camere de luat vederi şi alte ceremonii publice”, iar evenimentul să aibă „caracter solemn şi apolitic”, așa cum am fost anunțați oficial. Precizăm că, în opinia noastră, această manifestare a avut mereu caracter apolitic”, au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Primăriei municipiului Hunedoara.
Ce mai doresc moștenitoarele lui Mișa
În răspunsul remis de moştenitoarele marelui sportiv, conform sursei mai sus menționate, se precizează însă faptul că „politicienii sunt bineveniţi să participe, dar în calitate de persoane civile”. În plus, vin și alte precizări din partea familiei lui Michael Klein în corespondența cu Primăria Hunedoara. „ (…) În schimb, familia invită comunitatea să ţină un moment de reculegere în memoria lui Michael Klein. Acest eveniment, organizat de dumneavoastră de-a lungul anilor, şi-a dovedit valoarea în păstrarea vie a amintirii unui sportiv care a adus atât de multă bucurie şi mândrie comunităţii. Pentru aceasta, vă mulţumim sincer. Din păcate, soţia şi fiica lui Michael Klein nu vor putea fi prezente fizic, dar vor fi alături în spirit, cu toată recunoştinţa pentru eforturile dumneavoastră (…)”, se mai arată în răspunsul remis de moştenitoarele marelui fotbalist.
Primăria Hunedoara nu se mai implică în organizarea evenimentului
Ca urmare a solicitărilor mai sus enunțate, Primăria municipiului Hunedoara a decis să nu se mai implice în organizarea evenimentului. „Aşadar, ca urmare a dorinţelor exprimate de moştenitoarele marelui sportiv, Primăria municipiului Hunedoara nu mai poate asigura organizarea şi derularea anumitor momente devenite obişnuite cu această ocazie: nu va mai transmite invitaţii oficiale către reprezentanţi ai instituţiilor publice, nu va mai organiza depunerea de coroane de flori la statuie şi nici slujba religioasă, nu va mai asigura eventualele scurte luări de cuvânt, sonorizare, etc… . Prin intermediul Poliţiei Locale se vor asigura, totuşi, măsurile de ordine publică, în conformitate cu prevederile legale. Astfel, anul acesta, Primăria municipiului Hunedoara nu va mai fi organizator al comemorării, dar va sprijini, în limitele legale, derularea acestui eveniment. Remitem acest comunicat pentru a explica din timp de ce comemorarea din acest an nu se va mai derula la fel ca în anii trecuţi. Respectăm dorinţele moştenitoarelor marelui fotbalist hunedorean şi rămânem alături de comunitatea de iubitori ai fotbalului şi ai istoriei Corvinului”, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei municipiului Hunedoara.
Cine a fost „unicul căpitan”
Născut pe 10 octombrie 1959, la Almaș, Sibiu, Michael Klein a cunoscut consacrarea la Corvinul Hunedoara, unde a jucat peste 300 de meciuri. După un scurt împrumut la Aurul Brad, Mișa Klein a reușit, cu Corvinul, un loc 3 în campionat, ceea ce a reprezentat cel mai bun rezultat din palmaresul echipei hunedorene, şi a evoluat în Cupele Europene – Cupa UEFA – pentru prima oară în istoria acestui club. Apoi s-a transferat la Dinamo Bucureşti, unde a atins apogeul carierei, câştigând campionatul, Cupa României şi jucând o semifinală de Cupa Cupelor. Bayern Uerdingen, echipă de Bundesliga unde s-a transferat în 1990, a însemnat din păcate sfârşitul nu doar al carierei, ci şi al vieţii sale, el decedând în timpul unui antrenament la data fatidică de 2 februarie 1993. Cu echipa naţională a României, pentru care a jucat de 89 de ori, Michael s-a calificat și a jucat la două turnee finale: Campionatul European din Franţa, în 1984, şi Campionatul Mondial din Italia, în 1990. Mişa Klein a jucat, pentru Corvinul, 313 meciuri, înscriind 13 goluri, în multe dintre acestea fiind căpitanul unei echipe care cuprindea nume mari, precum Lucescu, Dumitrache sau Nunweiller VI, din generaţia mexicană, veniţi sub furnale la amurgul carierei, dar şi Andone, Rednic, Gabor, Mateuţ, Petcu, Văetuş ori Bogdan, din generaţia de vis a Hunedoarei, debutul în prima divizie fiind consemnat la data de 24 august 1977, pe stadionul care i-a purtat numele, într-un joc terminat la egalitate, scor 2-2, cu FC Argeş. De asemenea, Mişa Klein rămâne cel mai selecţionat hunedorean în echipa naţională, unde a debutat pe 9 septembrie 1981, la București, într-un meci amical împotriva Bulgariei, pierdut de România cu 2-1, și și-a încheiat cariera internațională tot în Capitală, într-un joc contra Elveției, contând pentru preliminariile „europenelor”, din 1992, partidă în care „tricolorii” s-au impus cu 1-0. Totodată, „unicul căpitan” al Corvinului a înscris și cinci goluri pentru echipa națională, cel mai important fiind, fără îndoială, cel înscris împortiva Suediei, pe 8 septembrie 1982, în preliminariile EURO 1984, partida de la București, încheiată cu 2-0 în favoarea României, victorie crucială în drumul „tricolorilor” spre primul turneu final continental din istoria fotbalului autohton. În clasamentul “all time” al celor mai selecționați fotbaliști români Michael Klein este pe locul opt, fiind și hunedoreanul cu cele mai multe prezențe în echipa națională a României.
Actualitate
Palatul de Justiție din Deva, inaugurat, în prezența ministrului Radu Marinescu. Clădirea istorică de la poalele Cetății, renovată și modernizată

Sediul Tribunalului Hunedoara și al Judecătoriei Deva, din centrul istoric al municipiului reședință de județ, a fost inaugurat, după reabilitare. Lucrările de reparații capitale și modernizare a clădirii, realizate printr-o investiție a CNI, în valoare totală de peste 42 de milioane de lei, au fost finalizate. Momentul a fost marcat, astăzi, 18 martie, în prezența ministrului Justiției, Radu Marinescu, precum și a altor invitați importanți.
Palatul de Justiție din Deva, una dintre cele mai importante clădiri din centrul istoric al municipiului reședință a județului, a fost reabilitat și modernizat, printr-o investiție derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Lucrarea, una complexă, în condițiile în care clădirea construită în urmă cu peste un secol este monument istoric, a fost încheiată, momentul fiind marcat printr-un eveniment la care au participat ministrul Justiției, Radu Marinescu, doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe-Liviu Odagiu și Narcis Erculescu, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții (CNI), precum și numeroși magistrați și alți invitați.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu: „Inaugurăm o clădire deosebită”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vizitat sălile de judecată și celelalte spații interioare ale clădirii proaspăt renovate. “Mă bucur să fiu astăzi aici cu un prilej deosebit pentru Ministerul Justiției, pentru activitatea de justiție din România și, bineînțeles, pentru cetățean, justiția fiind, în primul rând, un act public care se face în interesul acestuia. Inaugurăm o clădire deosebită, inaugurăm un spațiu care va fi unul deosebit de rodnic pentru activitatea magistraților, pentru activitatea avocaților și pentru actul de justiție. Este o clădire în care s-au făcut investiții deosebite, este o clădire istorică care a fost renovată la standarde moderne și care, prin toate dotările pe care le are, va asigura un standard foarte înalt pentru profesionalismul celor care își desfășoară activitatea aici. Este un moment de bucurie, este un moment și de a privi în perspectivă. Ne dorim ca, în toată țara, să avem spații ale justiției, să avem o infrastructură care să fie la același standard de excelență precum cel pe care îl întâlnim astăzi aici. Vreau să felicit echipa din Ministerul de Justiție care s-a ocupat de acest efort, să felicit constructorul, să-i felicit pe magistrații locului care au fost alături de această echipă în toată această perioadă și să le urez ca, în acest nou spațiu luminos, elegant, modern, să-și atingă perfecțiunea profesională și, repet, calitatea deosebită a actului de justiție”, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu, prezent la eveniment.
Ministrul Justiției a menționat că sunt mai multe clădiri din țară, aflate în proces de renovare, cu scopul de a oferi justițiabililor servicii de calitate. „Ministerul Justiției s-a preocupat, în acest an, să obțină un buget suficient pentru a derula activitatea de îmbunătățire a infrastructurii. Lucrăm, în colaborare și cu Ministerul Dezvoltării, cu Compania Națională de Investiții, utilizăm și resursele proprii pentru a asigura finalizarea acestor activități de modernizare pe care le desfășurăm și care sunt în diverse etape (…) Sunt foarte multe care au fost renovate. Sunt destul de numeroase și cele care mai au nevoie de renovări. În momentul de față, avem zeci de obiective la care se lucrează, fie este vorba despre o construire de la zero, fie este vorba de modernizări, fie este vorba doar de lucrări și reparații. Însă, ceea ce vreau să spun este că un obiectiv al mandatului meu ca ministru și un obiectiv al nostru în procesul de guvernare, va fi să asigurăm justiției toate resursele de infrastructură, toate resursele materiale și de personal necesare pentru ca actul de justiție să capete și să consolideze deplina încredere a cetățeanului. (…) Este important să facem tot ceea ce depinde de ministerul nostru, să facem tot ceea ce depinde de activitatea magistraților pentru ca cetățeanul să aibă încredere în actul de justiție. (…) Pentru noi este importantă calitatea, este important standardul, este important ca justiția să fie obiectivă, imparțială, corectă, eficientă și promptă”, a adăugat ministrul Justiției, Radu Marinescu.
„La 125 de ani de la edificarea acestei clădiri, Tribunalul renaște”
Președintele Tribunalului Hunedoara, judecătorul Gianina – Viorica David, a punctat că investiția este cea mai importantă în infrastructura instanțelor de judecată din județ. „În mod festiv, am marcat, astăzi, finalizarea lucrărilor de reparații capitale și modernizare la Palatul de Justiție, care adăpostește cele două sedii de instanță: Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva. Este cea mai importantă investiție în infrastructura instanțelor de judecată din județ și una dintre cele mai valoroase la nivel național. Cred că, putem spune, fără să exagerăm, că la 125 de ani de la edificarea acestei clădiri, Tribunalul renaște și, cred că, este un obiectiv care trebuie menționat și punctat pe harta județului nostru”, a declarat președintele Tribunalului Hunedoara, judecătorul Gianina – Viorica David.
Palatul de Justiție din Deva dispune de nouă săli de judecată, dintre care cinci se află la parterul clădirii, unde va funcționa Judecătoria Deva, iar celelalte patru – la primul și la al doilea etaj al imobilului unde își va desfășura activitatea Tribunalul Hunedoara. Ca un element de noutate, a fost amenajată o sală de audiere minori, precum și două lifturi ultramoderne.
Activitatea judiciară reluată în “noua casă” în luna mai
Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.
Lucrările de reabilitare și modernizare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva, au fost demarate în 2021, în vara acelui an, ambele instanțe fiind mutate, până la încheierea lucrărilor, într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu.
Activitatea judiciară în Palatul de Justiție din Deva va începe, cel mai probabil, în luna mai, după finalizarea mutării documentelor și echipamentelor din sediul de pe Calea Zarandului, din municipiu, în care cele două instanțe hunedorene și-au desfășurat activitatea în ultimii patru ani.
Actualitate
Fotbalistele de la Simeria, campioane

Ediția din acest an a Campionatului Județean feminin de fotbal în sală a ajuns la final.
Competiția s-a desfășurat pe două grupe valorice, și la ea au participat un număr de opt echipe, toate meciurile disputându-se în sala de sport de la Sântămăria Orlea. În finala primei grupe valorice s-au întâlnit CSF Simeria și Minerul I Lupeni. Fotbalistele de la Simeria, care au câștigat și sezonul regular, s-au impus și în finală, cu scorul de 6-1, și au devenit campioane județene, în prima grupă valorică mai evoluând și Retezatul I Hațeg. Și în cea de-a doua grupă valorică s-au întâlnit primele două clasate din sezonul regular, Retezatul II Hațeg și CSC II Sântămăria Orlea. Victoria a revenit fetelor de la Hațeg, cu 7-0, care câștigaseră clar și sezonul regular, la care au mai participat, pe lângă finaliste, și echipele CSC I Sântămăria Orlea, Minerul II Lupeni și Stars Academy Călan, clasate în această ordine.
Actualitate
Trupa COMPACT aduce turneul „Legenda Continuă…” la Deva – un concert dedicat iubirii și muzicii

Municipiul Deva se pregătește pentru un eveniment de excepție! Trupa COMPACT ajunge în oraș cu turneul național „Legenda Continuă…”, un spectacol dedicat iubirii și emoției, care promite să rămână în sufletele celor prezenți.
Concertul va avea loc pe 7 aprilie 2025, de la ora 19:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, evenimentul face parte dintr-un turneu sentimental prin care Paul Ciuci și colegii săi revin pe scenă pentru a reaminti publicului de magia muzicii COMPACT.
Pe lângă marile hituri care au marcat generații, fanii vor avea ocazia să asculte piese noi, menite să devină favoritele iubitorilor de muzică bună. „Sărbătorim iubirea în fiecare clipă din viața noastră, pentru că din iubire suntem făcuți cu toții”, este mesajul transmis de membrii trupei, care promit o seară plină de nostalgie, emoție și refrene memorabile.
Bilete și acces
Biletele pentru concert pot fi achiziționate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, conform următorului program:
Luni și vineri: 11:00 – 14:00
Miercuri: 14:00 – 17:00
De asemenea, biletele sunt disponibile online pe entertix.ro, myticket.ro și iabilet.ro.
Devenii sunt invitați să trăiască o seară specială alături de una dintre cele mai iubite trupe din România, într-un spectacol în care „Legenda Continuă…”!
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Furt dintr-o cafenea din Deva, surprins de camerele video. Suspectul, prins rapid de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
A intrat cu mașina în gardul unui imobil din Beriu. Ce au aflat polițiștii despre tânărul de la volan
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minerul Lupeni merge în play-off!
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Un minor de 16 ani, din Deva, dat dispărut
- Actualitatecu 8 ore in urma
Operațiune specială la podul de la Zam: Restricții de circulație pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 2 zile in urma
Simulare Evaluare Națională 2025: Elevii de clasa a opta susțin, luni, prima probă
- Actualitatecu o zi in urma
Sediul Tribunalului Hunedoara și al Judecătoriei Deva va fi inaugurat. Ministrul Justiției, doi membri ai CSM și reprezentanți ai CNI, la eveniment