Deși, începând din acest an, este interzisă incendierea chiar și a resturilor vegetale din gospodării, se pare că hunedoreni nu prea iau în serios avertizările oamenilor legii. Nu se mai tem nici de amenzi, care nu sunt deloc mici. Astfel că, în ultima perioadă, s-a constatat o creștere alarmantă a numărului incendiilor de vegetație uscată, spun comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara, dar și pompierii hunedoreni.
Arderea frunzelor și a tuturor resturilor vegetale este interzisă începând din acest an, iar amenzile sunt usturătoare. Contravențiile acestea vor fi aplicate de Garda de Mediu, sancțiunile fiind prevăzute în Legea compostului (Legea 181/2020, care a intrat în vigoare din 20 februarie 2020-n.red.). În acest sens, comisarii Gărzii de Mediu fac apel către cetăţeni să nu dea foc miriștilor, deşeurilor menajere sau vegetaţiei uscate. De asemenea, să nu aprindă materiale combustibile pe domeniul public sau pe terenurile pe care le au în proprietate şi să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când au loc amplificări frecvente ale vitezei vântului.
Amenzi usturătoare și chiar închisoare
Potrivit specialiștilor în domeniu, focul distruge microorganismele și toți acei nutrienți care fac din teren unul fertil. „Vă reamintim că legislaţia în domeniul protecţiei mediului interzice arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către persoane fizice sau juridice iar în cazul neconformării, vor fi aplicate sancţiuni constând în amendă de la 3.000 până la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi între 25.000 şi 50.000 lei, pentru persoane juridice.
Arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracțiune caz în care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, sunt atenționările comisarilor Gărzii de Mediu Hunedoara.
Totodată, pentru incendierea terenurilor amenzi pot aplica și pompierii, acestea fiind cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. De asemenea, și APIA aplică sancțiuni, iar fermierii pot rămâne chiar și fără subvențiile pentru culturile respective.
Oamenii, sfătuiți să transforme resturile vegetale în compost
Aceste resturi vegetale trebuie să fie colectate selectiv și să nu mai fie arse. Sunt mai multe beneficii ale acestor deșeuri biodegradabile, precum resturile de vegetație. Oamenii sunt sfătuiți ca din resturile vegetale provenite din grădini și terenuri, să se realizeze compost. Resturile pot fi amestecate cu apă și depozitate într-un recipient, iar mai apoi să fie folosite ca îngrășământ pentru sol. Compostul contribuie la fertilitatea solului, la reducerea fertilizatorilor chimici și crește capacitatea de absorbție și de retenție a apei în sol și scade nevoia de irigare a terenurilor agricole. Practic, transformarea acestor deșeuri vegetale în compost înseamnă un mediu mai curat, iar solul este fertilizat în mod natural.
Din 19 februarie, pompierii din toate detașamentele hunedorene au intervenit pentru stingerea a 61 de incendii de vegetație uscată, lăstăriș sau litieră de pădure. Suprafața afectată este de aproximativ 50 de hectare.