Actualitate
Competiţiile sportive sunt la mare căutare în comuna Buceş
Cu mic cu mare, la fotbal
Edilii locali nu au neglijat munca, dar au găsit un răgaz şi pentru relaxare
Pentru că luna august este în general dedicată concediilor, buceşenii, în frunte cu edilii locali, au muncit din greu pe plan sportiv. În cadrul a două competiţii importante au participant echipele de fotbal de seniori şi de juniori. Dacă cei mari au reuşit să ocupe poziţia secundă în cadrul Cupei „LEADER GAL – Ţara Zarandului”, debutanţii într- ale fotbalului s-au întors în comună cu medalii de bronz de la un campionat care a reunit reprezentative din trei judeţe. Fotbaliştii, de la mic la mare, au beneficiat de sprijinul moral al primarului din Buceş, Traian Achim Mărcuş şi de cel sportiv, al antrenorului Petrişor Ciocan.
Moţii s-au întrecut la fotbal
Comuna Buceş, făcând parte din Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Ţara Zarandului” a participat, alături de alte 12 reprezentative comunale, la o cupă de fotbal organizată de „LEADER GAL”. Aceasta s-a desfăşurat în luna august în localităţi precum Crişcior, Ribiţa, Vaţa, Certej şi Vălişoara. Echipa de seniori a buceşenilor a fost condusă de către antrenorul Ciocan Petrişor şi a participat în grupa I alături de formaţile din Crişcior şi Blăjeni. După disputarea meciurilor, aceasta a ocupat poziţia secundă în grupă – învingând echipa din Blăjeni cu 3-0 – şi s-a calificat în optimile competiţiei. În această fază a întâlnit o echipă de tradiţie din Certej, pe care a reuşit să o învingă, graţie unei mobilizări foarte bune, cu scorul de 3-0. După reuzultatele bune din semifinale, echipa de seniori din Buceş a întâlnit în finală reprezentativa Crişciorului. Cu toate că scorul nu le-a fost favorabil, 2-4, pofta de joc şi dăruinţa de care au dat dovadă în teren i-a făcut să fie câştigătorii morali ai Cupei.
Campionat interjudeţean pentru juniori
De asemenea, nu a fost uitată nici actuala echipă de juniori a comunei Buceş, care a participat la sfârşitul lunii trecute, la un turneu în judeţul Alba, în cadrul unui parteneriat de colaborare interjudeţean între Hunedoara, Alba şi Bihor. Această întâlnire a echipelor de fotbal a dat prilejul copiilor de a se cunoaşte mai bine şi de a-şi demonstra talentul şi forma sportivă. Rezultatele obţinute de echipa comunei Buceş, respectiv locul trei, au îndelung apreciate, în condiţiile în care cel mai tânăr jucător avea doar opt ani, iar majoritatea componenţilor este debutantă în ale fotbalului. Cei mai buni juniori au plecat la echipe din liga a IV-a ca „Metalul” Crişcior sau „Aurul” Brad. „Juniorii noştri de la echipa de fotbal au dat dovadă de multă ambiţie şi pregătire fizică bună iar munca depusă s-a acumulat în plus experienţă, în cadrul meciurilor disputate la campionatul interjudeţean de la Alba. Considerăm că aceste activităţi sportive sunt atât de necesare dezvoltării copiilor, acesta fiind şi unul din motivele pentru care au beneficiat de sprijinul administraţiei publice locale”, a precizat consilierul local din Buceş, Petrişor Ciocan.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 17 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 18 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri