
Dorin Gligor (foto), preşedintele PDL din judeţ, a criticat ieri, modul în care se derulează programul de constituire al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) susţinând că, acum, acesta nu există. Gligor şi-a argument declaraţia precizând că acest complex a fost gândit ca o entitate formată din minele viabile din Valea Jiului şi cele două termocentrale, Mintia, respectiv Paroşeni, însă până acum nu s-a realizat decât fuziunea între ultimele două.
În aceste condiţii liderul democrat-liberalililor hunedoreni spune că CEH se îndreaptă cu paşi repezi spre coplaps.
SNH are cărbune pe stoc, termocentalele importă

Liderul PDL Hunedoara spune că entitatea energetică din judeţ înregistrează pierderi uriaşe existând o ruptură între companiile miniere din Valea Jiului şi furnizorii de energie. „CEH nu există! Companiile miniere nu au contract cu furnizorul de energie electrică, iar facturile emise de acestea către Termocentrala Mintia sunt refuzate la plată sau achitate la un preţ mult mai mic decât cel facturat. Scopul acestui complex a fost acela de a crea o legătură strânsă între companiile miniere şi producătorii de energie. Din păcate, la această dată, termocentralele importă cărbune şi acumulează datorii uriaşe în condiţiile în care Societatea Naţională a Huilei (SNH) stă cu cărbunele în silozuri”, a declarat Gligor. Acesta a atras atenţia şi asupra faptului că din programul de formare al CEH s-a respectat doar etapa de fuziune a termocentralelor Mintia şi Paroşeni, acuzând că nu există o relaţie contractuală cu minele de cărbune din cadrul SNH şi cu cele din Societatea Naţională de Închideri Miniere (SNIM). “Societatea Naţională a Huilei facturează cărbunele cu 95 de lei/Gcal, dar facturile sunt achitate doar cu 65 lei/Gcal sau sunt refuzate la plată”, a adăugat Gligor.
“Suntem în grafic cu complexul”
În replică, directorul general al CEH Hunedoara, Daniel Andronache, a declarat pentru “Servus Hunedoara” că situaţia complexului nu este cea prezentată de Dorin Gligor. “De la data de la care am preluat conducerea acestei companii nu s-a importat cărbune. Nu există un contract între companiile miniere şi cele două termocentrale pentru că se lucrează pe bază de comandă. Preţul huilei a fost negociat între Termocentrala Mintia şi minele din cadrul SNH la o valoare de 69 lei/Gcal. În ceea ce priveşte înfiinţarea complexului suntem în graficul stabilit cu FMI. Nu există nicio problemă legată de acest complex”, a explicat Andronache.