Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Eveniment - Cultura

Concerte „de milioane” la „Drăgan Muntean”

Publicat

pe

Nicu Alifantis şi Elton John îi vor încânta pe deveni, în această săptămână

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva va fi gazda a două spectacole extraordinare. Primul care îi va încânta pe deveni şi le va povesti despre dragoste va fi Nicu Alifantis, iar sâmbătă publicul îl va putea urmări într-o reprezentaţie „de milioane” pe Elton John care va concerta la Las Vegas.

Cei care nu şi-au achiziţionat deja bilete pentru spectacolul „Mozaic” al lui Nicu Alifantis ar trebui să se grăbească pentru că acesta este programat pentru astăzi, începând cu ora 19:00. Artistul revine la Deva în cadrul unui turneu care cuprinde nu mai puţin de 40 de oraşe, pentru a marca tot atâţia ani de activitate muzicală. Spectacolul „Mozaic” este un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. Pe lângă piesele deja consacrate, Nicu Alifantis le va cânta devenilor şi cele mai noi 14 cântece cuprinse pe noul său album „Mozaic”. Preţul unui bilet pentru reprezentaţie este de 50 de lei şi poate fi achiziţionat de la caseria Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

Elton John concertează virtual

Sâmbătă, 29 martie, publicul din Deva, dar nu numai, va avea ocazia să asiste la concertul „The Million Dollar Piano” al lui Elton John. Chiar dacă celebrul artist nu va fi prezent fizic pe scena Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, publicul va avea ocazia să urmărească prestaţia acestuia de la Caesars Palace din Las Vegas la o calitate deosebit de bună şi cu o acustică pe măsură. Concertul include cele mai cunoscute hit-uri din cariera lui Elton John, iar în centrul spectacolului este pianul de un milion de dolari, decorat cu peste 68 de ecrane cu led. Create special. Piesa de artă este un acompaniament perfect pentru prestaţiile artistului. Elton John prezintă spectacolul „The Million Dollar Piano” doar în Las Vegas, însă prin intermediul cinematografelor şi sălilor de spectacole, fanii artistului îl pot urmări, fără a fi nevoiţi să facă o călătorie costisitoare peste ocean. Proiecţia spectacolului este programată pentru data de 29 martie, începând cu ora 19:00 iar preţul unui bilet este de 30 de lei.

Advertisement

 

Advertisement

Actualitate

Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean”, la ediția 43

Publicat

pe

Redactat de

Timp de două zile, la Poienița Voinii a avut loc loc ediția cu numărul 43 a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”, un eveniment dedicat memoriei celui mai iubit fiu al acestor meleaguri. Festivalul este, totodată, și o veritabilă sărbătoare a tradițiilor.

O moștenire inestimabilă

Ediția din acest an a manifestărilor a a fost organizată de Consiliul Județean Hunedoara, reprezentat la eveniment prin cei doi vicepreședinți, Ioan Bădin și Alin Țambă, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu administrațiile locale din comunele Ghelari și Bunila. ,,Doinitorul Ardealului a lăsat o moștenireire inestimabilă, iar acest festival este un omagiu adus lui Drăgan Muntean, ca semn de respect pentru întreaga sa contribuție la patrimoniul cultural hunedorean. Portul tradițional pus în valoare pe Dealul Cornetului rămâne o onoare pentru toți aceia care simt valorile autohtone și adevărata zestre județeană și națională. Evenimentul ale cărui baze au fost puse de inegalabilul interpret Drăgan Muntean ne oferă, an de an, șansa de a reînvia un simbol al tezaurului folcloric. La Casa Memorială din satul natal al rapsodului este un muzeu cu obiecte de etnografie și artă populară, iar aici sunt expuse diplomele şi premiile obţinute de artist de-a lungul întregii sale cariere muzicale. Așa că întregul cadru este unul optim pentru a realiza manifestare, o veritabilă sărbătoare a tradițiilor. Programul artistic din acest an a fost unul de suflet și, ca dev fiecare dată, au fost prezenți mulți iubitori ai folclorului autentic. Mă bucur că avem şansa să perpetuăm tradițiile, fiind susţinuţi de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a putea materializa astfel de acțiuni de mare însemnătate culturală şi spirituală”, a declarat managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara, Ciprian Roman.

Eveniment de mare ținută

Evenimentele au debutat sâmbătă, 24 august, cu o Nedeie Pădurenească, în acompaniamentul muzical al lui Cristian Tomoni și formația, seara încheindu-se cu focuri de tabără și de artificii. Ziua de duminică, 25 august, a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica Sfântul Nicolaedin Poienița Voinii și a slujbei de pomenire în memoria lui Drăgan Muntean. Slujbele au fost oficiate de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul – Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. După evenimentele religioase, mulțimea de oameni prezentă s-a deplasat la Casa Memorială Drăgan Muntean”. Acolo etnologul Rusalin Ișfănoni, un om din Pădurenime și un promotor neobosit al tradițiilor străvechi, a fost prezent pentru a împărtăși din bogăția culturală a zonei. Cu multă dragoste pentru aceste meleaguri, el a prezentat straiele autentice ale pădurenilor și a adus în prim-plan obiceiurile care definesc acest colț unic de Românie.

Atmosfera de sărbătoare a fost îmbogățită de prestațiile artistice ale Ansamblului Folcloric „Leleșana”, condus chiar de primarul din Lelese, Ciprian Gheorghe Achim, Fanfarei din Ghelari, care îl are printre componenți pe primarul Iancu Emerson Toma, și solistului Bogdan Toma, care au dat viață tradițiilor și cântecelor acestui ținut binecuvântat. Ediția din acest an a fost, fără îndoială, una dintre cele mai reușite, reflectând dragostea și respectul pentru moștenirea culturală a Pădurenilor.

Spectacol de gală

Apoi pe Dealul Cornetului, hunedorenii s-au bucurat de peisajul natural și de spectacolul folcloric organizat în amintirea marelui doinitor al Ardealului, Drăgan Muntean, cel care a dus faima portului și tradițiilor pădurenilor peste hotare. Pe scenă au evoluat Aurel Tămaș, Adrian Stanca, Ioana și Raluca Stanca, Alin Pavelescu, Bogdan Toma, Mariana Suciu, Alin Ienciu, Carmen Muntean, Constantin Bogdan, Marcel Gavriluță, Mara Andrași, Maya Muntean, Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean(dirijor: prof. George Cîlțea; coregrafia: Cătălin Bălan și Mircea Resiga, Fanfara din Ghelari și Ansamblul Leleșanadin Lelese, spectacolul fiind prezentat de Ionuț Dragotesc.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

„Deva Jazz Fest”, la o nouă ediție de excepție. Festivalul începe sâmbătă -24 august

Publicat

pe

Redactat de

Artiști de renume din cinci țări vor evolua în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului „Deva Jazz Fest”, eveniment ce va avea loc în perioada 24 -25 august 2024, în Parcul „Cetate” din reședința județului Hunedoara. Evenimentul cultural internațional, organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, este dedicat iubitorilor de jazz din întreaga țară.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a „Deva Jazz Fest 2024” va fi una de excepție, prin participarea unor artiști renumiți din USA, Danemarca, Italia, Maria Britanie și România.

“Festivalul își propune să ofere o platformă pentru diverse stiluri, de la jazzul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică asigurând diversitatea deja recunoscută a evenimentului de la Deva. Lineup-ul ediției din acest an este format din nume consacrate precum: INDRA RIOS – MOORE (USA/DK), GIACOMO TURA & THE FUNKY MINUTES (IT), ROSIE FRATER TAYLOR TRIO (UK), MIKE VLAHOPOL (RO), VANDERCRIS (RO), NONCONFORMIST ANTOLOGY (RO), STEEL BLUES (RO)”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Concerte matinale, workshopuri, expoziții

Pe lângă concerte, și în cadrul ediției din acest an, cei prezenți vor avea parte și de alte activități și momente care întregesc manifestarea. Astfel, vor fi concerte matinale, workshopuri, ateliere muzicale pentru copii și expoziții.

“În prima parte a zilei, în Parcul “Cetate” Deva vor avea loc de la ora 11:00, concerte matinale. Acestea vor fi susținute de talentați muzicieni de jazz locali ce formează grupurile Deva Jazz 2024 și Old Band Deva. Stiluri și modalități variate ce reprezintă diferite perioade din istoria jazz-ului vor putea fi ascultate de amatorii de jazz prezenți la filigoria din parc. Pe lângă concertele matinale, au loc workshopuri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori. Cei interesați vor lua contact pentru prima dată cu instrumente precum: tobe, percuții, claviaturi sau chitară. De la ora 12:00, în fiecare zi, pe durata festivalului, Gabriel Hărăguș, Zoltan Turi și Luca Stan prezintă informații și exemplifică cum se cântă la aceste instrumente. Și în această ediție, artiști vizuali de la Galeria ,,Forma”, care fac parte din Filiala Deva a U.A.P. vor prezenta lucrări într-o expoziție colectivă. Curatorul acestui moment din festival va fi John Pîrva, artist plastic, președintele filialei”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Advertisement

Muzicianul Mike Vlahopol își va prezenta chitarele construite de el

În prima seară a festivalului, în premieră la “Deva Jazz Fest 2024”, muzicianul Mike Vlahopol își va prezenta chitarele construite de el. Publicul va afla cum se realizează o chitară, tehnicile și materialele folosite pentru aceasta, exemplificând muzical care sunt calitățile acestor instrumente unice. De asemenea, artiști fotografi, care fac parte din Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni, își vor stabili, timp de două zile, locul de întâlnire a iubitorilor artei fotografice la “Deva Jazz Fest 2024”.

“Lucrări de mari dimensiuni vor fi expuse pe aleea de la filigorie, măiestria fotografilor depășind așteptările cu care sunteți obișnuiți. Expoziția se numește ,,Ante Portas 6” și va avea curator pe Grigore Roibu, recent premiat de către Național Geographic pentru o lucrare realizată în Ținutul Pădurenilor. Neobositul Radu Lupașcu, redactor șef al revistei online ,,Arta sunetelor” va prezenta publicului prezent la „Deva Jazz Fest 2024” ultima apariție editorială din colecția ,,Interviuri rock”. Va fi volumul 6, cu nume sonore din rock-ul național și internațional cu păreri despre situații și momente importante din cariera lor. Colecționarii vor putea achiziționa această carte. Acest eveniment cultural-artistic menține Deva pe harta orașelor culturale unde muzicienii aduc spiritul liber al creativității artistice. Arta în care libertatea de exprimare constituie esența existenței ei va fi reprezentată aici prin evoluția unor artiști desăvârșiți care au demonstrat în cariera lor că sunt personalități influente pe scena muzicii de jazz la nivel mondial. Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” invită locuitorii și turiștii să se bucure de un weekend cu muzică de calitate, cu artiști profesioniști ce vor oferi momente culturale de excepție, dând astfel oportunitatea tuturor de a se bucura de vraja jazz-ului într-un cadru deosebit, în parcul de la poalele cetății Deva. Evenimentul va fi prezentat de Mircea Goian”, au mai transmis organizatorii „Deva Jazz Fest”.

Sursa foto: Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Operele lui Bach și Vivaldi au răsunat în fermecătoarea Sala Dietei a Castelului Corvinilor

Publicat

pe

Redactat de

Sala Dietei a Castelului Corvinilor a răsunat, miercuri seară, de operele lui Bach și Vivaldi, cu prilejul unui concert extraordinar, susținut de doi tineri muzicieni extrem de valoroși, violonistul Răzvan Stoica, și sora sa, pianista Andreea Stoica.

Alături de Ansamblul Kamerata Stradivarius, Răzvan și Andreea Stoica au interpretat în „Baroque Tour” Opus 3 un program concertant Bach-Vivaldi-Tartini.

În fermecătoarea arhitectonică cu influenţe ale stilului renascentist în elementele decorative, muzica barocă a fost la ea acasă.

„Baroque Tour” Opus 3 este un turneu național itinerat de cei doi muzicieni în mai multe orașe din România, iar programul de la Sala Dietei, Castelul Corvinilor, a oferit publicului meloman câteva dintre cele mai frumoase concerte scrise de doi titani ai barocului muzical: Johann Sebastian Bach și Antonio Vivaldi, cu un bonus special: pasionala Sonată „Trilului Diavolului” de Giuseppe Tartini.

Cântă pe faimoasa vioara Stradivarius „The Queen”, datată din 1729

Răzvan Stoica, un artist mult îndrăgit de publicul hunedorean, cântă pe faimoasa vioară Stradivarius “The Queen” ex-Ernst 1729, care a aparținut unuia dintre cei mai mari admiratori ai lui Paganini, H. w Ernst. Apreciatul violonist Răzvan Stoica a câștigat prin concurs internațional dreptul de a cânta pe acest prețios instrument. Cu zeci de premii muzicale internaționale în palmares, tânărul violonist cântă, din 2009, pe vioara Stradivarius ex – Ernst, datată din 1729. Din 1996, formează împreună cu sora sa, pianista de mare rafinament Andreea Stoica, un duo muzical desăvârșit.

Cei doi interpreţi au fost acompaniaţi de ansamblul Kamerata Stradivarius, formaţie alcătuită din muzicieni profesionişti pe care Răzvan Stoica a înfiinţat-o în anul 2009, cu un concert de debut în celebra sală a Concertgebouw Amsterdam.

Advertisement

Turneul Național “Baroque Tour” Opus 3 a început pe 24 mai la Palatul Cultural Sigismund Szana, Timișoara și are ca punct terminus concertul de la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, București, pe 17 iulie.

Concertul de la Hunedoara a fost organizat de Fundaţia Culturală Gaudium Animae.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate