Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate

Condamnare pentru tânărul care în anul 2022 a omorât un copil pe trecerea de pietoni din Petroșani

Publicat

pe

Tânărul în vârstă de 19 ani care a spulberat șase copii fix pe trecerea de pietoni a fost condamnat.

În urma evenimentului rutier care s-a petrecut cu câteva zile înainte de Crăciunul din anul 2022, unul dintre copii a decedat.

Tribunalul Hunedoara a emis, astăzi, o sentință condamnând inculpatul Nițariu Claudiu la o pedeapsă de 13 ani și 10 luni închisoare pentru omor și alte infracțiuni conexe, inclusiv conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

De asemenea, i s-au interzis diverse drepturi civile și a primit confiscarea unui autoturism. Mai mult, a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sume considerabile către victimele și familiile acestora. Mai exact, peste 1,2 milioane de euro este valoarea daunelor.

Sentința poate fi contestată în termen de 10 zile

Actualitate

Doliu în fotbal. Profesorul Ion V. Ionescu s-a stins din viaţă

Publicat

pe

Redactat de

Reputatul antrenor de fotbal, profesorul Ion V. Ionescu, cunoscut sub numele de „Jackie” Ionescu, s-a stins din viață, duminică seară, la vârsta de 88 de ani.

Profesorul Ion V. Ionescu s-a născut la data de 2 mai 1936 în comuna Rudna (județul Timiș). A jucat fotbal la echipele Poli Timișoara (1945-1954), Progresul Sibiu (1955), Știința București (1956-1959) și Victoria Bucuresti (1959-1960). A antrenat următoarele echipe: Poli Timișoara (1972-1975, 1980-1983, 1986-1988, 1991-1992), Jiul Petroșani (1975-1976), CFR Timișoara (1976-1977), UTA (1977-1979, 1996-1997), CSM Reșița (1979), Aurul Brad (1983-1984), Corvinul Hunedoara (1984-1986, 1990-1991), Sportul Studențesc (1988-1990), Progresul București (1993-1994).

A câștigat Cupa României la Fotbal cu echipa Politehnica Timișoara în anul 1980.

În luna mai 2024, a fost desemnat „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara, primind aceeași distincție, în anii trecuți, și din partea autorităților din Timișoara. A publicat cinci cărți despre fotbal: Fotbal – Metode și mijloace de antrenament (Ed. Stadion, 1972) – în colaborare cu Angelo Niculescu, Fotbal – Tactica azi – în colaborare cu Cornel Dinu, Fotbal – Concepția de joc (Ed. Sport-Turism, 1982) – în colaborare cu Cornel Dinu, Fotbal – Tehnica și tactica jocului, O minge în Babilon.

“Devenit, recent, Cetăţean de Onoare al Hunedoarei, „Jackie” Ionescu a fost unul dintre artizanii unuia dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului nostru: 1985-1986. În acea ediţie a campionatului Diviziei A, Corvinul Hunedoara reuşea o altă performanţă cu care avea să rămână în istoria fotbalului românesc: să înscrie cel puţin trei goluri în fiecare meci disputat „acasă”. De altfel, una dintre victorii, 9-0 cu Rapid Bucureşti, reprezintă şi acum una din cele mai clare victorii din fotbalul românesc, în prima divizie, şi totodată cel mai clar succes din istoria grupării hunedorene în primul eşalon fotbalistic al ţării. De asemenea, printre altele, a fost singurul antrenor din România care a pregătit echipe în toate eşaloanele fotbalistice, de la campionatul comunal, judeţean, orăşenesc, Divizia C, B, A, lot naţional, copii, juniori şi tineret. A fost, fără îndoială, cel mai cunoscut antrenor de fotbal din zona de vest a României. Cu atât mai mult cu cât este unul dintre puţinii tehnicieni care au antrenat cele mai importante echipe din această parte de ţară: UTA Arad, Politehnica Timişoara, Corvinul Hunedoara, CSM Reşiţa şi Jiul Petroşani. Anul acesta împlinise 88 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții FC Corvinul 1921 Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Concurență acerbă pentru un contract de peste 22 de milioane

Publicat

pe

Redactat de

Trei mari companii concurează pentru a câștiga un contract în valoare de peste 22 de milioane de lei oferit de Consiliul Județean Hunedoara pentru modernizarea unor drumuri județene esențiale.

Proiectul, intitulat „Reabilitare drumuri județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și promovarea patrimoniului economic și cultural al județului Hunedoara”, se concentrează pe tronsonul Teliucu Inferior – Lunca Cernii de Sus, prin localitățile Cinciș Cerna, Toplița și Gura Bordului.

Scopul este să îmbunătățească accesibilitatea căilor de comunicație, să consolideze infrastructura rutieră conform standardelor de clasă tehnică IV și să faciliteze traficul către atracțiile turistice majore din zonă, cum ar fi Lacul Cinciș, Cheile Cernei și Furnalul de la Toplița. Proiectul este văzut ca o oportunitate de a stimula turismul și economia locală, promovând în același timp un mediu mai curat și un turism sustenabil în regiune.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri de ordine publică eficiente asigurate de polițiști, cu ocazia turneului FIGHT ZONE 11 SHOW – Deva

Publicat

pe

Redactat de

Măsurile dispuse de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței sportivilor și a spectatorilor cu ocazia turneului Kickboxing Fight Zone, organizat, duminică seara (30 iunie 2024), la Sala Sporturilor din municipiul Deva, și-au dovedit eficiența, astfel încât evenimentul sportiv a decurs fără incidente deosebite, au informat, luni, reprezentanții IPJ Hunedoara.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a mobilizat, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, peste 50 de polițiști din structuri operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Rutier, precum și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Deva.

Astfel, în zona de acces în Sala Sporturilor și pe arterele principale de acces au fost organizate patrule și puncte de control pentru a preveni eventualele incidente și a facilita fluxul de persoane și vehicule. De asemenea, spectatorii au fost supuși unor controale de securitate pentru a preveni introducerea obiectelor periculoase ori consumul de băuturi alcoolice.

„Măsurile adoptate au vizat prevenirea și combaterea eventualelor faptelor antisociale, atât de natură penală, cât și de natură contravențională, astfel încât publicul să se bucure de spectacolul sportiv în condiții de maximă siguranță. Polițiștii adresează mulțumiri celor care au cooperat cu forțele de ordine și au înțeles să participe la evenimentul sportiv în condiții de legalitate”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate