Valea Jiului
Conferențiarul Marius Marcu, rector al Univeristății Petroșani, până anul viitor
A sosit Ordinul de numire al noului rector al Universității din Petroșani. Marius Marcu va conduce această școală până în primăvara anului viitor, iar decizia a fost parafată de Ministerul Educației și Cercetării, la mijlocul acestei săptămâni. Noul rector, însă, vine cu planuri noi și ele se extind până dincolo de granițele țării.
Universitatea din Petroșani va fi condusă de conferențiarul universitar Marius Marcu – noul rector desemnat de Senatul Universității, care va ocupa acest post până la data când vor fi alegerile pentru noul mandat. Asta se va întâmpla în luna martie, ori chiar aprilie a anului viitor, atunci când îi exipra practic mandatul profesorului universitar Aron Poantă, cel care a murit acum câteva zile. „Am dorit să avem această conferință de presă pentru a anunța că, în cursul zilei de miercuri, am primit confirmarea prin Ordinul ministerului Educației, Cercetării Științifice, pentru exercitarea funcției de Rector, pe o perioadă determinată până la viitoarele alegeri, organizate conform Legii Educației Naționale. Nu am fost numit Rector interimar, ci Rector și ordonator de credite, până la următoarele alegeri, care se vor desfășura conform metodologiei, adică după expirarea mandatului anterior, adică în luna martie- aprilie, până la următorul Ordin de ministru”, a declarat într-o conferință de presă conf. Univ. Dr. Ing Marius Marcu, Rectorul Universității din Petroșani.
Planuri stabilite pentru noul rector
Noul Rector spune că va continua să preia programul cu care profesorul Aron Poantă și-a început mandatul, dar a promis că va veni și cu o serie de proiecte noi. Sunt vizați atât tinerii din țară, cât și cei din străinătate, pe care profesorii de la Petroșani îi vor studenți la Univeristatea de aici. „Am trimis invitații la mai multe ambasade și, eu m-am gândit și urmează să discut cu colegii ca, la cele două facultăți tehnice, să avem programe de predare în limba engleză. Probabil că un program pe domeniul minier va fi și celălat program pe inginerie electrică, calculatoare, inginerie mecanică, urmând ca ulterior să se dezvolte și la alte programe de studii”, a mai precizat rectorul Marius Marcu. Sigur, nu sunt uitați nici studenții basarabeni și, în perioada următoare, vor avea loc întâlniri cu potențialii studenți din această țară. Mai mult, Universitatea din Petroșani va recruta studenți și în două centre ce vor fi deschise la Deva și la Târgu Jiu.
Actualitate
Cheile Jiețului: Un spectacol natural de iarnă în inima Munților Parâng
Iarna transformă Cheile Jiețului, din județul Hunedoara, într-un peisaj feeric, atrăgând iubitorii de natură și aventură în Rezervația Naturală ce străjuiește versantul drept al Munților Parâng. Situată în apropierea orașului Petrila, această zonă protejată de 10 hectare oferă priveliști spectaculoase, în care sălbăticia devine artă.
Magia iernii în Cheile Jiețului
Cheile înguste cu pereți abrupți, sculptați în timp de apele râului Jieț, își dezvăluie frumusețea unică în timpul iernii. Zăpada care îmbracă stâncile și pădurile, pâraiele ce curg ziua și se transformă în cortine de țurțuri uriași noaptea, oferă un spectacol natural de neegalat.
Peșterile și stâncile sălbatice, acoperite de straturi albe de „zahăr,” par să invite vizitatorii într-o poveste, fiecare pas dezvăluind noi peisaje impresionante. „Cheile Jiețului sunt locul perfect pentru cei care vor să descopere iarna în toată splendoarea ei,” spun reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu.
O comoară naturală de explorat
Parte a Rezervației Naturale Cheile Jiețului, zona reprezintă nu doar un loc de o frumusețe rară, ci și un refugiu pentru biodiversitate. Amplasarea sa pe versantul drept al Parângului, modelat de apele tumultuoase ale râului Jieț, o face o destinație unică pentru turiștii care ajung în regiune.
O invitație de neratat
Vizitatorii județului Hunedoara sunt îndemnați să includă Cheile Jiețului pe lista destinațiilor de iarnă. Fie că își doresc o drumeție liniștită sau o aventură pe traseele naturale, acest loc promite o experiență memorabilă, plină de liniște și frumusețe.
Cheile Jiețului, un colț de paradis în mijlocul iernii, reușesc să captiveze prin spectaculozitatea lor și să îmbine magia naturii cu sălbăticia Munților Parâng.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Sezonul de iarnă începe la Straja: 4 instalații funcționale și distracție pe zăpadă din 7 decembrie
Complexul Montana di Straja dă startul sezonului de iarnă 2024-2025 începând cu sâmbătă, 7 decembrie, oferind pasionaților de sporturi de iarnă ocazia să se bucure de pârtii pregătite și instalații funcționale.
Programul de deschidere
Începând cu ora 09:00, iubitorii de schi și snowboard sunt așteptați la baza pârtiei Constantinescu, unde va avea loc deschiderea oficială a sezonului. Evenimentul va continua cu primele urcări ale zilei cu telescaunul 4 Alfa, urmate de coborâri spectaculoase pe traseul prin pădure, care duce către telescaunul 2.
Instalații disponibile
Pentru acest prim weekend de iarnă, patru instalații vor fi operaționale: teleski Constantinescu; telescaun 4 Alfa; telescaun 2; telegondola.
Organizatorii menționează că instalația de nocturnă nu va fi funcțională în acest weekend, însă pârtiile deschise și peisajele spectaculoase promit o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.
O invitație la distracție
Reprezentanții Complexului Montana di Straja încurajează turiștii să participe la deschiderea oficială și să profite de condițiile excelente oferite de stațiune. „Vă așteptăm cu zăpadă, voie bună și trasee pregătite pentru distracție!”, transmit organizatorii.
Stațiunea Straja, recunoscută pentru peisajele sale pitorești și facilitățile moderne, își reconfirmă statutul de destinație de top pentru sporturile de iarnă din România.
FOTO: FACEBOOK COMPLEXUL MONTANA STRAJA
Actualitate
Decolmatarea pârâului Braia: Măsuri pentru prevenirea inundațiilor în Valea Jiului
Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a realizat, conform Planului Tehnic 2024, lucrarea de decolmatare a pârâului Braia pe o lungime de 56 metri, pentru a mări secțiunea de curgere și a asigura tranzitarea viiturilor.
”Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a executat în această perioadă, conform Planului Tehnic pe anul 2024, lucrarea “Decolmatare pârâu Braia”. Lucrarea era necesară deoarece, în urma precipitațiilor abundente din ultimii ani căzute în vestul Văii Jiului, au avut loc creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, fapt care a condus la transportarea materialului solid din amonte și colmatarea albiei pârâului Braia (zona magazin). Decolmatarea cursului de apă amintit se realizează pe o lungime a albiei de 56 metri, scopul acesteia fiind acela de a mări secțiunea necesară curgerii libere a apelor și tranzitarea viiturilor. Principalele volume pentru realizarea lucrării au fost: terasamente = 673 mc; transportul rutier al pământului la 3 km = 566 to”, informează reprezentanții Apelor Române Jiu.
Intervenția a fost necesară din cauza colmatării albiei provocate de materialul solid transportat în urma creșterii debitelor și nivelurilor din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, ca urmare a precipitațiilor abundente.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Autoturisme electrice pentru municipiul Hunedoara, prin AFM
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic