
Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto) conflictul de muncă declanşat vineri seara, la Mina Lupeni, a fost stins în urma negocierilor dintre administraţie şi ortacii protestatari. “Luna decembrie 2012 a avut mai puţine zile lucrătoare, ortacii fiind liberi din 21 decembrie, iar din această cauză nu a fost realizat planul de producţie, iar indicele de calcul al salariului a fost stabilit la 0,92. Acesta i-a nemulţumit pe mineri, însă au avut loc negocieri şi s-a ajuns la stabilirea unui nou indice de calcul, de 0,97 şi, astfel, conflictul de muncă s-a stins”, a declarat Vasilescu. Aproape 35 de mineri de la Lupeni au refuzat vineri seara să mai iasă la suprafaţă , fiind nemulţumiţi de salariile pe care urmau să le primească în această lună.