Actualitate
Consiliul Județean Hunedoara – 100.000 de euro pentru refugiații din Ucraina
În contextul intensificării tensiunilor politice şi agresiunilor militare din Ucraina, Consiliul Județean Hunedoara a elaborat un plan de măsuri pentru a oferi sprijin cetățenilor ucraineni care intră, în aceste zile, în România pentru a fugi din calea războiului. Luni, 28 februarie 2022, Consiliul Județean Hunedoara va fi convocat în ședință extraordinară în cadrul căreia, la propunerea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, va fi alocată suma de 100.000 de euro, bani care vor fi direcționați în județele care înregistrează fluxuri ridicate de refugiați, în sprijinul acestora.
„Situația este dramatică pentru acești oameni care fug din calea războiului. Nu putem sta pasivi și să ne limităm la a comenta despre ceea ce se întâmplă. Am luat legătura cu autoritățile care gestionează această criză și am fost informați că, la acest moment, există un surplus de produse la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Practic, pentru acești oameni sunt necesare măsuri mult mai complexe. De aceea, am decis să alocăm această sumă care să fie împărțită județelor de frontieră care primesc un număr mare de refugiați. Este un moment greu, în care trebuie să fim solidari cu acești oameni nevinovați. Îi rog pe toţi cei care pot veni în sprijinul familiilor de refugiaţi, cu camere pentru cazare şi o masă caldă, să ni se alăture”, a declarat, duminică, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Începând de luni, Consiliul Județean Hunedoara va centraliza toate spațiile de cazare pe care persoanele fizice și juridice le pot pune la dispoziția refugiaților. Informațiile care trebuie transmise în scris Consiliului Județean Hunedoara se referă la adresa exactă, numărul de persoane care pot fi găzduite (servicii complete de găzduire) și numărul de zile disponibile.
Informațiile despre spațiile de cazare disponibile pot fi transmise:
• Prin e-mail: cabinet.presedinte@cjhunedoara.ro;
• Prin telefon: 0728 525 504 sau 0772 205 787;
• Prin intermediul rețelei Facebook pe pagina oficială a Consiliului Județean Hunedoara.
De asemenea, în scurt timp, Consiliul Județean Hunedoara va comunica și conturile în care pot fi făcute donații pentru sprijinirea autorităților și organizațiilor care gestionează criza refugiaților.
Pe lângă sprijinul financiar oferit și centralizarea spațiilor de cazare disponibile pentru refugiați, Consiliul Județean Hunedoara va trimite în județul Tulcea, la punctul de trecere a frontierei de la Isaccea:
• Două corturi de campanie cu o capacitate totală de aproximativ 80 de locuri, dotate cu paturi, pături, lenjerii, sisteme de încălzire, pentru cazarea temporară a refugiaților;
• Patru ambulanțe de prim ajutor cu 8 paramedici, aparținând Asociației SALVITAL Hunedoara a cărei activitate este finanțată de CJ Hunedoara, pregătite să intervină pentru acordarea asistenței medicale.
• Două autocare pentru transportul refugiaților de la punctul de frontieră spre spațiile de cazare.
Acesta este un prim plan de măsuri urgente elaborat în sprijinul refugiaților din Ucraina, urmând ca, în funcție de evoluția situației de la punctele de trecere a frontierei și de dispozițiile președintelui Consiliului Județean Hunedoara, să fie adaptat.
Actualitate
Noutăți din comuna Pui
Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.
Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate
În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.
Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate
Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.
Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării
Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.
Pregătiți de iarnă și de sărbători
Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.
Actualitate
CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.
“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:
– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00