Actualitate
Constantin Jujan, propus pentru salvarea mineritului
Senatorul Haralambie Vochițoiu vrea să îl propună pe fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan pentru cea mai importantă funcție în stat, funcție din care să se poată ocupa de zona minieră. Aflat într-o conferință de presă la Petroșani, Vochițoiu a dat această intenție ca o știre de ultimă oră și a spus că asta se va întâmpla, mai ales că fostul director a agreat ideea de a intra în politică. „Așa cum l-am dus pe Gabriel Lungu, secretar de stat în Ministerul Muncii și am rezolvat problema pensiilor, eu vreau ca în următorul mandat să îl recomand pe Constantin Jujan să se ocupe de mineritul din România. Este nevoie de un profesionist, în adevăratul sens al cuvântului, care să gestioneze resursele minerale. Minerit înseamnă de la balast, nisp, uraniu, cărbune, aur, neferoase și tot ceea ce înseamnăî resurse în România”, a spus Haralambie Vochițoiu, senator Hunedorean.
Haralambie Vochițoiu spune că Jujan este un specialist bun și, dacă va câștiga alegerile, îl va propune la ministerul de resort. Constantin Jujan s-a înscris recent în PMP, dar a fost director la Mina Petrila, apoi în Compania Națională a Huilei și este și acum angajat în aparatul Complexului Energetic Hunedoara.
Actualitate
Investiții pentru turism în Regiunea Vest: Fonduri de peste 65 de milioane de euro disponibile prin Programul Regional 2021-2027
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a anunțat demararea procesului de preselecție a proiectelor pentru investiții finanțabile în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, în cadrul intervenției regionale „Turism și calitatea vieții.” Programul vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii turistice din stațiunile de interes național și local atestate din Regiunea Vest, atât din mediul urban, cât și din cel rural.
Ce tipuri de proiecte vor fi finanțate?
Autoritățile publice locale din stațiunile turistice vor putea propune proiecte care includ:
Amenajarea obiectivelor turistice naturale;
Dezvoltarea parcurilor și grădinilor publice;
Crearea de trasee pentru activități recreative, sportive sau de aventură;
Construirea refugii montane, posturi salvamont sau baze sportive și de tratament;
Dezvoltarea spa-urilor, infrastructurii pentru sporturi de iarnă și vară, spații pentru activități culturale sau parcuri de distracții.
Toate proiectele propuse trebuie să respecte condițiile detaliate în ghidul solicitantului, disponibil odată cu lansarea apelului de proiecte.
Fonduri alocate și distribuția pe județe
Pentru această intervenție regională, Programul Regional Vest pune la dispoziție peste 65 de milioane de euro, distribuiți astfel:
Arad: 12,37 milioane euro;
Caraș-Severin: 27,40 milioane euro;
Hunedoara: 13,44 milioane euro;
Timiș: 11,95 milioane euro.
Calendarul preselecției
Perioada de depunere a fișelor de proiect a fost stabilită între 16 decembrie 2024 și 31 ianuarie 2025. ADR Vest invită autoritățile publice locale din stațiunile turistice să participe activ în procesul de preselecție, pentru a beneficia de aceste fonduri dedicate dezvoltării turismului și creșterii calității vieții în Regiunea Vest.
Oportunități pentru dezvoltarea turismului
Aceste finanțări reprezintă o șansă importantă pentru stațiunile turistice din Regiunea Vest, care pot atrage turiști și îmbunătăți condițiile oferite prin modernizarea infrastructurii și diversificarea serviciilor. Prin astfel de investiții, regiunea poate deveni un punct de atracție major pentru turismul intern și internațional.
Pentru mai multe informații și acces la ghidul solicitantului, reprezentanții autorităților locale sunt îndemnați să contacteze ADR Vest sau să consulte platforma oficială a Programului Regional.
FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST
Actualitate
Siguranța pe șosele: Recomandările polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere
Polițiștii le reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru a preveni evenimentele rutiere. Aceștia subliniază necesitatea adaptării vitezei la condițiile de drum și informării prealabile privind starea vremii și a traseelor planificate.
„Conduceți cu prudență, păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule și evitați manevrele riscante”, recomandă autoritățile. În condiții de trafic aglomerat și vreme nefavorabilă, riscul blocajelor rutiere crește semnificativ. Polițiștii sfătuiesc șoferii să își păstreze calmul, să dea dovadă de politețe rutieră și să evite blocarea intersecțiilor.
Depășirile trebuie realizate doar atunci când vizibilitatea permite și după asigurări temeinice. În plus, consumul de alcool și conducerea în stare de oboseală rămân factori majori de risc, fiind strict interzise. Utilizarea telefonului mobil la volan trebuie înlocuită cu sisteme hands-free pentru a evita distragerile.
Pietonii sunt îndemnați să circule responsabil, respectând regulile de traversare și asigurându-se că intențiile lor sunt vizibile pentru șoferi. Traversările se recomandă doar prin locuri permise, la culoarea verde a semaforului și după o verificare atentă.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura un trafic sigur și fluid, contribuind la reducerea riscului de accidente rutiere. Poliția Română reamintește că prevenirea începe cu responsabilitatea fiecărui participant la trafic.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Ultimul weekend fotbalistic al anului pe stadioanele din județ
Acest sfârșit de săptămână va fi ultimul din acest an în care microbiștii hunedoreni pot urmări meciurile din tribune. În acest weekend în județul Hunedoara vor putea fi urmărite meciuri din Ligile 2 și 4.
Corvinul joacă acasă în zi de sărbătoare
În Liga 2 Corvinul Hunedoara a noua clasată, cu 24 de puncte și golaveraj + 2 din 15 jocuri, va întâlni, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a, pe Concordia Chiajna (locul X, 23 de puncte, cu golaveraj + 8 din 15 jocuri). Meciul este programat duminică, 15 decembrie, de la ora 13:30, și va fi televizat, în direct, pe DigiSport 1 și PrimaSport 1. Întâlnirea se dispută în zi de sărbătoare pentru clubul hunedorean, care împlinește 103 ani de existență. Suporterii corviniști se vor întâlni duminică, la ora 11:50, la Teatru, unde va fi prezentată Cupa României, trofeu cucerit în acest an. Apoi, de la ora 12:30, va fi marșul aniversar al suporterilor, pe traseul Teatru – Pietonala Corvin – Stadion, care așteaptă un rezultat bun în meciul cu Chiajna.
De sâmbătă până luni
Etapa, una în care stă Metalul Buzău (VII, 25p, 16j), din cauza retragerii celor de la Viitorul Târgu Jiu, va începe sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11:00. După toate probabilitățile, meciul CS Mioveni – FCU Craiova (XI, 23p, 15 j) nu se va disputa, întrucât argeșenii, cu 15 meciuri jucate și care sunt pe ultimul loc, cu – 10 puncte, fiind penalizați cu 18 puncte pentru neplata salariilor, nu se vor prezenta, iar echipa urmează să se retragă din campionat. În schimb se vor disputa alte șase meciuri, fiind vorba despre Chindia Târgoviște (XIV, 16p, 15j) – AFKC Miercurea Ciuc I; 38p, 15j), CSC Șelimbăr (XIX, 13p, 15j) – FC Bihor (XVI, 14 p, – 6, 15j), Unirea Ungheni (XVII, 14p, – 7, 15j) – CSM Focșani (XVIII, 14p, – 10, 16j), CS Afumați (VI, 26p, + 3, 15j) – Steaua București (II, 34p, 16j), FC Voluntari (V, 26p, + 9, 15j) – CSC Dumbrăvița (XV, 15p, 16j) și AFC Câmpulung (XX, 7p, 15j) – FC Argeș (VIII, 24p, + 5, 15j). Tot sâmbătă, dar de la ora 12:00, este programat meciul Ceahlăul Piatra Neamț (XIII, 22p, + 2, 15 j) – ACSM Reșița (IV, 27p, 16j). Duminică joacă doar Corvinul, iar etapa și sezonul se încheie luni, 16 decembrie, de la ora 17:00, când este programată întâlnirea Metaloglobus București (III, 29p, 15j) – CSM Slatina (XII, 22p, + 14, 15j).
Și Liga 4 intră în vacanță
La finele acestei săptămâni se desfășoară și meciurile etapei a XVII-a a sezonului regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara. Cinci din cele șase meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 14 decembrie, cu începere de la ora 13:00, iar cel de-aș șaselea se va juca duminică, 15 decembrie, cu începere de la aceeași oră 13:00. Capul de afiș al zilei de sâmbătă este întâlnirea Retezatul Hațeg (III, 30p, + 23) – Gloria Geoagiu (II, 37p), celelalte meciuri programate atunci fiind Dacia Orăștie (V, 29p) – Inter Petrila (VIII, 19p), CSM Vulcan (VII, 24p) – Aurul Brad (IV, 30p, + 17), Unirea DMO (I, 43p) – Victoria Călan (IX, 14p) și CFR Simeria (VI, 26p) – Minerul Uricani (XII, 0p). Ultimul meci al rundei și al anului este cel de duminică, dintre Șoimul Băița (X, 13p) și CSM deva (11, 6p). Mai este de menționat că Inter Petrila, Șoimul Băița, Gloria Geoagiu și CFR Simeria au câte un meci mai puțin disputat.
Cupa Moș Crăciun
Și viitorii fotbaliști vor evolua în acest sfârșit de săptămână, dar în sală, în cadrul unei noi ediții a Cupei Moș Crăciun, competiție amicală organizată de către Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara, în parteneriat cu Facultatea de Ingineri Hunedoara, Corvinul Hunedoara, CSC Sântămăria Orlea, Damian Militaru Petroșani și Jiul Petroșani. “Peste 500 de copii de la 50 de echipe înscrise se vor întrece pe teren, la șase categorii de vârstă, în așteptarea Moșului! Fotbalul din Hunedoara este în continuă dezvoltare, iar această competiție reflectă pasiunea și dedicarea față de sportul rege! Vă așteptăm să susțineți micii campioni și să simțiți magia sărbătorilor alături de noi! Hai la Cupa Moș Crăciun și fii parte din povestea fotbalului hunedorean”, au transmis cei de la AJF Hunedoara. La categoriile de vârstă U13 și U12 se va juca, sâmbătă, 14 decembrie, în sala de la Sântămăria Orlea, iar la U11 și U8 meciurile se vor disputa, duminică, 15 decembrie, la sala de sport a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Competiția se va încheia sâmbătă, 21 decembrie, la sala de sport a Colegiului Economic Hermes din Petroșani, cu întrecerea celor de la grupele U10 și U9. Toate cele trei turnee au ora de începere 9:00.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva