Actualitate - Eveniment
Constructorii, amendați pentru inconștiență
Aproape toate firmele care au activități în construcții, de la Hațeg la Uricani au fost amendate de inspectorii de muncă. De vină sunt angajatorii care nu își verifică muncitorii în ceea ce privește siguranța la locul de muncă. Nici cei de pe schele, nici cei care sapă șanțuri nu țin cont de protecția muncii. Au găsit muncitori în șanțuri neasigurate cu parapeți, ori pe schele nesigure, sau pe acoperiș fără centuri de siguranță și atunci patronii firmelor au fost amendați. Amenzile le-au dat inspectorii de la ITM, în cadrul campaniei care se află în plină desfășurare. „Din păcate, am constatat foarte multe deficiențe. Au fost nu mai puțin de opt firme sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 57.000 de lei și, în special, amenzile le-am dat pentru abateri, care, de regulă, duc la accidente mortale”, a declarat Ileana Bodea, șefa SSM din ITM Valea Jiului. Campania inspectorilor de muncă se axează pe cei care muncesc la înălțime, sau pe cei care sapă șanțuri în construcții. Din păcate, chiar dacă știu care sunt riscurile, muncitorii par să le ignore constant, iar asta se observă la un simplu control de rutină. „Majoritatea firmelor care au astfel de lucrări au fost găsite cu deficiențe, cu schele necorespunzătoare, cu lucru pe acoperiș, fără centura de siguranță, în șanțuri, la săpături, fără susținere de maluri. Ceea ce este important să înțeleagă angajatorii, care s-au supărat foarte tare, este că aceștia nu trebuie să considere că, dacă le-au dat echipament de protecție și dacă au undeva depozitate sistemele de susținere a malurilor, nu mai au nicio responsabilitate. Angajatorii trebuie să înțeleagă că responsabilitatea lor este să coordoneze activitatea de șantier și să se asigure că lucrătorii și respectă aceste mîăsuri, folosesc echipamentele de protecție”, a mai spus șefa Serviciului de Sănătate și Securitate în Muncă din Petroșani. Inspectorii de muncă spun că inconștiența lucrătorilor din șantiere este fără margini, uneori, iar asta se întâmplă în condițiile în care construcțiile sunt pe primul loc în ceea ce privește accidentele mortale de muncă.
Campania ITM este în plină desfășurare și angajatorii sunt avertizați să își ia măsurile de siguranță.
Actualitate
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.
“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.
Actualitate
Eduard Mija, noul director al CEVJ
Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
-
Actualitatecu o zi in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 2 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu o zi in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Parcarea din zona Cora devine cu plată
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune