Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Continuă investițiile în comuna Băița

Publicat

pe

Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Sălişte şi Trestia.

Locuri frumoase și interesante

Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. Pe raza acestei comune din județul Hunedoara există o rezervație naturală, „Calcarele din dealul Măgura”, care se întinde pe o suprafață de 120 de hectare, dar și o biserică din lemn, monument istoric, fiind vorba despre lăcașul de cult ortodox „Buna Vestiredin Hărțăgani. Mai sunt aici și alte lăcașe de cult ortodox ce merită a fi vizitate măcar pentru frumsețea lor, fiind vorba despre cele din Băița, Ormindea, Peștera și Trestia. Totodată, în localitatea de reședință mai există o mănăstire, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, dar și o interesantă biserică romano – catolică, cunoscută, mai ales, pentru vechiul său ceas, care are peste 200 de ani. De asemenea, comuna are o echipă de fotbal, Șoimul Băița, una dintre protagonistele Ligii a IV-a Hunedoara, dar și una dintre cele mai moderne școli din județ.

Peste două milioane de lei prin PNRR

Și comuna Băița, ca mai toate localitățile zărăndene, a fost un important centru minier, însă acele vremuri au apus, iar acum se desfășoară diferite alte activități. Astfel, administrația publică local continuă implementarea proiectelor utile pentru întreaga comunitate. Mai exact, edilii din Băiţa au reuşit să câştige finanţări în valoare de peste două milioane de lei pentru reabilitarea unor cămine culturale și unități de învățământ din satele aparţinătoare. „Fondurile provin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și acestea vor fi folosite pentru renovarea energetică moderată a căminelor culturale Trestia, Săliște și Fizeș, precum și a școlii primare din ultimul sat menționat. Aceste proiectele prevăd executarea de lucrări şi reparaţii la acoperişuri şi la faţadele clădirilor, aici fiind vorba și de izolarea termică și înlocuirea tâmplăriei existent, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, reabilitarea sau, după caz, modernizarea instalaţiilor electrice, inclusiv cu corpuri de iluminat economice, de tip LED, precum și reabilitarea instalațiilor de distribuire a căldurii și a apei calde”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.

Pentru comunitate

În comuna hunedoreană Băița nu sunt uitate nici aspectele sociale din viața de zi, indiferent de natura acestora. „Ne place sau nu, trebuie să atingem și subiecte mai puțin plăcute. În cazul nostru este vorba despre capele. Normal că ne dorim ca acestea să fie cât mai puțin utilizate, dar acesta este cursul vieții. În plus, capelele, în perioada în care trăim, reprezintă o necesitate. Astfel, luna trecută au fost terminate lucrările la capela din satul aparținător Trestia. Aceasta se adaugă celor deja date în folosință la Băița, Căinelu de Sus, Crăciunești, Fizeș Lunca și Ormindea, iar în prezent se lucrează și la cea din satul aparținător Hărțăgani, lucrările urmând a fi finalizate în curând. Pe de altă parte, însă, am avut parte și de numeroase evenimente fericite în ultima perioadă, precum «Cupa Prieteniei» la minifotbal pentru old-boys, la care au luat parte cinci echipe din patru județe, competiția fiind câștigată, spre bucuria noastră, de cei de la Șoimul Băița. De asemenea, la începutul acestei luni am organizat, din nou, “Serbările comunei Băița”, un eveniment cu un program variat, pentru toate gusturile, care a avut o mare priză la public. Și, nu în ultimul rând, vreau să amintesc și faptul că recent, mai exact pe 8 iulie, am organizat și o acțiune de colectare a deșeurilor electrocasnice”, a spus primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș.

Actualitate

Tinerii devin gardienii naturii în Tabăra Junior Ranger 2025, organizată în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

La Centrul de vizitare Nucșoara al Administrației Parcului Național Retezat (APNR) se desfășoară, în această săptămână, Tabăra Junior Ranger 2025, un eveniment educativ dedicat celor mai tineri iubitori ai naturii. Inițiativa face parte din proiectul aniversar „90 de ani de Retezat: Junior Ranger în acțiune”, organizat de APNR în parteneriat cu Asociația Rangerilor din România, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România, prin programul Spații Verzi.

Pe parcursul a cinci zile, 15 tineri din comunitățile limitrofe Parcului Național Retezat, alături de 2 voluntari Junior Ranger din generația 2023, vor participa la activități ghidate de 3 rangeri ai APNR, care le vor transmite cunoștințe esențiale despre conservarea naturii, biodiversitate și responsabilitate ecologică.

Programul taberei este unul divers și interactiv, incluzând ateliere tematice, drumeții montane, sesiuni de monitorizare a faunei și florei, exerciții de lucru în echipă și activități creative, toate gândite pentru a forma viitorii ambasadori ai ariilor protejate din România.

Unul dintre momentele-cheie ale taberei va fi înființarea Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat, una dintre primele structuri de acest tip din țară, menită să promoveze implicarea activă a tinerilor în gestionarea și protejarea patrimoniului natural. Inițiativa se aliniază cu principiile programului EUROPARC Junior Ranger, cu Youth Manifesto și cu standardele europene privind participarea tinerilor în conservarea naturii.

Tabăra Junior Ranger 2025 este mai mult decât o lecție în aer liber – este un pas important spre formarea unei generații responsabile, atașate valorilor naturii și pregătite să contribuie la protejarea unora dintre cele mai valoroase ecosisteme din Europa.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Primăria Hunedoara anunță acțiune de dezinsecție între 1 și 4 iulie: Se vor pulveriza substanțe contra țânțarilor

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 1–4 iulie 2025, Primăria Municipiului Hunedoara, în colaborare cu societatea DD CHIM, va desfășura o amplă acțiune de combatere a țânțarilor pe raza localității. Intervenția se va realiza seara, după ora 22:00, cu ajutorul echipamentelor speciale de pulverizare.

Pentru această acțiune va fi folosită substanța Cymina Ultra, un produs omologat de Ministerul Sănătății și inclus în Registrul Național al Produselor Biocide, avizat pentru utilizare în profilaxia sanitar-umană.

Reprezentanții administrației locale recomandă persoanelor cu afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și părinților cu copii mici, să evite prezența în zonele aflate în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizare.

Data exactă a intervenției va fi stabilită în funcție de condițiile meteorologice din intervalul 1–4 iulie. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată.

Autoritățile locale subliniază importanța acestei măsuri pentru protejarea sănătății publice și reducerea riscului de transmitere a bolilor cauzate de înțepăturile de insecte.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deva: Puncte de distribuire a apei potabile și asistență medicală, deschise în caz de caniculă

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva a amenajat două puncte de distribuire a apei potabile îmbuteliate, dotate cu aer condiționat, pentru a sprijini populația în perioadele de caniculă extremă. Măsura vine ca răspuns la disconfortul termic crescut, vizând protejarea sănătății cetățenilor.

Punctele de ajutor sunt amplasate în zonele intens circulate: unul pe Bulevardul Decebal, la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu (în apropierea Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire”), iar celălalt pe Bulevardul 22 Decembrie, la intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu (zona Direcției de Sănătate Publică Hunedoara).

Pe lângă distribuirea gratuită a apei, în aceste locații va fi disponibil și primul ajutor, oferit de asistente medicale din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

Important de menționat este faptul că aceste puncte vor deveni operaționale doar în momentul în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara va emite avertizare de COD PORTOCALIU de caniculă.

Prin această inițiativă, autoritățile locale încearcă să diminueze riscurile asociate valurilor de căldură și să ofere sprijin concret comunității în zilele toride.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate