Connect with us
Data: 01/03/2025
.

Ultima ora

Copil de 13 ani, mușcat de șarpe în fața blocului în care locuiește în Deva. Spitalul de Urgență are stocul necesar de ser antiviperin

Publicat

pe

Un copil în vârstă de 13 ani a fost mușcat de un șarpe, chiar în fața blocului în care locuiește în Deva, în cartierul Progresul. Băiatul se afla la joacă împreună cu alți copii și, la un moment dat, a apărut, pe aleea unde se aflau micuții, un șarpe. Se pare că băiatul ar fi vrut să îl atingă și atunci a fost mușcat de reptilă. Copilul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde i-a fost administrat ser antiviperin, iar după aproximativ o oră, acest a fost transportat cu o ambulanță la un spital din Timișoara. Starea de sănătate a micuțului este relativ bună, însă mâna de care a fost mușcat de șarpe se umflase foarte tare și se învinețise pe un deget.

 

„Pacientul, în vârstă de 13 ani, s-a prezentat la UPU în jurul orei 22.30. Având în vedere simptomele, se presupune că a fost mușcat de viperă de un deget, i s-a administrat ser antiviperin și a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii <Louis Țurcanu> din Timișoara. Este foarte important ca hunedorenii să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de prevenire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură. Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență”, a declarat Delia Băda, manager al SJU Deva.

Spitalul, dotat cu ser antiviperin

Având în vedere atenționarea cu privire la prezența pe teritoriul judeţului Hunedoara a viperei comune, care deţine un puternic venin, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, informează populația că unitatea are în dotare ser antiviperin pentru a interveni de urgență.

În cazul unei mușcături de viperă, pacientul trebuie transportat de urgență la spital pentru administrarea serului antiviperin. Efectele unei mușcături de șarpe veninos variază în funcție de vârstă, condiția fizică și starea de sănătate a victimei.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.

„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația.  Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Sursa foto: DRDP Timișoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate