Actualitate
Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova
„Ministrul Apărării” se întoarce acasă
Fostul căpitan al echipei din Bănie îşi va dormi somnul de veci în oraşul unde a cunoscut gloria fotbalistică-
Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu, decedat marţi, la vârsta de 62 de ani, va fi înhumat la Craiova, a anunţat site-ul oficial al echipei Universitatea Craiova, sub culorile căreia a evoluat în cea mai mare parte a carierei. Decizia a fost luată de soţia sa, împreună cu patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu.
Universitatea suportă cheltuielile
Clubul din Bănie a emis un comunicat în care pe lângă exprimarea regretului dispariţiei marelui sportiv speră să obţină o aprobare de la Primăria Craiova pentru un loc de veci. „Adrian Mititelu împreună cu Mariana Ştefănescu, soţia fostului Căpitan, au luat decizia să îl înhumeze pe Costică Ştefănescu la Craiova. În acest sens, Clubul de Fotbal Universitatea Craiova va face toate diligenţele la Primăria Craiova pentru a obţine un loc de veci în Cimitirul Ungureni. Funeraliile vor fi suportate de către Universitatea Craiova”, se arată în comunicatul clubului oltean. Toţi cei care deplâng trecerea în nefiinţă a marelui fotbalist sunt aşteptaţi la sediul Clubului de Fotbal Universitatea Craiova, din strada Sfântul Dumitru, nr.1, unde pot aprinde o lumânare pentru sufletul Căpitanului, mai precizează clubul.
Plâns de fostele echipe
Şi cealaltă echipă din Bănie, CS Universitatea Craiova, a anunţat că toţi cei care doresc să aprindă o lumânare şi să depună o floare în memoria lui Costică Ştefănescu o pot face la stadionul „Ion Oblemenco”, începând de miercuri, de la ora 11:00. Cluburile Steaua Bucureşti, la care Costică Ştefănescu şi-a început cariera de fotbalist, şi FC Braşov, la care şi-a încheiat-o, au transmis şi ele condoleanţe după decesul fostului jucător al Craiovei Maxima. „FC Steaua Bucureşti îşi exprimă regretul pentru dispariţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc, Costică Ştefănescu. Clubul nostru este alături de familia celui care a debutat in fotbalul mare la Steaua şi îi transmite sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în comunicatul clubului Steaua, care trece în revistă cariera prodigioasă a lui Ştefănescu. Şi FC Rapid Bucureşti s-a alăturat acestor echipe, exprimându-şi regretul „pentru dispariţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc”.
Suferea de o boală incurabilă
Costică Ştefănescu a murit marţi, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar, au precizat oficiali ai Poliţiei Capitalei. Fostul căpitan al echipei Universitatea Craiova avea 62 de ani şi suferea de o boală incurabilă, fiind internat de mai mult timp la Spitalul Militar.
Agerpres
Actualitate
Judecătorii ce vor face parte din BEJ Hunedoara, desemnați marți

Cei trei judecători care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Hunedoara, la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai, vor fi desemnați marți, 25 februarie 2025, în urma unei trageri la sorți, în ședință publică, la Tribunalul Hunedoara.
“În data de 25 februarie 2025, ora 08:00, va avea loc ședința publică pentru desemnarea, prin tragere la sorți, direct pe funcții, a celor trei judecători care vor face parte din biroul electoral județean. Ședința se va desfășura la sediul Tribunalului Hunedoara, situat în Deva, Calea Zarandului, nr.73, județul Hunedoara – Sala de judecată nr. 203 (parter)”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Reamintim faptul că, primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Startul campaniei electorale se va da în data de 4 aprilie 2025.
Actualitate
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață

Marinela Bîlcan, fost consilier local din orașul Petrila, a încetat din viață, sâmbătă. Femeii i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin din Petrila. În ciuda tuturor eforturilor echipajului medical ajuns la fața locului, aceasta nu a mai putut fi salvată.
Marinela Bîlcan era economist la E. M. Lonea, în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, și a fost consilier local la Petrila în perioada 2008 -2012.
Mesaj de condoleanțe transmis de Filiala Județeană PNL Hunedoara
Filiala Județeană PNL Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe.
“Cu profundă tristețe, Partidul Național Liberal – Filiala Hunedoara regretă plecarea prematură dintre noi a doamnei Marinela Bilcan, fost consilier local în Petrila, un om deosebit, implicat și respectat în comunitate.Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”.
Sursa foto: PNL Hunedoara/Facebook
Actualitate
Corvinul, neînvinsă în amicalele de iarnă

Corvinul Hunedoara a jucat cel de-al șaselea și ultimul meci de pregătire din această iarnă. Adversarii hunedorenilor din meciul disputat pe terenul sintetic de la stadionul „Cetate” din Deva au fost liderii din seria 10 a Ligii 3, SCM Zalău, echipă ca și calificată în play-off.
Au bătut și Zalăul
Până la meciul cu trupa din Zalău, băieții antrenați de Florin Maxim au învins cu 2-0 la Simeria pe ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), cu 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off), cu 1-0 pe Farul U19 (care a jucat în Europa Youth League) și 3-1 pe Progresul Spartac (locul 2 în seria 4, aproape în play-off) și au remizat, scor 3-3, cu LPS Clinceni (locul 9 în seria 4, fără șanse de play-off), ultimele trei meciuri jucându-se în cantonamentul pe care Corvinul l-a efectuat la Mogoșoaia. În jocul cu liderul din seria 10, Corvinul a controlat clar prima parte, dar portarul celor de la Zalău s-a opus la șuturile lui Gîrbiță, Câmpan și Albino, iar execuția lui Lehaire a ocolit spațiul porții. Mitanul secund a început mai bine pentru divizionara terță, dar Ungureanu i-a blocat pe Meșter și Zaharia. Corvinul a replicat prin Gîrbiță și Pîrvulescu, blocați de portarul advers. Scorul avrea să fie deschis în minutul 75, de către Hergheligiu, care a transformat un penalty scos de Albino. Până la final portarul hunedoarei a reținut o minge trimisă de Nikolic și, astfel, Corvinul câștigă cu 1-0.
Bilanț pozitiv
Astfel, Corvinul a câștigat cinci din cele șase jocuri amicale disputate, având un golaveraj de 12-4. În meciul cu Zalăul, pentru Corvinul au jucat Blaga (46, Ungureanu) – Albino (83, Cioază), Pop (46, Loughrey), Manolache (85, Predică), Velisar (73, Maria) – Bradu (73, Ackovski), Zanc (46, Grigore), Lehaire (73, Pop), Neacşa (65, Pîrvulescu), Gîrbiţă (80, Apur) – Câmpan (60, Hergheligiu), în vreme ce Cărăuș, Lică și Vladic nu au fost folosiți din motive medicale. Reamintim că hunedorenii ar fi trebuit să joace în etapa a XVIII-a din Liga 2, prima din acest an, pe terenul celor de la CS Mioveni, dar argeșenii au fost excluși din competiție. În atare condiții, hunedorenii vor juca primul meci din acest sezon duminică, 2 martie, la o oră ce urmează a fi stabilită, pe teren propriu, cu FCU Craiova. Și chiar dacă nu au jucat în această rundă, una în care a mai stat și CSM Reșița, și adversarii cărășenilor, cei de la Viitorul Târgu Jiu, fiind excluși din campionat, hunedorenii rămân pe poziția a opta, la un singur punct de locul al șaselea, ultimul care duce în play-off.
Nu renunță la play-off
După meciul cu SCM Zalău, antrenorul principal al celor de la Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi. Tehnicianul de pe Cerna a spus că regretă că echipa sa nu a evoluat în prima etapă din 2025 și își dorește ca jucătorii săi să fie sănătoși până la meciul cu FCU Craiova, care trebuie neapărat câștigat pentru ca hunedorenii să își atingă obiectivul propus, cel de accedere în play-off, chiar dacă nu au drept de promovare în primul eșalon. „În primul rând, sunt mulţumit că nu au mai apărut şi alte accidentări, pentru că înaintea meciului au acuzat probleme medicale Cărăruş, Lică şi Vladic. Mi-a fost teamă pentru că, de la revenirea din cantonament, ne-am antrenat doar pe suprafaţă sintetică şi au început să apară dureri de tendoane, articulaţii sau spate. Referindu-ne strict la joc, am întâlnit o echipă agresivă, care joacă într-o formulă 4-4-2, care e folosită şi de următorul nostru adversar din campionat. Aşa că ne-a prins bine acest test, am avut momente bune de joc, am început bine construcţia, am căutat linişte la acest capitol, am dus multe mingi în faţa porţii, dar încă ne lipseşte un gol din acţiune. Per ansamblu însă, sunt mulţumit! În startul celei de-a doua reprize au avut şi adversarii noştri câteva ocazii bune. Mă bucură intervenţiile lui Ungureanu, îi dau încredere şi îmi dau şi mie încredere că am ales să ne bazăm pe serviciile lui. Şi Blaga are siguranţă, a comunicat bine, a plecat bine construcţia de la el. Îl mai avem şi pe Mutuligă, care e în creştere. Stăm bine la acest capitol al portarilor. Acum nu le rămâne decât să se antreneze la fel de bine şi să fie la fel de inspiraţi. Pe de altă parte, mi-aş fi dorit şi eu să jucăm un meci oficial în acest week-end, dar am mai spus-o, aceasta e situaţia actuală, nu avem ce face. Rămâne să ne păstrăm sănătoşi până la primul joc, cu Craiova, pentru că avem nevoie de victorie, sub orice formă, cu orice mijloace. Chiar îmi doresc să vină cât mai multă lume la meci. Înţeleg că va fi duminica, sperăm să fie şi temperatura mai prietenoasă şi să încercăm, împreună, să ţinem punctele acasă şi speranţele vii pentru clasarea în primele şase”, a spus Florin Maxim, conform site-ului oficial al celor de la Corvinul.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare pentru turiști: Drumețiile în Parcul Național Retezat, mai dificile iarna
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 21 de ore in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus