Connect with us
Data: 19/04/2024
.

Actualitate

COVID-19, în judeţul Hunedoara: Carantina – ridicată la Brad şi Simeria. 37 de localităţi au rămas în scenariul roşu

Publicat

pe

Un număr de 37 de localități din județul Hunedoara, cu una mai puţine comparativ cu ziua anterioară, înregistrează, o rată de infectare mai mare de trei cazuri la mie și se află în scenariul roșu, conform situației prezentată de Direcția de Sănătate Publică (DSP), actualizată în fiecare zi. Oraşele Petrila şi Geoagiu nu mai figurează pe „lista roşie”, după ce în aceste două localităţi incidenţa cazurilor de coronavirus a scăzut, în ultimele zile, sub pragul de trei la mia de locuitori. Pe de altă parte, carantina va fi ridicată, începând de marţi, 13 aprilie, în municipiul Brad şi în oraşul Simeria.

Şase municipii şi trei oraşe din judeţul Hunedoara se află în scenariul roşu cu o rată a infecţiilor cu coronavirus mai mare de trei la mia de locuitori. Este vorba despre municipiile Deva, Brad, Orăştie, Hunedoara, Vulcan şi Petroşani. Oraşele rămase în „zona roşie” sunt Călan, Simeria şi Haţeg. Petrila şi Geoagiu au ieşit din scenariul roşu, la sfârşitul săptămânii trecute -Petrila de sâmbătă, 10 aprilie, iar Geoagiu de a doua zi, respectiv duminică, 11 aprilie. Şi asta, după ce numărul cazurilor de COVID-19 s-a diminuat, cele două localităţi înregistrând o incidenţă sub trei la mie.

Municipiul Deva, cu o incidenţă aproape de şase la mie, dar mai mică faţă de duminică

Municipiul Deva are o incidenţă de aproape şase la mia de locuitori, dar puţin mai mică faţă de ziua anterioară, respectiv duminică, 11 aprilie. Reşedinţa de judeţ înregistrează astăzi, 12 aprilie, o rată a infecţiilor de 5,87 la mie, cu 403 cazuri confirmate în ultimele două săptămâni, faţă de 5,94 la mie – cât avea cu o zi în urmă.

Municipiul Brad figurează cu o incidenţă de 5,69 la mie – 87 de cazuri depistate în ultimele două săptămâni. Municipiul Orăştie înregistrează o rată de infectare de 4,79 la mie – 104 de cazuri, în ultimele 14 zile. Municipiul Hunedoara are o incidenţă de 3,94 la mie -279 cazuri, în ultimele două săptămâni, rata infecţiilor în municipiul Vulcan este, astăzi, 3,64 la mie -99 cazuri, în ultimele 14 zile, municipiul Petroşani are o incidenţă de 3,61 la mie – 146 cazuri, în ultimele două săptămâni. Oraşele rămase în scenariul roşu: Călan, cu o rată de infectare de 5,14 la mie – 66 de cazuri, în ultimele 14 zile, Haţeg 5,04 la mie -53 de cazuri şi Simeria 4,94 la mie -67 de cazuri, în ultimele două săptămâni.

Brad şi Simeria ies din carantină

Pe de altă parte, carantina se ridică, începând de mâine, 13 aprilie, în municipiul Brad şi în oraşul Simeria. „Conform ultimelor discuții cu Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Județului Hunedoara, în oraşul Simeria va înceta măsura carantinării zonale începând cu ziua de marți 13 aprilie 2021 ora 08:00. Începând de marți 13 aprilie 2021, ora 08:00 revenim la măsurile generale impuse de starea de alertă instituită la nivel național”, a informat, în această după-amiază, Iulius Bedea, primarul oraşului Simeria. Şi Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, a anunţat că, din informaţiile cunoscute, nu s-a făcut propunerea de prelungire a carantinei pentru zona Brad, făcând, din nou, un apel la locuitori să respecte măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Reamintim faptul că, Simeria şi Brad au intrat în carantină în urmă cu trei săptămâni. Măsura a fost instituită în cele două localităţi pe data de 23 martie, după ce, la momentul respectiv, ambele aşezări urbane înregistrau o incidenţă de peste şase la mie. Carantina a fost instituită, în prima fază, pentru o perioadă de 14 zile, ulterior fiind prelungită cu încă o săptămână, până pe 13 aprilie.

Advertisement

În carantină s-au mai aflat Petroşani, unde această măsura a fost ridicată pe data de 6 aprilie, şi Orăştie care a ieşit din această stare duminică, 11 aprilie.

Advertisement

Actualitate

Hunedorean cercetat pentru pornografie infantilă și racolarea minorilor în scopuri sexuale

Publicat

pe

Redactat de

Hunedorean cercetat pentru pornografie infantilă și racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă și racolarea minorilor în scopuri sexuale.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – aprilie 2024, acesta ar fi procurat și stocat, în dispozitivele sale electronice (telefon și calculator), materiale pornografice, care înfățișau minori, în ipostaze sexuale explicite.

De asemenea, în luna decembrie 2023, profitând de vârsta unei persoane vătămate minore (15 ani), bărbatul i-ar fi solicitat, prin intermediul unor conversații purtate pe o aplicație online, să se întâlnească pentru a întreține acte sexuale.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate, de la locuința bărbatului, sisteme de stocare a datelor informatice, precum şi alte mijloace de probă”, arată IPJ Hunedoara.

La data de 18 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Advertisement

La data de 19 aprilie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai arată IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Iarna s-a reîntors în zonele montane

Publicat

pe

Redactat de

Zonele montane au fost acoperite de un strat subțire de zăpadă, chiar și în mijlocul lunii aprilie. Drumarii au fost nevoiți să intervină în județele Hunedoara și Vâlcea, unde zăpada a acoperit DN 7A.

Imaginile postate de drumari arată DN 7A, la limita dintre județele Hunedoara și Vâlcea, acoperit de un veșmânt alb, însă zăpada este mai mult o amintire a iernii decât o prezență masivă.

Chiar și în fața acestui strat subțire, drumarii au intervenit pentru a asigura circulația în siguranță, conștienți fiind de imprevizibilitatea condițiilor meteo montane.

De altfel, și în masivele montane din județ s-a așternut un strat subțire de zăpadă.

FOTO: DRDP Timișoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Pași pentru modernizarea Parcului Central din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Central din municipiul Hunedoara urmează a intra într-un amplu proiect de reabilitare.

În acest moment proiectul tehnic este finalizat și se află în analiza celor de la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest. După ce documentația va fi gata, se va depune o cerere de finanțare pentru acest proiect.

”Una dintre cele mai frecvente întrebări adresate de persoanele care urmăresc această pagină, în ultimii doi-trei ani, este: „De ce nu faceţi ceva şi cu Parcul Central?”. Facem! Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 415/2022 a fost aprobată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie. Proiectul tehnic este gata şi se află acum în analiza Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (instituţia căreia ne vom adresa pentru obţinerea finanţării). De îndată ce toată documentaţia necesară va fi gata, vom depune o cerere de finanţare a proiectului. Astăzi, cu ajutorul unor randări grafice, putem prezenta viziunea Primăriei municipiului Hunedoara despre felul în care va trebui să arate Parcul Central, după finalizarea lucrărilor”, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate