
„Habemus Papam!” pentru săraci
Etnicii romano-catolici din Valea Jiului cred că Biserica se va întoarce spre săraci odată cu alegerea noului Papă.
Cel de-al 266-lea Suveran Pontif este un om simplu care toată viaţa s-a dedicat săracilor, iar numele ales, Francisc I, este cel ce va apăra natura, deci creaţia Lui Dumnezeu.
Francisc I al sărmanilor
Credincioşii din Valea Jiului îşi pun mari speranţe în noul ales al Bisericii, pe care îl văd ca pe un om ce se va îndrepta spre săraci şi îl numesc chiar ciudat. „Actualul papă Francisc este un tip foarte interesant şi ciudat într-un fel. Interesant a fost în 1968 când a intrat în rândul iezuiţilor, aceia care, în afara acelor voturi, au încăaparte un vot pentru Sfântul Scaun”, a precizat Ianos Szasz, capelan papal, paroh al Bisericii Romano-catolice Sfânta Varvara Petroşani.
Papa Francisc I trăit o viaţă simplă, dedicată săracilor şi acesta e acum mesajul pe care îl percep credincioşii. Ei speră că Biserica îşi întoarce acum privirea spre cei nevoiaşi, mai mult ca oricând. „Când a fost numit episcop, nu s-a mutat în Palatul episcopal, ci a rămas într-un apartament unde a locuit până acum. Putem spune căşi mâncarea şi-o pregătea el, deci a trăit o viaţă foarte simplă, fără palate. Deci e un semn pentru lumea creştină, viaţa ce a trăit-o până acum”, a adăugat preotul Ianos Szasz.
Noul Papă, Francis I este primul care poartă acest nume ce ne duce cu gândul spre oamenii săraci şi faţă de natură. „Papa de la Roma vine acum cu acest semnal, dragostea faţă de natură. Acum când atâtea pericole sunt. Papa Francisc ne aduce acest semnal că natura e creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să avem grijă de ea. El îi slujea mult pe cei săraci din Argentina, iar slujirea celor nevoiaşi este menirea bisericii. E un semn foarte important”, a mai spus preotul din Petroşani.
Comunitatea catolică este de părere că s-a împlinit o minune şi Duhul Sfânt nu a ţinut cont decât de voinţa lui Dumnezeu.