
Instanţa de la Tribunalul Hunedoara i-a menţinut, ieri, bărbatului măsura arestării preventive
Ştefan Căldăraş, bărbatul de 59 de ani, bănuit că, la începutul lunii august 2012, a ucis un om al străzii, al cărui corp neînsufleţit a fost descoperit pe terasa fostului restaurant „Cuibul Veseliei” din Deva, a cerut iar să fie scos din arest, ieri, la Tribunalul Hunedoara, unde a avut loc un nou termen în procesul în care acesta este judecat.
Bărbatul le-a solicitat judecătorilor să-i înlocuiască măsura de arestare preventivă, însă cererea i-a fost respinsă, din nou, de magistraţi, prin urmare, acesta nu va fi eliberat momentan. Tot ieri, instanţa a hotărât ca următorul termen de judecată în acest proces să aibă loc luna viitoare, în 13 februarie, în vederea continuării administrării probaţiunii, potrivit lui Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Nu a recunoscut crima
Reamintim că, Ştefan Căldăraş a ajuns în spatele gratiilor în 18 septembrie anul trecut, la mai bine de o lună de la consumarea crimei de pe terasa fostului restaurant „Cuibul veseliei” din Deva. Şi asta pentru că anchetatorii nu au avut suficiente probe împotriva sa pentru a-l aresta, lăsându-l, până atunci, în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea. Rezultatul expertizei ADN l-a indicat, însă, drept autor al uciderii, iar judecătorii au dispus arestarea sa. Bărbatul pe care acesta este acuzat că l-ar fi omorât, Cornel Raica, de 73 de ani, era din localitatea Almaşu Mare, judeţul Alba, dar, în ultimii ani, îşi făcea veacul prin cartierul Gojdu din Deva, unde a şi fost găsit mort, în dimineaţa zilei de 2 august 2012. Omul era desfigurat de la atâtea lovituri primite, iar leziunile erau prezente aproape pe tot corpul său, în special la nivelul capului.
Ştefan Căldăraş nu a recunoscut niciodată omorul de care este acuzat.