Connect with us
Data: 19/05/2024
.

Deva

CSM Deva pierde, nedrept, meciul cu CFR Timișoara din Liga 1 de futsal

Publicat

pe

Echipa de futsal CSM Deva a revenit în fața propriilor suporteri după câștigarea Cupei României. Trupa lui Roger Augusto a întâlnit, în etapa a IV-a din play-off, prima din retur, pe CFR Timișoara, formația pe care o învinsese, cu 5-0, pe terenul acesteia, în finala Cupei.

Portarul, cel mai bun om al oaspeților

Jocul din campionat avea, însă, alte conotații, cele două echipe luptând pentru poziția a doua în clasament, cea care duce în finala campionatului, acolo unde s-a calificat, deja, United Galați, după victoria, cu 2-1, de pe terenul celor de la FK Odorhei, ultima clasată din play-off și ieșită din calculele pentru titlu. Înaintea meciului de la Deva, desfășurat în fața unei săli arhipline, CFR avea 49 de puncte, iar CSM 48. Devenii au fost, în permanență, la cârma jocului, ratând o sumedenie de ocazii, portarul celor de la Timișoara, Daniel Gurin, un cvasidebutant de doar 17 ani, făcând minuni între buturi. La pauză a fost 0-0, iar repriza a doua a continuat în același scenariu, Gurin scoțând tot. Portarul Timișoarei a trebuit să se recunoască învins abia în minutul 37, când nu a mai avut ce face la reluarea lui Savio după un corner executat de Ricardinho, iar Deva conducea cu 1-0. Bucuria a fost, însă, una efemeră, întrucât, imediat după gol, timișorenii au scos portarul și, în minutul următor, au egalat prin Ilaș, după o fază prelungită de atac. Mai mult, în penultimul minut de joc cei de la CFR punctează, pe contraatac, prin Toader, și se impun cu 2-1.

Șanse minime de finală

După această înfrângere nedreaptă, cei de la CSM Deva păstrează șanse minime de a termina pe poziția secundă, în condițiile în care Timișoara are patru puncte avans înaintea ultimelor două etape rămase de disputat. Practic, CSM Deva are nevoie de victorii în ambele meciuri pe care le mai are de jucat, cu Odorheiul, etapa viitoare, acasă, și cu Galațiul, în ultima rundă, în deplasare, iar Timișoara să obțină doar un punct din confruntările cu echipa de la Dunăre, pe teren propriu, și afară, la cei Harghita.

Advertisement

Actualitate

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Deva și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune desfășurată astăzi, la Deva și Hunedoara.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural “Drăgan Muntean”, iar la Hunedoara, în foaierul Casei de Cultură din municipiu.

La această bursă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a contactat un număr de 176 de angajatori în vederea participării şi au participat efectiv un număr de 83 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 1.158 de posturi, dintre care 772 la Deva, iar 386 la Hunedoara. Dintre cei 1.723 de hunedoreni participanţi la bursă, 1.002 au fost la Deva, iar 721 la Hunedoara.

Au fost selectate 595 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 176 de persoane, situaţia angajărilor prezentându-se astfel:

Advertisement
Localitate Persoane încadrate pe loc
Deva 98
Hunedoara 78

 

Agenția va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.

În același timp, a avut loc și Târgul de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră, iar reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva au fost prezenți la eveniment astfel că cei care au participat la bursă au putut vedea, pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, și un planor, fiind efectuat, totodată, și un zbor demonstrativ de survolare a zonei.

Reamintim că, o acțiune similară a avut loc ieri la Simeria, iar cu o zi înainte la Petroșani.

“Am început evenimentele dedicate Bursei Generale a Locurilor de Muncă în 15 mai la Petroșani, în 16 mai la Simeria și astăzi 17 mai la Deva și Hunedoara! Echipa AJOFM Hunedoara a contactat, în total, 281 agenți economici pentru a participa la evenimentele noastre, au răspuns prezent 139 agenți economici în cele patru locații cu o ofertă totală de 1.941 locuri de muncă vacante! Au participat la evenimentele din cele patru locații un număr de 2.633 persoane, au fost selectate 840 persoane și au fost încadrate pe loc un număr de 259 persoane! Mulțumim tuturor pentru prezență, implicare și buna colaborare. Mulțumim partenerilor noștri, Inspectoratul Școlar Judetean Hunedoara, doamnei Maria Ștefanie pentru implicare, cât și reprezentanților CJRAE Hunedoara, domnului Ilieș Gabriel Concomitent cu bursa generală a avut loc și Târgul de oferte educaționale, la eveniment participând liceele din județul nostru, precum și universități de prestigiu atât din județ, cât și din județele învecinate! Mulțumim tuturor oficialităților care au participat la eveniment! Mulțumesc colegilor din echipa AJOFM pentru efortul depus!”, a transmis Georgeta Angelica Tomuța, director executiv la AJOFM Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Angajații APM Hunedoara continuă protestul. Activitatea cu publicul – suspendată timp de două ore

Publicat

pe

Redactat de

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara continuă protestul declanșat joi, 16 mai, pe fondul nemulțumirilor salariale. Programul cu publicul va fi suspendat timp de două ore zilnic, informează reprezentanții instituției.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara anunţă continuarea protestelor până la soluţionarea revendicărilor. Ca urmare, pe perioada protestelor, zilnic, între orele 10:00 -12:00, activitatea de relaţii cu publicul va fi suspendată”, se arată într-un comunicat al APM Hunedoara.

Sursa foto: APM Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Festivalul „Folk la Cetate”, la ediția a treia. Recitaluri cu Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și alți îndrăgiți artiști, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Festivalul „Folk la Cetate” își continuă povestea și în 2024. O nouă ediție, a treia, a acestui îndrăgit eveniment, va avea loc la Deva, în data de 2 iunie, începând cu ora 18:00, în Piața Unirii din centrul istoric al municipiului.

 

Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și alți îndrăgiți artiști de muzică folk vor urca pe scenă în recitaluri. „Așa cum v-am obișnuit de la edițiile anterioare, festivalul de folk de la Deva aduce anual cele mai „grele” nume ale folkului autohton, iar ediția din acest an nu putea să facă excepție. Vor fi prezenți pentru dumneavoastră, cu recitaluri: Vasile Șeicaru & Nicolae Matei, Ducu Bertzi, Constantin Neculae, Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș, Marius Bațu, Cosmin Vaman & Alexandra Andrei”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Evenimentul va fi prezentat de colega noastră, Ioana Popescu.

Organizat prima dată în 2022

Festivalul „Folk la Cetate” este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

Advertisement

Prima ediție a festivalului a avut loc în 2022 și a fost un real succes. Și ediția a doua, din 2023, a reunit numeroși iubitori ai acestui gen muzical, folkiști de renume impresionând publicul prezent.

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate