
Handbal feminin, junioare II
Echipa pregătită de Cristina Lasconi a luat un avans de două puncte faţă de CSŞ Petroşani
Al treilea turneu din seria G a campionatului naţional de handbal feminin, junioare II a fost perfect pentru CSŞ Hunedoara II care s-a impus în toate cele 4 partide jucate în sala de sport a Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din oraşul de pe Cerna. Fetele antrenate de Cristina Lasconi conduc ierarhia înaintea ultimelor două turnee, având două puncte mai mult faţă de rivala CSŞ Petroşani.

Hunedorencele s-au impus în derby-ul orgoliilor cu cu rivala din Valea Jiului, dar oaspetele au acuzat jocul dur al trupei de pe Cerna. Atuul principal al liderului a fost jocul interului Anca Onicaş, handbalistă ce evolueazăşi pentru CNE Râmnicu Vâlcea, în Divizia A.
Victorioase în teren, înfrânte la „masa verde”
Gazda celui de-al treilea turneu din seria G a campionatului naţional de handbal feminin, junioare II, a fost CSŞ Hunedoara I, echipă pregătită de Ioan Feier şi Paraschiva Bălici. Aceasta a obţinut trei victorii, împotriva lui CSŞ Sibiu, SCM Deva şi CSŞ Petroşani, fiind învinsă doar de CSŞ Hunedoara II, scor 20-33 (10-14). În clasament, rezultatele formaţiei lui Ioan Feier şi Paraschiva Bălici se vor contabiliza însă ca înfrângeri cu 0-10, pentru nerespectarea cerinţelor de vârstăşi talie. Astfel, CSŞ Hunedoara ocupă ultimul loc în clasament, deşi cu rezultatele din teren s-ar clasa pe ultima poziţie de pe podium.
Cristina Lasconi, învingătoare în faţa lui Edith Mileti
Marea câştigătoare a turneului din sala de sport de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” a fost CSŞ Hunedoara II, care a obţinut 4 victorii din tot atâtea meciuri disputate. Cel mai interesant meci a fost duelul împotriva rivalei CSŞ Petroşani, echipă cu care se afla la egalitate de puncte înaintea acestui turneu. Duelul de pe margine dintre Cristina Lasconi şi Edith Mileti a fost tranşat în teren de elevele hunedorencei, care s-au impus cu 21-15, Anca Onicaş, jucătoare legitimatăşi la CNE Râmnicu Vâlcea, fiind principala marcatoare. Astfel, cu victoria din meciul direct, CSŞ Hunedoara II are un avans de două puncte în faţa lui CSŞ Petroşani, care a obţinut 3 victorii la acest turneu.
Se reîntâlnesc sâmbătă
După meci, Edith Mileti acuza jocul dur al hunedorencelor în timp ce Cristina Lasconi recunoştea că echipa sa a jucat mai agresiv. „E adevărat că jocul Hunedoarei a fost mai bun ca al nostru, nu contest asta, dar nu cred că era necesar să joace aşa dur. Oricum, nu aveam efectiv complet, iar după meci a trebuit să merg şi la spital cu unele fete, care au acuzat lovituri. Chiar nu văd rostul acestor orgolii, m-a mirat ostilitatea publicului şi jocul liber lăsat de arbitrii” a spus Edit Mileti. Pe de altă parte, Cristina Lasconi a spus: „Eu întotdeauna am aşteptări mari de la elevele mele, niciodată nu sunt mulţumită. E adevărat că împotriva Petroşaniului au jucat mai agresiv, dar ne-am dorit mult victoria”. Interesant e că ambele două antrenoare se vor reîntâlni sâmbătă la Petroşani, în campionatul naţional de junioare I. Următorul turneu din grupa G a junioarelor II se va disputa între 8 şi 10 martie la Sibiu.